«

»

Nicolae Bălţescu – poesis

VIS

Cândva voi merge într-o Primăvară
Pe verdele veşmânt păşind, ce va renaşte
O Lume Nouă, o înviere, un Proaspăt Răsărit de Soare
Şi voi simţi că Timpul clipe nu mai paşte.

Nicolae Bălţescu(Roşca)

Voi alerga desculţ pe iarba nou-născută.
Îmi voi scălda picioarele în roua veşniciei,
Destinul o să-mi cânte din lăută
Iar Necuprinsul capu-o să-mi mângâie.

Am să perind întinderi de câmpie
Şi voi simţi că am cuprins pământul,
Eu voi pluti ca-n vis de bucurie,
Prieteni vor fi o Lume Nouă, Stelele şi Vântul…

Lume mi-e atât de dor de tine

Până la lacrimi îmi este dor de tine, lume!
De o lume mai Curată, mai Frumoasă și mai Bună.
Mi-e dor de oameni, doar fiecare suflet are o poveste
Plină de iubire și în inimă o poartă! Vreau s-o aud.
Dar astăzi, în scenariul stupid spre Nicăieri în goană,
Puțini sunt cei timizi deschiși să poată să o spună…

În astă lume necontenit mi-e dor de un prieten,
Tângesc neîntrerupt după o dragoste curată,
Ori astăzi lumea indolentă în sălbatică vâltoare
A uitat neiertător: Nu pun de loc iubirea în valoare…

Mi-e dor, atât îmi este dor de adevăr și de dreptate:
Și cui să spun? O lume pământeană permanent aleargă
Relații matrimoniale, afaceri, politică în minciună leagă,
Banul e-n capul mesei azi și pretutindeni este la putere!!!
Onoarea, demnitatea n-au trecere: Sunt raritate și nevrere…

Oameni, de ați ști cât sufletul e de splendid și frumos,
Oare, v-ați fi schimbat? De ce, nu vă priviți adâncul?
E o comoară sfântă! De ce-ați ascuns-o? Găsiți-o,
Redescoperiți-o! Sufletul de dragoste e plin, treziți,
Iubirea, Bunătatea și Noblețea și veți cunoaște fericirea!

25.07.2014.
Chișinău.

Să ne iubim bătrânii.

Să ne iubim bătrânii. În decline
Neîndurător sunt cei nefericiți
Și mai neajutorați decât oricine
Să nu-i lăsăm s-ajungă osândiți…
Doar… nu-i vedem atât de des,
Nu vin și nu ne cheamă. E vrerea
Lor? N-ar trebui să fie greu de înțeles,
Astfel de ei se-nstrăinează mângâierea
Și triști, vor plânge de nimeni auziți,
Solitari se vor scaldă-n grămezile de timp,
Neadormite-n șiruri nopți vor alină durerea…

Să iubim bătrânii ei merită lauri în coroane
Și să-i lăsăm încet în bucurii să își adune anii.
C-o dragoste caldă și curată, cu pudoare
Să-i uibim! Cu acea iubire răbdătoare
Și blajină cum ne-au crescut pe noi…
Doar ne-au vegheat necontenit la căpătâi!
Ne-au fost alături, și-n reușite și-n nevoi
Să nu-i uităm! Uitarea, crâncen doare!!!

Să ne iubim bătrânii, să le dăruim iubire
Să-i ascultăm cu-ngăduință, cu trăire
Trecutu-n graiul dulce și decent să sune
Doar e comoară-sacră plină de simțire,
De frumusețe, de adevăr, de lucruri bune…
Să-i lăsăm să povestească… Noi răbdător
Să le-auzim povestea! Continuitatea lor
Suntem, ori visul, menirea și împlinirea,
Numai iubind smerit și sincer vom duce
Viitorul mai departe în nemurire…

28.07.2014.
Chișinău

Meditație

De ce, cand ne afectează viermele furiei, îngâmfarea
Ne pierdem calmul și ne domină categoric supărarea?
Brusc, o explozie verbală ne duce într-o beznă…
Cuvântul e răstit, se urlă, vorbe grele spațiul iunundă
Două inimi rătăcesc se-ndepărtează, admit înstrăinarea,
În dementă instigare de neînțeles, discordia abundă…

Agresiv lansând sonor cuvântul pe undele înalte
Sporim acusticul intens, răsunet să tresalte,
Percepția verbală a inimii e condamnată să n-audă!
Zadarnic, vorbăraia bestială, reciproc rămâne surdă
Pentru două inimi inconștient îndepărtate
Necontrolat o ură trivială scaldă ambinața crudă….

