«

»

Dramaturgul George Ciprian despre „vacanțele de la Mogoșoaia”

Marin IfrimLa data de 21 martie 1964, la venerabila vârstă de 81 de ani, dramaturgul George Ciprian se adresa directorului Centralei Editoriale, vizibil marcat de vârstă și de neajunsuri, trecând de la agonie la extaz într-un stil de actor hârșit: ,,Mult onorate tovarășe Trancă,/Am plâns. Și mă gândeam să pun punct și scrisorii mele – dar încetul cu încetul m-am liniștit și am început să râd printre lacrimi. Desigur că sunt într-o surescitare puțin obișnuită… Cauza o ghicești și matale, fără să ți-o spun eu: sărăcia. După o viață destul de largă, de comodă, pe care am dus-o în anii când îmi petreceam vacanțele, la Mogoșoaia, cu amicul Grigorescu, cu bietul Vraca și alții, a urmat pensionarea mea cu toate atrocitățile ei”.
Ca și în piesele sale, George Ciprian își comprimă la maxim mesajul, în doar câteva cuvinte reușind să redea convingător aspecte simple, dar esențiale, din viața sa de până mai ieri, ,,destul de largă, de comodă”, cu același suspans caracteristic uimitoarelor sale piese ,,Omul cu mârțoaga” și ,,Capul de rățoi”. În partea a doua a scurtei sale misive, cea de-a șaptea, mulțumindu-i lui Dumitru Trancă, în felul său, greu de ¬imi¬tat chiar și de către marii actori care au fost distribuiți, de-a lungul timpului, în rolurile principale din piesele mai sus ami¬ntite, de la legendarul George Vraca până la apoteoticul Mircea Diaconu: ,,Și cum stăteam zgribulit în mine, gândindu-mă la lacul frumos, la toate comorile naturale ale Mogoșoaiei, la care trebuia să renunț. Când deodată…Oh, ce bine ai făcut mult onorate tovarășe! Se vede că ai cunoscut viața ca și mine…Așadar voi putea merge la Mogoșoaia! Voi putea merge!“
Aceste cuvinte par replici, cum le citești, cum îți trece prin fața ochilor scena, actorii și toată atmosfera specifică muncii la o piesă de teatru ajunsă în faza repetițiilor finale dinaintea premierei. La 81 de ani, George Ciprian avea o fenomenală febră a comunicării, cuvintele sale având o evidentă încărcătură persuasivă, sub aceste patetice vorbe mai mereu dramaturgul camuflându-și alte și alte cerințe strecurate cu o subtilitate bine regizată. Astfel, de la ,,văicărelile” specifice vârstei, trece la nostalgia după vacanțele de la Mogoșoaia, la mulțumirile pentru posibilitatea de a revedea acest loc de creație și de odihnă a lumii bune a scriitorimii române, neuitând să-i amintească lui Dumitru Trancă de faptul că piesele sale de teatru încă nu sunt tipărite: ,,Și lucrările mele dragi vor fi strânse la un loc, grație amabilității matale, ca să nu zic altfel… E o mare consolare pentru mine. Să trăiești, să trăiești, să trăiești! G. Ciprian”.
Într-adevăr, grație ”Tovarășului Trancă”, peste un an, în 1965, lui George Ciprian îi apar volumele antologice: ”Scrieri”. Vol. 1-2. I: ”Amintiri”, ”Măscărici și mâzgălici”. II: ”Teatru”. Buc., E.P.L., 1965. I: 352 p.; II: 320 p., conform fișei bibliografice alcătuită de istoricul Alex. Oproescu, care însoțește volumul Marcelei Chiriță cu cele 19 scrisori ale dramaturgului.

Marin Ifrim

Lasă un răspuns