«

»

Mariana Gurza: poesis

CERUL PLÂNGE ÎN INIMA MEA

Am crezut că travestindu-mă
în lumină,
în disperare
am să-ţi adorm imaginaţia.
Am reuşit
să-mi zăresc îngerul
rătăcit de mine,
căutându-mă

în gestul meu
de umilinţă.

Mariana Gurza

SPUNE-MI CINE SUNT

Am crezut că ştii
cine sunt.
Eu mă credeam,
deopotrivă că sunt
şi umbră şi fiinţă.
Până când mi-am dat seama
că-n oglinda timpului
nu eram mai mult decât
un strigăt,
un hohot de râs,
o rochie albă,
o flacără de lumânare,
un ou roşu,
o bucăţică de prescură,
un ochi de lumină.

ZBOR PRINTRE NORI

Se făcea că sunt pasăre-n zbor.
A câta din numărătoarea
lui Dumnezeu?
A câta întoarsă de vânt?
Pe mine ar trebui
să mă recunoască
după gânguritul meu sălbatic,
după cuiburile ascunse
în clepsidra
timpului vameş.

IMAGINEA INFINITULUI

Terminaseşi cartea „răzbelului”
aşa mi te-am întipărit în inima mea,
ca pe-o stea
sub lumina gândului tău
bun de pus pe rana copilului
ce-ai rămas.
Spune-mi ce-ai văzut
în altă viaţă ?
Ai reuşit să numeri stelele,
să te-mpodobeşti
cu nestemata dăruită ?
Sau ai rămas doar cu imaginea
infinitului?

SĂ O PORT EU ÎNSĂMI

Pentru actul doi
pe care acum îl scrii
îţi propun să devii
bobul de nisip
rămas pe talpa vremii.
Vei afla,
din unghiul acela,
ce înseamnă povara
pe care o port
eu însămi
în fiecare zi,
în fiecare anotimp…

Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova

Lasă un răspuns