Pe alt tărâm unde iubirea e acasă și înflorește în voie
Ei doi, nu vociferează, vorba li-e înceată, dulce, delicată,
Ori inimile lor scăldate în iubire simt firesc apropierea,
Ele cuvântă! Vorbele, cuvântul se murmură în șoaptă
În iubire, de iubire copleșiți, îndrăgostiți chiar n-au nevoie
De cuvinte, e deajuns doar să se privească și inimile totul înțeleg

Nechibzuiți suntem, nu cunoaștem și nu vrem să știm
Cuvintele, vorba, zicerile lansate ferm alcătuiesc destinul
Fiecărui pe pământ, doar cuvântul ce-l pronunțăm, alcătuim
Se naște sub presiunea Legii Sfinte și Înalte, utilizarea lui
Stă în mâina orisicui, efectul însă nu! Oameni, Cuvântul
A venit din Dumnezeu și este viu! Totul pe acest tărâm
Vibrează în Cuvânt!

28.07.2014.
Chișinău

Reculegere

Este trist o lume în uitare a pierdut totul: încrederea și iubirea.
Și a rămas în afara timpului rătăcind într-o Galaxie îndepărtată
Au rătăcit în neștire și au uitat ascunsă comoara Iubirii dăruită,
Sădită lor încă în Zidire…

În suflet și anume aici această comoară a fost lăsată crud uitării.
O lume porni în Nicăieri, într-o goană inexplicabilă după materii,
Intrând în cumplita risipă a Timpului, până a ajuns în afară Lui.
Și au rămas cu neînțelesul ,,a trăi”

A trăi înseamnă, simțire, o sensibilitate de a percepe și a alina
Durerea și suferința altor, a te bucura sincer pentru reușitele lor,
A trăi înseamnă a dărui cu dragoste… dacă nu faci aceste lucruri
Atunci a murit demult

09.08.2014.
Chișinău

Leonidei Lari

Nu te grăbi de aici să pleci…

Nu te grăbi de aici să pleci
Acest loc este al tău sub soare
Atâtea lucruri ai făcut pe veci
Rămâi ca să mai curgă floare

Rămâi, și treci peste acest suspans
Luptă, nu te grăbi să pleci iubito
Ai uitat că mi-ai promis un dans?
Nu pleca preamulta-mi chinuită…

Auzi, răspunde-mi, dragă de ce taci?
Haide, să mergem sub acei copaci
Vom contempla în blânda lor tăcere,
Ei vor zâmbi timid de această revedere…

Dar tu, îndurerată, nu ai mai răspuns
Tăcerea… făcuse în casă un lung popas
Tu ai plecat c-ai suferit prea îndeajuns
Un zâmbet împăcat pe buze ți-a rămas…

Sunt convins că ne vom revedea în Galaxii
Zburând prin spații necuprinse… Alături de Parnas
Tu strălucind sub diadem, în mână Lira o să ții
Eu îți voi spune: Doamnă, sunteți datoare cu un dans…

13.09.2014.
Chișinău

Să mă ierți Primăvară…

Primăvară, te rog, să mă ierți,
O Lume străină, grăbită…
Nu te-a văzut înflorind,
Capul aplec și te las să mă cerți
Durerea, părerea de rău mă cuprind
Iartă-mă, o Lume aleargă
În Nicăieri de Materii orbită…

Te rog să mă ierți, astăzi plâng.
Primăvară, cu sufletul plin de viori.
Cărările tale pururi nasc Univers
Cu poteci-curcubeie în culori
Și-ar plasa pe oricine pe unde de vers!
Dar oarbă, o Lume, te calcă nătâng
În picioare. Te rog, să mă ierți Primăvară…

Primăvară, te rog, să mă ierți
O lume în credință săracă
Omise iubirea dintâi
Cu iluzii în inimi posacă
Își acceptă culorile ei
Este trist, că nu te mai vor,
Primăvară în sfinte culori…

