«

»

Misterele Culturii Cucuteni – Cea mai importantă Cultură Preistorică Europeană

cucuteni

Considerată prima civilizație protourbană a lumii, cu importante rădăcini în culturile Turdaș-Vinca, Gumelnița, Hamangia, Petrești, coexistând de altfel împreună, fapt dovedit de importurile/exporturile materiale și spirituale, Cucuteni-Tripolie este o civilizație a superlativelor.
Construcții cu 1 sau 2 etaje pe masivi piloni din lemn, 3000 de așezări descoperite doar pe teritoriul României dintre care unele cu câte 462 de case construite concentric ( Petreni în Rep. Moldova ) în jurul unei clădiri uriașe aflate în centru – o cladire cu mai multe întrebuințări ( la Baia în Suceava, România s-a descoperit o astfel de clădire de 93 m pătrați ), o societate împărțită în bresle bine organizate ce dețineau uneori ateliere impresionante ca dotare și dimensiuni, o ceramică unicat ca pictură și neegalată ca design, pe un teritoriu de 350.000 de km pătrați (acoperea porțiuni din România, Rep. Moldova și Ucraina ), și o existență de cca. 3 milenii, sunt primele informații care descriu civilizația preistorică Cucuteni.
Dar toate aceste informații nu acoperă profunzimea civilizației Cucuteni și nu explică misterele ce o înconjoară.
1. Ceramica pictată – evidențiată mai ales în ceramica de prestigiu reprezentată de 4 categorii de vase carecteristice doar culturii Cucuteni: vasele coroană, vasele cu suport și colonete, vasele binoclu si vasele horă. Simetria acestor vase era realizată cu ajutorul unui apărat precursor al roții olarului, iar pictura tricromă era desfășurată mai întâi în plan apoi era suprapusă peste vasul de pictat pentru a se potrivi/lega ca ornamentație. In situl arheologic de la Isaia s-au descoperit pe vase neterminate și amprente ale olarilor cucutenieni, amprente ale unor femei. Modelele geometrice nu erau întâmplătoare sau cu rol decorativ ci simboluri sacre, spirala, crucea și X, zvastica ( cea pozitivă în sensul literei Z ), rombul, cercul, yin și yang, spiralele îngemănate, semne regăsite din neolitic până în prezent în satul românesc pe parcursul a cca. 8 milenii. Unul dintre simbolurile fundamentale pe care s-a format spiritualitatea culturii Cucuteni este spirala.
2. Spirala culturii Cucuteni – “înainte și la dreapta, înainte și la dreapta…” așa este ghidat de preotese sufletul muribundului în Cartea Românească a Morților, o culegere de inițieri a trecerii spre o altă lume/dimensiune în cântece liturghii precreștine strânse pe teritoriul României de marele etnolog Ion Ghinoiu. Drumul în spirală este calea spre o altă lume. Spirala dublă poartă semnificația întoarcerii din aceea lume/dimensiune, un traseu pe care probabil, preotesele cucuteniene îl cunoșteau. Invocarea spiralei poate influența timpul și curgerea lui, dupa cum remarcă profesorul Ion Ghinoiu. Spirala este un semn universal care și-a păstrat simbolistica și astăzi; pentru oceanologi, spirala este simbolul vieții venite din apă; pentru cercetătorii orientaliști este drumul reîncarnărilor succesive până la contopirea/devenirea cu ființa perfectă. Pentru tradiția românească, spirala este drumul spre o altă lume, drum la capătul căruia este descoperită Marea Zeiță Mamă.
3. Simbolurile din a doua perioadă a culturii Cucuteni din România seamănă izbitor cu semnele de ceramica culturii Yangshao din China. Chiar dacă uriașa distanță dintre cele două civilizații preistorice ne determină să credem că era dificil de realizat drumuri atât de lungi pentru a exista contacte directe, asemănarea semnelor se poate justifica printr-o mitologie comună, reprezentări ale zeităților comune, ideograme/concepte comune și nu în ultimul rând, o religie comună ( religie pe care creștinismul a reprezentat-o prin miticul Turn Babel ).
