«

»

Vladimir Sărătilă – De la Unu la Noi

(ecouri khayyamice)

DE DRAG
Nu mai privi ca ciuta printre pini
Este a ta şi doar a ta cununa,
Pot fi pe cer o mie de lumini,
Însă lumina poate fi doar una.

TRATAMENT

Castanele tale din ochi
M-au vindecat de deochi;
Toţi oamenii astăzi îmi spun:
– Tu nu ai deochi. Eşti nebun!

VIS INCERT

N-am ştiut când să fiu
Mai aproape de tine.
Ieri a fost prea târziu,
Să-ncercăm, poate, mâine.

ÎNCEPUT

Tot ce-mi spui, cuminte fată,
E la timpul Niciodată
Şi eu tot visez să fie
Cel puţin la Nu se ştie.

ARTĂ
Desenul buzelor ce-mi dai
Ca să-l admir, mă copleşeşte,
El îmi vesteşte-un colţ de rai,
Dar e o copie, fireşte.

EXCURSIE
În curtea bătrânului crai
Săruturi zece să-mi dai.
Castelul e vechi, răvăşit,
E timpul să fie sfinţit.

RAŢIONAMENT

Ajuns stingher iluziei ostatic
Mă consolez c-o frază de ecou:
– Havuzul vesel, care face show
Ia apă din izvorul singuratic.

ALEGERE
Neîntâmplata, imposibila poveste
De dragoste durea-va viaţa-ntreagă
Nu pentru că mi-ar fi durerea dragă,
Va fi mai rău ştiind că ea nu este.

RĂTĂCIRE

Iubirea mi-a părut piatră de moară
Şi m-am gândit s-o dau din piept afară;
Zglobie a plecat peste un ceas
Iar piatra cea de moară a rămas.

NOI
Planăm pe-nstrăinatele orbite
Corect, respectuos şi distanţat
De parc-am fi în vid nişte planete
Care demult au ars ori îngheţat.

DIALOG
Minţim, zicînd că este veşnicie
Această oră ca în lan un spic,
Au fost, frumoaso, şi or să mai fie…
– Minţim mai mult zicînd că nu-i numic.

RUGĂ
Te rog, iubito, să rămâi cu mine
Chiar dacă simţi că nu-ţi mai este dor,
Faci un păcat plecând căci, până mâine,
Se spânzură, precis, vreun bârfitor.

ZĂDĂRNICIE
Credeam că Timpul a făcut dreptate,
Luând cu el nimicurile toate,
Dar, vai, cum să creezi alt început,
Aflându-te în vidul absolut?

IPOSTAZĂ
Nu e nimic şi bine e că nu e
Nici fard, nici plat în inimă nu suie
Atunci, demult, tot n-avusese rost,
Dar iar şi iar regret că nu a fost.

NEDREPTATE
Tu ai plecat cu el şi eu – în sine,
Alegerea părea atunci firească,
Dar soarta a cerut să se plătească
Şi plătitoare te-a ales pe tine.

INVERSIUNE
Aş vrea să meditez precum yoghinii
În poza Lotusului, ore, nemişcat
Şi tu să te gândeşti numai la mine:
– Se simte bine? Nu e supărat?

CONTRASENS
Gândind la tine îmblânzesc mândria
Şi din răbdare arma mi-e făcută,
Mai bat la uşă cu speranţa mută
Că nu mai găzduieşti zădărnicia.

A FI
Oprelişti ai pus bucuriei
Dorinţa să tacă-i silită,
Ţi-aş da apă vie să-nvie
Curajul de-a fi fericită.

ZĂDĂRNICIE
În fiecare zi luai o piatră
Să-ţi apere cu trupu-i libertatea,
Orgoliul, o dragoste uitată
Şi am durat din fulgi de nea cetatea.

CONSTATARE
Eu nu te-am cunoscut căci nu ai vrut
Ori poate-ai vrut, dar te-ai ascuns departe;
Ai fost un ipotetic început
Ca un prolog rămas orfan de carte.

PARADOX
Toate s-au dus dureros, câte-un pic
Dor şi speranţă, elan şi răbdare,
Mă cercetez ca un medic şi-mi zic:
– Nu mă mai doare şi asta mă doare.

REMINISCENŢĂ
Dincolo de ceaţă este altă ceaţă
Dincolo de ceaţă eşti tu, dezvelită,
Nimenea nu vede, pasăre rănită,
Cum croieşti iluzii pentru altă viaţă.

SIMPLU
Dac-ai avea atâta fericire
Cîtă în fapt de seară ţi-am dorit
Ar înflori toţi aştrii de uimire
Şi Dumnezeu ar fi mai fericit.

ALEGERE
Vai, scumpo, ce-ar putea să mă înveţe
Speranţele în ultimul lor ceas;
Întotdeauna tu ai fost tandreţe,
Deci, pleacă, eu să cred că ai rămas.

NEDREPTATE
Făţarnica mulţime a poftit
Să moştenească-a raiului moşie
Şi, ca s-o creadă Cerul, a jertfit
Ce-a fost să-ţi aparţină numai ţie

NUANŢĂ
Eu niciodată nu am fost sihastru
Şi gîndul blînd l-am dat pe cel isteţ,
Dar mi-a rămas în piept un fir albastru
Cu care m-ai legat de Voroneţ.

ÎNCEPUT
Colinde-n ajun de armindeni
Şi dragoste multă dorim –
Altminteri, iubito, altminteri
E viaţa pe care-o trăim.

DEBUT
Şi totuşi frumuseţea e un dar
Şi totuşi frumuseţea este soartă
Pe mine, înzestrato, tu mă iartă,
Mă tem de-această lipsă de hotar.

RĂCEALĂ
Zăpada îmbracă nuanţe de mov
E, parcă, un foc îngheţat;
Peisajul ar fi minunat
Dar e şi la tine-n alcov.

ULTIMUL FOC
Nu e nici strada, nici gardul
Şi încă mai ninge agale
Şi-un foc neştiut încă arde
Zăpada şi urmele tale.

FEMEIA DIN TINE
Degeaba stă de pândă Atoateştiutoarea
Cu setul ei de bârfe din vreme formulate
Cu albă inocenţă tu îţi urmezi cărarea
Şi…plângi câteodată de-atâta puritate.

TE VREAU
E ca aghiasma râul
Şi limpezi codrii verzi,
Atât de clară ziua
Şi eu. Şi nu mă vezi.

FASCINAŢIE

Frumoaso, Khayyam a văzut
În tine o cană de lut
Şi zgâtia asta de cană
Mă doare mereu ca o rană.

RATARE
Aleasa ta cu mintea vrea să-ţi spună
Acceptă ca să mergem împreună
Prea multe-s ce nu poţi să le înlături,
Dar îţi voi fi cu mintea doar alături.

NIMIC

Acum, când toate s-au sfârşit,
mă simt ca într-un pustiu enorm
cu un zid la mijloc.
Aş sări zidul…
Ei, şi…

ŞANSĂ

Am o veste bună pentru voi, acei
care faceţi dragoste
de parcă dragoste n-ar exista:
– Hristos a înviat, cu adevărat a înviat!

ÎNGEMĂNARE
Nu-mi mai vorbi de vreme şi de soartă
De ce a fost, de ce acum nu e,
Nu-i forţă ce-ar putea să ne despartă,
Noi doi avem acelaşi ADN.

Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova

Lasă un răspuns