23.04.2015
Chișinău.

De ce? (Un strigăt în pustiu)

Mă doare mult, a câtă oară
Îmi este greu să scriu, mă tot întreb
De ce, un neam în care m-am născut
Nu vrea, evită și… ca un scrib
N-acceptă să cunoască o Primăvară?
De ce? Mă doare în suflet mult…

Doar Primăvara întotdeauna,
Pretutindeni i-a unit pe mulți
Și îi unește. O, Doamne
De ce, acestui neam îi e totuna,
De ce, nu vrea s-accepte învierea?
De ce, adună în Primăvară fierea ….?

18.05.2015
Chișinău

Odă

Din Netimp căzui veșnic fraged, înfășurat
În mantii eterne strălucitoare. De neînțeles,
Din slăbiciune oare, m-ă copleși neîndurător
Și amnezic pământescul?

De mai multe ori teluric mă mișcam între
Spațiu și timp. De fiecare dată, această
Quadridimensiune insista să mă-mpace
Cu gândul morții…

Desfătarea Morții necruțătoare traversa,
Bântuia toate existențile epocilor și erelor:
O charismă demonică înlănțuia identitatea
De pământesc…

Din început pământescul îmi lumina poteci.
Suferința îmi răsări în cale: regate de victorii
Lumești scăldate în lacrimi, sânge, slavă jalnic
Și cumplit m-ardeau de viu…

Ajută-mă, Doamne, s-alung nepăsarea crudă de Înalt,
Să trezesc Eul din mine ,,A fi”! Pe mine, mie redă-mă,
Să mă regăsesc bucuros în orice clipă, să nu pot învăța
A muri pământește vreodată…

28.10. 2015
Chișinău

La Hotarul Vremii…

La hotarul Vremii și Nevremii static
Se schimbă anii: tulburător, dramatic
O lume în toate patru zări rămâne
Aceeași în gând, în făptuiri păgâne

Apropiații mei din toate patru zări
Eu vă iubesc, vă chem și vă doresc
Ca azi cu toții să renaștem Învierea,
Să nu lăsăm să treacă acele sfinte stări
În toamne, născute de distinse Primăveri

Apropiații mei din toate patru zări
Să ne luăm de mâini și cald privirea
S-o îndreptăm spre Cer. Din alergări
După averi, renume să ne oprim
Și să trezim în noi, în toți iubirea

La hotarul Vremii și Nevremii surprinzător
Se vor schimbă în tihnă și splendid anii
O lume Nouă în toate patru zări binevoitor
Va lumina, va copleși Pământul cu iubire
Iar Cerul coborâ-Va nouă, darnic epifanii…

01.01.2016
Chișinău

Pastel temporal

Ce se întâmplă cu acest Pământ?
Și pare, că s-a rătăcit și Timpul…
S-a uitat de datul Sacru Legământ
Vremea nu-și cunoaște anotimpul

Nu mai înțeleg ce se întâmplă
Anul se încurcă în veșminte
Succedarea nu-i atât de simplă
Totul s-a schimbat, nu-i ca înainte

Nu e ca înainte, totul s-a schimbat
Brutal în Iarnă e trezită Primăvara
Timizii ghiocei învie, dar la mezat
Sânt scoși: Crivățul feroce îi doboară…

Apoi, din nou veșmintele se încurcă,
Anul buimatec își gătește straie de vară
Zăpușit de călduri, amnezic nu se descurcă
Și în letargie adâncă lasă o Primăvară…

În odăjdii toride îmbracă Pământul
Neînțeles uită mantila de toamnă
Să-și pună. Ravagiu cumplit face vântul,
Tornade se nasc, bestial spre ruină îndeamnă…

31.01.2016.
Chișinău

Pelegrin sunt …

Pelegrin sunt, mă frământă un dor
Sufletu-i mare și-n lut nu încape
Tângește, tinde, se îndreaptă-n zbor,
Spre Izvorul din Nalt să se adape…

Ar fi fost mult mai bine amice
În adânc dacă gândul ar arde
Aievea după cunoașteri propice
Și-atunci ajungea pe Înălțimi Avangarde