4. Imortalizarea pentru prima data în preistorie a horei ca dans ritualic executat de preotese, rezultatul fiind apariția vaselor horă – reprezentările unor femei goale, 4 sau 6 ca număr, prinse într-un dans în cerc și care erau menite să întrupeze timpul ciclic încă din eneoliticul pre-cucutenian ( hora de la Frumușica, hora de la Berești ) adică a ceea ce Mircea Eliade a vrut să spună prin mitul eternei reîntoarceri. Trebuie consemnat faptul că cea mai veche formă a dansului cunoscut de români ca horă încă mai este executat, cu funcție neschimbată de milenii, ca ritual-funerară în ceremoniile de pomenire a morților ( Țara Lăpușului, Bucovina de Nord ). În România, cuvântul hora mai este folosit și în terminologia arhitecturii bisericești cu sensul de naos / absidă. Zânele din folclorul românesc ( Ielele, Sânzienele ) apar prinse într-o horă pe malul unui lac dintr-o pădure invitându-și aleșii să intre în dansul ritualic, uneori gest fatidic datorat mai ales neînțelegerii dansului ca ritual sacru.
5. Tandemul Zeița-Pește și miticul Dolf; reprezentări foarte timpurii ale Zeiței-Pește au fost descoperite pe șantierul arheologic din zona danubiană de la Porțile de Fier și datată în mileniul VII î.e.n. Printre făpturile mitice care trăiesc și acționează în apele Dunării și în alte râuri mari sunt incluse și femeile-pește denumite nereide ori știme, de o frumusețe răpitoare. Marea Neagră în postura de înlocuitoare a Lacului Euxin este și sălașul dolfului,
o creatură fabuloasă care apare într-un întreg ciclu de colinde românești. Dolful nu se confundă cu delfinul deoarece colindele în care apare dolful au fost culese din zone rurale românești ai căror locuitori nu au avut ocazia să vadă vreodată delfini iar colindele sunt asociate cu ceremoniile specific sărbătorilor de iarnă. Dolful, un posibil sturion ca reprezentare pe ceramica Cucuteni, este reprezentat ca ființa mitică care, atras de mere, iese din apă/loc misterios și fură delicioasele fructe, uneori aduse ca ofrandă de marinarii ce strabăteau Marea Neagră, după studiile lingvistului Adrian Poruciuc.
6. Motivul Potopului marin și pe cel al fetei purtate peste ape de un bour reprezintă indubitabil cea mai arhaică și mai conservatoire parte a folclorului românesc ( figurina de la Căscioarele, mileniul V î.e.n. ). Punând în paralel dovezile arheologice perioadei eneolitice care conțin reprezentări de fecioară-taur și dovezile grecești privitoare la Zeus-Europa, profesorul Adrian Poruciuc demonstreză că folclorul românesc conține material mai vechi în spirit și mai puțin patriarhal decât materialul din antichitatea greacă. Cuplul Marea Zeiță Mamă și acolitul Taur este identificat înca din mileniul VI î.e.n. în Templul de la Parța în România, motiv primordial ce poate fi denumit Proto-European care reprezintă un precedent al episodului clasic indoeuropean. Variantele sumero-akkadiene ale mitului diluvial sunt si ele mai degrabă sofisticate decât primitive. Fără îndoială, reflecție cosmologică poate fi detectată și în colindele românești de factură precreștină care conțin motivul potopului marin. Acele colinde nu indică însă și dogma teologică. Oricât de paradoxal ar suna, dintr-un punct de vedere strict cronologic, cele mai multe colinde laice românești culese pe parcursul ultimelor secole, sunt mai vechi în spirit decât mai sofisticatele mituri sumero-akkadiene scrise pe tăblițe de lut și care au avut norocul să ajungă la noi peste milenii.
7. Crucea din imagologia creștină de azi provine de fapt dintr-un extreme de vechi simbol cosmic-religios regăsit în simbolistica Cucuteniană și care s-a suprapus peste imaginea instrumentului roman de tortură ( crux ) care avea formă de T sau de Y. Iconografia paleocreștină a evitat reprezentările crucificării iar imaginea crucii – desigur a celei cu brațe egale, cunoscută ca și cruce grecească – a fost oficial inclusă printe simbolurile creștine la un conciliu care a avut loc la Constantinopol în anul 692 e.n. Prin urmare, pe parcursul primelor 6 secole de creștinism folosirea unui semn cruciform nu s-a referit la crucificarea lui Hristos. Dar el se regăsește ca identificare a zeității supreme pe parcursul a 6 milenii în ipostaza de X, în culturile Turdaș-Vinca, Cucuteni din România.

Alte descifrări și interpretări ale simbolisticii sacre neoliticene pierdute uneori deliberat ori ascunse în religii contemporane, puteți vedea în filmul Niascharian-Taina aflat acum pe marile ecrane.

Suntem ceea ce protejăm.

Leonardo Tonitza
scenarist/regizor al proiectului Niascharian

Lasă un răspuns