«

»

Dorel Schor – În firea lucrurilor

Cu Zaharia, care are o tarabă de falafel şi răcoritoare , am rămas în relaţii bune de când am procedat la un schimb de experienţă folositor pentru amândoi: eu am vândut falafel câteva zile, iar el s-a comportat ca un intelectual. De atunci eu cumpăr din când în când o jumătate de porţie, iar el poartă freză cu cărare la mijloc şi a fost ales preşedintele Asociaţiei micilor restauratori. Chiar l-am întrebat zilele trecute:
– La ce vă trebuie o asociaţie? Că doar voi sunteţi, prin specific, foarte individualişti. Tu ai un chioşc cu plăcinte, altul vinde burecas sau tartine cu tuna, altul are o gheretă cu îngheţată… Ori nu aveţi nici o legătură unul cu altul, ori sunteţi la concurenţă şi abia nu aveţi nici o legătură. Explică-mi, te rog!
– O să-ţi explic, a acceptat Zaharia, ştergându-şi cu poala maioului ochelarii de soare. O asociaţie are scopul de a apăra interesele celor asociaţi. Ideia ne-a venit în ultima vreme, de când cu toate grevele şi demonstraţiile… Inţelegi că noi, prin firea lucrurilor, avem nevoie de vad. Nimeni n-o să deschidă o afacere cu covrigi la filarmonică sau un chioşc la o galerie de pictură. Altfel stau lucrurile când e vorba de o piaţă, de un centru comercial, de o şcoală sau de parlamet…
L-am privit cu admiraţie…
– Aţi pătruns în parlament?
– Încă nu în sensul dorit de noi. Dar ai răbdare… Deocamdată e vorba de piaţa din faţa parlamentului, de piaţeta de lângă preşedenţie, de grădina de lângă sediul guvernului, de trotoarul ministerului de finanţe, de scuarul primăriei… Înţelegi? Adică în locurile clasice.
– Clasice în ce sens?
– În sensul clasic! Habar nu ai ce bine se poate câştiga de la şomeri, de la cei care fac greva foamei, de la cei cu salariul mic sau care se plâng de taxe şi impozite. De la toţi cei care vin cu sutele în locurile pe care le-am numit clasice şi nu le părăsesc până ce nu-i împrăştie poliţia, sau căldura, sau plictiseala….
– Hai, că mă pasionează.
– Păi, cred şi eu… Ai făcut vreodată greva foamei in faţa ministerului de finanţe?
– Încă nu, am mărturisit jenat.
– Nu-i nimic, ai tot timpul, m-a bătut pe umăr Zaharia. Află că e un loc imposibil. Până nu de mult nu aveai cui să ceri un pahar cu suc de portocale sau o limonadă cu vitamine naturale. Asociaţia noastră a repartizat acolo câţiva băieţi şi nu întreba ce bine câştigă… Sau la reşedinţa primului ministru… Puteai să mori de foame pânâ îşi făcea el apariţia. Veneau şoferii de taxi, învăţătoarele sau tehnicienii dentari să protesteze şi nu găseau un sendvici cu care să-şi întărească lozincile. La fel şi la primărie… Am impins câteva tarabe portative cu pite şi acum zbârnâie. Poţi să-i întrebi pe poştaşi, pe femeile de servici, pe frizerii de lux ce delicatese, la preţuri rezonabile găsesc acum. Mai vrei exemple? Poftim…Judecătorii au fost în grevă? Le-am asigurat spatele frontului cu falafel. Au demonstrat familiile deţinuţilor? Domnule, exact aceleaşi falafele şi-au făcut datoria. Şi aşa mai departe…
– Şi dacă o să înceteze demonstraţiile?
– Ai început să vii de acasă. Tocmai de aia e bună o asociaţie. Dacă alţii n-o să demonstreze, o să protestăm, o să ne adunăm, o să ameninţăm, o să facem grevă. Habar nu ai ce experienţă avem noi, în materie. Ţine o scobitoare că văd că ai rămas pe gânduri… Este?!

Lasă un răspuns