«

»

Lansare de carte: Muzeul din școala noastră – Atelier de creație și educație

 

Otilia Mircea - Muzeul din școala noastră Atelier de creație și educație - Ed. Mușatinia 2016

Istoria – o poveste trăită

Structurat în două părți, prima explicativă, a doua demonstrativă, volumul doamnei Dr. Otilia Mircea este, înainte de toate, dovada materială a unei munci făcute cu pasiune, cu dăruire și cu credință în muzeografie și în rostului ei. Urmare a proiectului educațional Muzeul din școala noastră – atelier de creație și educație, derulat cu sprijinul Complexului Muzeal Județean Neamț, în perioada 1 februarie – 18 mai 2016, cartea dezvăluie cititorului căi originale, am putea zice, de promovare a colecțiilor muzeale și a activității specialiștilor în domeniu.
Aceasta, la o primă vedere. Ceea ce devine evident după parcurgerea volumului este un lucru mult mai prețios cu efecte, credem, pe termen lung. Prin desfășurarea unui program atât de original, doamna Mircea își propune să deschidă căi spre cunoașterea unei profesii care nu se poate face altfel decât cu o mare vocație. Într-o lume angajată în uniformizarea individului și anihilarea particularului, specialiștii Muzeului de Istorie Roman angajați în acest proiect oferă foarte tinerei generații o nouă opțiune: conservarea și promovarea identității naționale, cât și o altă perspectivă: pătrunderea în realitatea trecutului, în spațiul miturilor și a poveștilor cu eroi reali care ne-au scris prezentul. Neafectați încă de sindromul mutant al comercialului, al profitului și al rentabilului, copiii participanți în cadrul programului își pot descoperi astfel latura creativă se pot recepta pe ei înșiși într-o lumină deosebită decât cea impusă de un social adeseori plat.
Din descrierea procesului de restaurare a vaselor din ceramică, pe care doamna muzeograf dr. Otilia Mircea îl aseamănă, foarte inspirat, cu un joc de puzzle se constată atenția deosebită asupra detaliului, profesionalismul și abilitatea de a angaja deopotrivă cadre didactice, părinți și elevi într-o activitate, s-ar crede, mai puțin dinamică. Alcătuită din specialiști și experți în domeniu, precum fondatorul muzeului, cercetător dr. Vasile Ursachi, echipa instituției de cultură din Roman reușește, după cum o dovedește albumul desfășurat pe un număr impresionant de pagini, să atragă atenția spre o zonă destul de marginalizată în anii postrevoluționari, istoria noastră a tuturor.
Deosebit de inspirată a fost și realizarea expoziției temporare cu lucrările copiilor la Muzeul de Istorie din Roman, cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor și a Zilelor Municipiului Roman, în prezența oficialităților locale, prof. Laurențiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman și a directorului interimar cercetător dr. Dorin Ciprian Nicola de la Complexul Muzeal Județean Neamț. O muncă impresionantă, determinată, cu rezultate pe măsură. Enumerarea instituțiilor implicate în proiectul educațional Muzeul din școala noastră – atelier de creație și educație este necesară aici mai mai ales pentru onorarea, pe această cale, a celor care știu că istoria și limba națională nu pot și nu trebuie să devină demodate.
Lucrările copiilor de vârstă preșcolară, primară și gimnazială demonstrează că s-a mai făcut un pas către dezvoltarea creativității copiilor, a simțului estetic, a interesului pentru cunoașterea istoriei, pentru descoperirea, restaurarea și valorizarea vestigiilor trecutului. Iar la îndeplinirea acestor obiective au colaborat, după mărturisirile dascălilor, cu bucurie școli gimnaziale din Roman („Vasile Alecsandri”, „Mihai Eminescu”, „Alexandru Ioan Cuza”), din comuna Ion Creangă, din Cordun, Pildești, Făurei, din comuna Gâdinți, de la școala „Carmen Sylva” din Horia, de la „Otilia Cazimir” din Cotu Vameș, „Nicolae Apostol” din Ruginoasa, „Antonie Mureșianu”, Bâra). O serie de grădinițe, cât și cadre din învățământul primar, de la Colegiul Național „Roman Vodă”, Școala de Artă „Sergiu Celibidache”, Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, Liceul Tehnologic Adjudeni, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Săbăoani; Liceul Tehnologic „Spiru Haret”, Piatra Neamț; Școli gimnaziale din Piatra Neamț (Nr.2, Nr.3, „Nicu Albu”), din Galați („Miron Costin”, „Ștefan cel Mare”, „Mihail Sadoveanu”, „Elena Cuza”), din Școala Gimnazială Nr. 1 din Băcești, județul Vaslui.
Elevii din toate aceste instituții de învățământ, datorită efortului susținut al specialiștilor de la și a profesorilor lor, s-au transformat din vizitatori în restauratori, adevărați români și, astfel mai buni europeni.

Cercetător științific dr. Mimi Carmina Cojocaru,
Academia Română


Lasă un răspuns