«

»

Balada românismului în corzi

Suntem de mii de ani aici,
pe-acest pământ gură de rai,
și-atâți neprieteni țin morțiș
stăpâni să fie pe-al nost plai.

În lunga noastră existență
– statornică, mustind de dor –
din omenie ne-am făcut
un mod de-a fi pilduitor:

Orice străin este primit
– în vrednic spirit creștinesc –
cu bucuria-mpărtășirii
din vrerea Tatălui ceresc.

Așa a fost din totdeauna
pe-al dacilor olat întins –
un ax pentru cultura lumii,
cum erudiții s-au convins.

Cu toate că recunoștința
la mulți dintr-omeniți bolește,
românul este-ncredințat
c-astfel destinul și-l plinește,

motiv ca-n marea-i curăție
să procedeze-n biblic fel
cu-obrazul încă nelovit,
așa cum ne îndeamnă El…

Dar iată că postdecembrismul,
urgie pentru neam și țară,
din românismul nostru dens
făcut-a doar o apă chioară:

Respect formal pentru tradiții
în sferele cosmopolite
și prea puțini dintre aceia
cu inimile nesmintite!

Păi cum să fie altminteri
în țara unde falșii culți
își fac de cap neîntrerupt
pe socoteala celor mulți,

democrația găunoasă
încurajând nelegiuirea,
și când de mic copilu-nvață
cum să și-o pervertească firea ?!

Azi totul s-a dat peste cap
în al valorilor tratat,
fiind văzut ca ins deștept
doar ticălosul nesăltat.

Ba și mai și, s-a izvodit
chiar scuza faptei necinstite:
„Numai acela face bani
care-i cu munca la cuțite!”…

La drept vorbind nu-i de mirare
că furtu-i la români veche poveste;
mirarea vine de acolo
că încă ce fura mai este.

Cu-așa deprinderi fără leac
(furt mai ceva ca-ntr-o pădure),
se va ajunge în curând
ca hoțul cușma să și-o fure.

Cumplite plăgi s-au abătut
peste-ale noastre vieți amare,
dar dintre toate cea mai cruntă
e românismu-n degradare.

Cu el avem identitate
și un statut de senior;
în lipsa lui, nu nație,
dar n-om nici măcar popor…

Sighetu Marmației, George PETROVAI
12-13 feb. 2017

Lasă un răspuns