«

»

Dacă nu-i totul bine, nu-i nici totul rău pe lumea asta!

George PetrovaiExistă vreun om care să nu-și dorească binele? Nu, pentru că binele în cele două variante (binele hedonic și binele moral) reprezintă vectorul axiologic al existenței omului pe Pământ. Iar unirea acestuia cu frumosul în cadrul faimosului kalokaghaton antic grec, se constituie în perpetua aspirație spre idealul uman situat în vecinătatea Absolutului. Da, căci dacă anticii admiteau existența Demiurgului (Unitatea supremă pentru Platon, Inteligența cosmică sau Primul motor imobil pentru Aristotel, Sufletul lumii pentru stoici), cu atât mai mult trebuie să fie neîndoielnic pentru creștini faptul că triada bine-frumos-adevăr din Dumnezeu iradiază etern și tot spre El etern converge.
Vasăzică tot omul se zbate după bine, îndeosebi după binele personal. Diferența dintre omul corect și cel nelegiuit, dintre comunitatea pașnică și cea agresivă constă în calea urmată pentru aflarea și instaurarea binelui: Până și cei mai înrăiți asasini își urmăresc fiorosul lor bine pe calea antidecalogică a cruzimii, tâlharii pe rușinoasa cale a furtișagului, iar demagogii pe cea a minciunii!
Firește că există grade diferite de vinovăție, funcție de gravitatea faptei săvârșite, conștient sau inconștient, cu sau fără de premeditare: una este crima pasională, din exasperare ori din imprudență și cu totul altceva genocidul politico-militar, fie generat și întreținut de subtil-înșelătoarele sisteme democratice, fie de brutalele cârmuiri dictatoriale; una este hoția întâmplătoare, adesea cauzată de sărăcie (inclusiv o parte din breasla „meseriașilor”), și cu totul altceva rețeaua politico-economică a ticăloșilor cu ștaif, care fură cu legea în mână (nu spunea Traian Băsescu că legile noastre postdecembriste sunt făcute de hoți pentru hoți?) până ce pun pe butuci o țară întreagă; una-i o minciună „de rând”, îndeosebi atunci când este urmată de sincera căință a celui care a uzat de ea într-un moment de cumpănă a vieții, și altceva este minciuna oficial-statornică a politrucilor în general, a politrucilor mitomani în special.
Dar ce te faci atuncea când (cazul României postdecembriste), minciuna, hoția și impostura au fost ridicate prin străduința aleșilor penali la rangul de sport național? Ba mai mult, cu neprecupețitul lor ajutor, pe plaiurile mioritice s-a înregistrat marele și lesne evidentul progres de la „a fura pentru a putea trăi omenește” din faza bolșevismului biruitor într-ale nivelării și sterilizării intelectuale, la „a trăi ciocoiește pentru a fura pe rupte” din faza postdecembrismului biruitor într-ale nesimțirii și trădării…
În aceste condiții de cumplită restriște pentru spornica masă a oropsiților și dezrădăcinaților, însuși răul (văzut de Augustin ca „un parazit ontologic al binelui”) cunoaște înălțarea sa planificată de păpușarii planetari spre culmile ipocriziei cârmuitoare, ipocrizie de-o certă inspirație stalinistă: Pe vremea satrapului bolșevic, moartea unui om încă era văzută ca o tragedie, pe când moartea unui milion de oameni devenea statistică, pentru ca astăzi, în plină democrație complet lipsită de umanism, moartea unui om să nu mai însemne nimic (prea multe accidente și morți suspecte), iar lichidarea programată a miliardelor de guri în plus cu ajutorul medicamentelor contrafăcute și al alimentelor infestate (știați că pâinea noastră cea de toate zilele este o veritabilă otravă, ea fiind făcută din grâu modificat genetic?), să fie acceptată ba cu resemnare, ba cu nepăsare, ca o necesară soluție (sic!) privind viitorul planetei și locuitorii bine dresați ai acestui viitor nesigur!…
Cu toate astea, adică în pofida saltului înregistrat de neomenie, violență și cruzime, pământenii cu frică de Dumnezeu și cu scaun la cap mai speră în renormalizarea atmosferei (la propriu și la figurat) de pe micuța noastră planetă.
Din următoarele două motive:
1)Aidoma lui F.M.Dostoievski, ei sunt convinși că încă mai sunt pe Pământ câțiva drepți ce se roagă zi și noapte pentru armatele în continuă creștere ale scepticilor atotștiințifici și pentru hoardele de fanatici musulmani în mișcare. Este singura explicație rezonabilă că Atotputernicul rabdă în continuare trufia și păcătoșenia omului modern.
2)Este adevărat că nici pomeneală ca totul să fie bine pe lumea asta. Așa ceva, de altminteri, ar fi împotriva firii lucrurilor, având în vedere continua degradare moral-spirituală a omului. Dar cum nici nu-i totul rău, căci asta s-ar chema deplina satanizare a omenirii și ar necesita grabnica intervenție divină în sensul Judecății finale și a reinstaurării armoniei universale, iată că rămâne în picioare șansa izbăvitoare ca tot mai mulți oameni să nu uite că sunt oameni și că trebuie să se comporte ca atare.

Sighetu Marmației, George PETROVAI
30 iulie 2016

Lasă un răspuns