«

»

George Patrovai – Balada insului anost

Istoria-i după o seamă
divina vrere-n derulare,
iar după alții ea ar fi
a păpușarilor lucrare.

(În ambele alternative
de întrebări ești încolțit:
Dacă-i la mâna Celui care
pe toate-n Tot le-a rânduit,

de ce atunci atâția oameni
trăiesc de parcă nici n-ar fi,
ca doar o mână dintre ei
să poată-n voie huzuri?

Iar dacă soarta omenirii
în fond e-un joc păpușăresc,
de ce se mai insistă oare
cu-al răului tată drăcesc?!

Să nu ne-ascundem după deget
cu binele ăsta inert:
În lumea noastră prost croită,
nu el, ci răul este cert!

Când e vădit că egoismul
și violența guvernează,
un nostim țel e binele promis
pentru acei ce-n viață eșuează…)

Cât despre mine, eu gândesc
că toate sunt cu rostul lor:
Într-adevăr, când tai pădurea,
din trunchiuri așchii sar de zor!

Precis sunt mulți dintre aceia
ce vor pădurea conservată,
chiar dacă-a sa verde manta
nu este cea de altădată,

uitând că legea dezvoltării
cu vechiul este foc și pară
și că adesea nu tăierea,
ci defrișarea-i necesară…
*
În viața mea, călăuzită
după celebrul postulat
că-n mână ce-i, minciună nu-i,
un lucru mi s-a confirmat:

Nici unul dintre înzestrații
faimoși ca puști, n-a izbutit,
dovadă că-n școala vieții
sistemul de notare-i diferit!

Cu carul minte poți să ai
când flerul social lipsește,
căci te descurci atuncea când
în tine el se-nciocoiește.

Cu-atât mai mult în România
postdecembrismului hoțesc,
unde tupeu-i o virtute
și falșii culți se înmulțesc.

Chiar eu, eternul mediocru,
cândva un jalnic potlogar,
am diplome, cărți publicate
și stăzi sunt parlamentar…

Nu-nseamnă că mă mulțumesc
cu cele până azi făcute
și că m-oi trage la o parte
ca alții să fure pe rupte,

niște jigodii ariviste
ce n-au habar cum să șutească,
când țara-i plină de lichele
și vrea canalii să cunoască.

Păi chiar poetul nostru spune
(nu-mi amintesc acuma care)
c-o luptă-i viața, deci mereu
să procedăm noi trebe ca atare!…

Cândva, un muritor de foame
– scriitoraș tobă de carte –
de Gore Pirgu mi-a vorbit
ca de-un ipochimen aparte.

Cică Mateiu Caragiale
lighioană l-ar fi plămădit –
cu sufletul de mic stricat,
e craiul care-n viață a răzbit:

Milionar și însurat,
prefect întâi, ministru-apoi,
el demonstrează că-i deștept
doar cel ce scapă de nevoi.

Istoria e plină ochi
de indivizi cu faimă mare,
care-au știut că scopu-nalt
scuză mijloacele murdare.

Se mai gândește cineva
istoria s-o primenească?
Fără de ei, al nost trecut
ar fi o carte nefirească…

De-aceea spun că ești dator
să lași ceva în urma ta:
Decât un nimeni nepătat,
mai bine un Pirgu sadea!

Sighetu Marmației, George PETROVAI
1-2 martie 2017

Lasă un răspuns