«

»

Alexandru Spătaru – versuri

Să veniţi şi la anu’…

Flacăra înaltă, albastră
deasupra comorii
din noaptea Împăratului,
fulgere cu zurgălăi de stele,
la sania încărcată cu poveste,
numai ochii de atunci
au văzut.

Cântul acela, pe la ferestre,
doar atunci a fost pe Pământ.

„Să veniţi şi la anu’!”

N-am mai venit.
La anu’
noi eram alţii.

O colindă veche,
dâră de blândă lumină,
într-un colţ de Cer.

Este

Primim un mesaj,
periodic,
când aproape uităm.
„Este o stare
ce nu încape în cuvinte,
dorită din timpuri imemoriale,
de când s-a aflat
că undeva există.
Plutire în lumină densă,
nimic nu cade,
nu se sparge.

Ramul şi floarea,
aripa şi visul
nimic nu le frânge.
Este o dragoste
ce nu încape în cuvinte.
Vă aşteaptă
la capătul răbdării
până la sfârşit.”

Apoi,
mesagerul se întoarce în viitor.

Cerşetorul

Zile geroase.
Într-un pasaj aglomerat,
un cerşetor.
Şi-a atârnat de gât cartea de vizită:
„N-am un picior, sunt surdo-mut.”
Şi stă acolo, ghemuit,
cu mâna-ntinsă,
până ce frigul îi ajunge-n oase.
Cu mila oamenilor adunată
în câţiva bănuţi,
pleacă spre casă.

În drum,
se opreşte la o crâşmă;
cere două cănuţe cu vin fiert.
Din una soarbe încet
căldura binefăcătoare

de fragă aburindă.
Pe cealaltă o ia cu grijă şi,
sprijinindu-se cu greu în cârjă,
o duce clătinându-se
la troiţa de la colţ de stradă.

Ridicându-şi ochii aproape stinşi
spre Cristul îngheţat pe cruce,
acoperit de promoroacă,
Îi spune tremurat,
cu vorbă gângăvită:

„Hai, bea şi Tu,
să Te-ncălzeşti oleacă…”

Lasă un răspuns