«

»

Veronica Balaj: Poezia, ca dimensiune a esențelor, vol. Lumina Ochilor, autor Silvia C. Negru

Chiar dacă avem impresia că știm ce vrea să însemne un poem în trecerea vremii, chiar dacă nimic nu ni se mai pare nou și că totul s-a spus, lucru în mare parte adevărat, iată că, totuși, fiecare artist, poet în cazul de față, reușește să găsească o notă nouă în muzica universului, o nuanță diferită care vine să îmbogășească expresia infinită a lumii. Poezia s-a statornicit a fi, prin secole , o prelungire a strărilor afective, știind că fără trăire interioară nici gândul n-ar avea acel halou care să dăinuie, să zidească, să imprime un anume sens existențial .
Aceste coordonate se impun a fi luate în seamă dacă lecturăm oricare dintre cele opt volume semnate de Silvia C Negru, din 1985 și până în prezent. Evident că avem de-a face cu un îndelung exercițiu liric , poezia nu este un culoar ocazional pentru poeta care, profesoară de limba și lietratura română fiind ca formație intelectuală, a știut de la bun început că rezonanța unui cuvânt este foarte importantă . Este elementul fără de care nu putem vorbi de artă.
Luând în seamă acestea, firește că, nici în recentul volum, intitulat Lumina ochilor, Editura DPP, David Press Print, Timișoara, 2017,autoarea nu face excepție de la principiul reverberației pe care trebuie să o aibă cuvântul poetic.Poate fi asociată cu o lumină care vine din interiorul cuvântului și al frazei stilizate artistic. Este o lumină care uneori arde, despică sensurile, doare,duce către esențe..
De aici pornind, de la simbolul luminii acceptat în volum ca element creator, se bifurcă și acaparează cititorul o sumedenie de alte sensuri despre viață și jerfă,despre trecere, prin dor și tristeți, despre credință și apocaliptice așteptări sau tăceri. O lume poetică densă de trăiri esențiale.”Mitul genezei noastre umblă pe străzile cu dor/..Drumul îți deschide arc de armonie-/un miez de lumină într-o poezie”, Răgaz, pag 46
Nimic superficial,nimic personal aș spune, chiar dacă uneori, o trăire în aparență este individuală, în vers capătă dimensiuni generic umane.Totul este raportat la Creația divină, la forța guvernatoare a lumii și vieții și , din acest raport, om univers, versul își trage esența . O ramură, o floare , marea sau durerea, strigătul , însingurarea , toate sunt legate într-un cerc vital , detreminat de o forță misterioasă și unică.Expl.” Soarele leagănă un mugur , ca pe un prunc, /pe umbrele noastre, atestând, trecerea ta în cuvânt / „Mugur de magnolie”, pag 79, sau, simbolicul poem, „Tânguire’”, prezent și pe coperta a 4-a : Privesc spre tine, că Te știu Olarul/acestui vas de lut sub focul iritant,/mi-e sufletul bogat/spre grija timpului rămas/și port umbtrită vraja unui singur glas /Azi, tânguirea mea/ îl vrea în universul ei , mai des/ Învrednicește -o roabă, Doamne,/ Căci, n-are de ales.”
Dacă lumina-creatoare, lumina –simbol este cheia eșafodajului poetic, desigur și titlul susține afirmația, nu trebuie să ne imaginăm că viața ar fi un lung șir de raze străvezii. Rămân , ca efigii, numeroase și firești „semne ale timpului”, precum se vede chiar din poemul cu același titlu.

Viața cunoaște pârjolul iubirii, al căutărilor esențiale, fără de răspuns imediat, axa lumii trece obligatoriu prin toate stările mai plăcute, mai dulci sau vijelioase,toate sunt necesare. Toate, sunt parte dintr-un rotund existențial.Precum în excelentele versuri:
„ E nevoie de alb și albastru,peste-ntuneric,/să rotunjească semințele trupului cu har/la ora Pământului , or febra sufletului /e nota întreagă a spiritului.”Semințele timpului,” pag.13/14 SAU,
„Cum ar fi să porți pe umăr/fulgii permaneți de nea?/Să știi steaua în risipă/razele vâslind cu ea? Împlinirea peste clipă/când zădărnici-ai grea,/Creatorul sferei tale/te-ar putea identifica… Un cuvânt, cuvânt rămâne/Suflu peste albul zilei.”pag.17, Împlinire.
Sensurile versurilor este foarte pertinent subliniat și în prefața volumui semnată de Vasile Bogdan și din care cităm :
„ Aici fiecare cuvânt iradiază , împreună .În căutarea propriei priviri , doamna Silvai C.Negru ne ajută pe noi să scrutăm viața și lumea mai adevărate și mai frumoase decât sunt, așa cum le-a descoperit după ce a început să vadă. Să iubim, să fim iubiți, rostul nostru în Marea Trecere.”
Volumul degajă o notă de înțelepciune și echilibru vital . Invocarea unor principii filozofice, de pildă, Husserl, cu fenomenologia sau Sf. Augustin susțin amprenta „ intelectualistă” a autoarei, așa cum bine a fost numită de remarcabilul critic literar, Academicianul Eugen Simion.

Lasă un răspuns