Însă nu, gândul este chiar mult prea lumesc
Și nu are aripi spre Culmi, să poată să zboare
E legat și se leagă de tot ce e pământesc
A schimbat veșnicia pe o formă ce moare

Pelegrin sunt, mă frământă un dor
Sufletu-i mare și-n lut nu încape
Tângește, tinde, se îndreaptă-n zbor,
Spre Izvorul din Nalt să se adape…

27.07.16.
Chișinău

 

Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova

 

Curiculum Vitae
Născut sub Semnul Balanţei, am văzut lumina zilei în Echilibrrul Intersubstanţial, al Materiei şi Veşniciei (orele 12.00.) în această existenţă pământească, în 17 octombrie 1951 în comuna Bursuceni, judeţul Bălţi. Aici, în cuibul Veşniciei, în sătucul înconjurat de coline, mi-am petrecut dulcea copilărie şi am făcut primii paşi în adolescenţa plină de reverii, speranţe. Tot aici, în acest spaţiu, graţie, Lui Dumnezeu, Muzele Artei, asistându-mi sosirea în astă lume, m-au copleşit cu daruri. Lira, dragostea de Cuvânt, de viersul strămoşesc, de horele străbune au devenit o parte inseparabilă al întregului Eu-lui meu. Primele încercări lirice de a învia cuvântul au fost începute, încă în copilărie. Dar … au rămas o taină pe parcursul multor ani, or timiditatea mea, stăruitor îmi determina şi amâna destinul poetic. La 14 ani, prematur pleacă din viaţă preiubita mea mama, lăsând în urmă opt copii îndureraţi. La moartea mamei, m-am decis să mă fac medic. Drumul spre această profesie nu a fost atât de uşor. A trebuit să plec în Rusia, în oraşul Samara, unde în anul 1975 am absolvit Facultatea de Medicină Militară. Apoi a urmat un drum lung al pribegiei, prin sânul mai multor seminţii, înglobate cu forţa în Imperiul sovietic. Evident, aceste peregrinări, mi-au marcat esenţial prezentul şi viitorul fatum poetic. Scriam, însă timiditatea, încă rezistentă, insistent şi teluric îmi îngropa versurile, dar nu reuşea, (nici n-a reuşit) să stingă pasiunea Lirei, ce-mi ardea lăuntricul în flăcări. În picul cumpenei trezirii naţionale m-am reîntors, am revenit în Patrie, am participat practic, începând cu anul 1989 la toate evenimentele de eliberare naţională. Din 1990 până în 1992 am fost consilierul deputatului URSS L. Iorga (Leonida Lari), administratorul revistei Glasul, din 1992-1994 în Serviciul de Analiză Politică al Preşedenţiei Republicii Moldova, din 1995-1996 în cadrul Ministerului Apărării aceluiaşi stat atât de suveran şi de independent.Circumstanţele deşarte ce bântuiau etajele puterii trecătoare pământeşti, mi-au definitivat plecarea pentru totdeauna din sfera politicului. Din anul 1998 activez pe post de șef secție, în Serviciul de Sănătate Publică din municipiul Chişinău. Continuam să scriu suferinţa şi durerea acestui neam de sine năpăstuit. Nicolae Dabija, personalitate notorie al întregului Neam Românesc mi-a îmblânzit timiditatea, anume domnia sa, mi-a binecuvântat venirea în Orizontul Literelor şi încă în anul 1994 pentru prima dată am fost publicat în săptămânalul Literatura şi Arta. Au succedat publicaţiile în Tineretul Moldovei 1995, Vaţa Satului 1995, Oastea Moldovei 1996. Atele două, personalităţi marcante ale Culturii Româneşti din Basarabia, Claudia Partole şi Vlad Pohilă m-au încurajat şi m-au îndemnat, la drept vorbind, domniile lor, mi-au botezat cu fermitate numele adoptat Nicolae Bălţescu, sub al cărei umbră am păşit în Lumea Cuvântului cu primele cărţi la Editura Prometeu: O lume rătăcită 2008 şi Pasaj teluric 2010. Luciferice flori sau Edenul pierdut 2013. Membru al Uniunii Scriitorilor Europeni din Republica Moldova.

Nicolae Bălţescu (Roşca)
August 2016 Chişinău.

Lasă un răspuns