«

»

Boris David: versuri

Vreme rea…

Vreme rea, vreme barbară,

Rece, plouă din belşug;

Rozul pomilor de-afară

Nu acceptă nici un jug.

Boris David

 

Pomii zburdă în neştire –

Primăvara a sosit!

E-n a lucrurilor fire

Să renaşti la infinit.

Stau la geam, privesc cum plouă –

Plouă şi-n adâncul meu –

Lumea rozului e nouă,

Şi mă-nchin lui Dumnezeu!

Vremea rea, vremea barbară,

Îl încearcă pe-un ateu…

Precum…

 Precum speranţele ce pleacă

Dispare şi-al meu chef de-a scrie –

Şi gându-mi vede doar sicrie,

Şi dragostea-mi de viaţă seacă.

Şi tot aşa precum copacul,

Lipsit de sevă se usucă,

Eu mă înclin când sunt pe ducă,

Şi-n tot ce fac, mă mişc ca racul.

Dar, să mă las de comparaţii –

Nu-s nici copac şi nici speranţă –

Sunt cam lipsit de cutezanţă

Şi mă complac în divagaţii.

Că mă comport precum o zdreanţă,

Nu-i un exemplu pentru alţii.

Când speranţa ai pierdut…

 

 Când speranţa ai pierdut,

Ai acces la resemnare –

Te propteşti în aşteptare

Şi revezi tot ce-ai avut.

De ce-a fost, te laşi pătruns,

În ce-a fost, vezi numai bine,

Uiţi de-acel „lucru în sine

Pân’ la care n-ai ajuns.

Nu mai zbori în viitor –

Soarta ţi-a tăiat aripa –

În ce-a fost, vezi doar risipa,

După care-ţi este dor.

N-ai ştiut ce-nseamnă clipa –

Resemnat strigi: „vreau să mor!…”

Lasă un răspuns