«

»

Constantin Enianu – Despre Elada

Grecia antică şi societatea actuală sunt indisolubil legate, fiindcă nu se poate concepe Contemporaneitatea fără a face o postdicție la civilizația care i-a impus sensul şi devenirea actuală. Grecia antică nu a prosperat veșnic, ci s-a consumat într-un timp scurt, însă ea a constituit începutul unei minunate epoci pentru civilizaţia umană. Să povestim prin urmare cum s-a ridicat din nimic civilizaţia greacă, cum s-a dezvoltat şi cum a decăzut.
Omul contemporan când îşi pune întrebări despre prezent el găseşte răspunsurile în trecut, fapt confirmat de primul istoric al lumii, Herodot. Este o continuitate culturală evidentă între Grecia antică şi societatea actuală. Grecia, nu Egiptul, nu Persia, nu Roma, a devenit piatra de temelie a civilizaţiei occidentale. Dacă înţelegem istoria Greciei, înţelegem lumea.
Grecii încercau să-şi înțeleagă propria ascensiune cu mult înaintea noastră. Mitologia greacă arată că grecii au apărut literalmente din Haos, „haos“ însemnând în limba greacă „vid”, „abis“. Din haosul de la începutul cosmosului au apărut şi zeii, precum Geea, zeiţa pământului, Uranus, zeul cerului, Tartar, zeul tărâmului morţilor şi Eros, zeul iubirii. Printr-o serie de infanticide şi patricide, acte de gelozie, înşelăciune şi răzbunare, prima generaţie de divinităţi a creat primii zei din Olimp: Poseidon, Hades, Atena şi toţi ceilalţi, după care au apărut şi bieţii muritori, meniţi să trudească pe pământ. Miturile amintesc însă despre un personaj care s-a îndurat de oameni, i-a salvat de la pierzanie şi a plătit scump pentru gestul său. Dramaturgul grec Eschil a descris calvarul acestuia la apogeul Epocii de Aur, acum mai bine d 2 500 de ani. Numele său era Prometeu, iar numele dramei scrise de Eschil se intitula „Prometeu înlănțuit“ şi se juca în Teatrul Epidaur, care există şi astăzi sub cerul liber, piesa eschiliană putând fi apreciată în același mod ca în antichitate. Zeus voia să distrugă omenirea, titanul Prometeu fiind cel care le-a luat apărarea. Fără el, omenirea ar fi fost ștearsă de pe fața pământului. El a furat focul din Olimp şi l-a dat oamenilor pentru a-l folosi. Acest moment a marcat scânteia ascensiunii omenirii spre civilizație. Pentru fapta sa, Prometeu a fost ţintuit de un munte, un vultur devorându-i zilnic ficatul. Spiritul rebel al grecilor se regăseşte personificat în acest titan, Eschil sugerând în lucrarea sa că omul trebuie să-şi folosească inteligenţa şi voinţa proprie pentru a-şi uşura viaţa, iar realizările sale nu sunt pur şi simplu daruri de la zei, rodul muncii proprii.
Grecia clasică n-a apărut din neant. Ca să înţelegem cum au apărut Cetatea Atenei şi Acropola Atenei, trebuie să căutăm în trecutul cavernelor. Peştera Alepotrypa de pe peninsula Mani din sudul Greciei, a fost folosită de primii agricultori europeni. E un sit arheologic important, fiind cea mai importantă peşteră din Grecia şi printre cele mai bogate din Europa. Se spune că era intrarea în lumea subpământeană, cârmuită de Hades. În perioada dintre acum 8 000 de ani şi acum 5 000 de ani, primii agricultori din Europa îşi îngropau aici morţii. Practicau ritualuri aici. Ei sunt cei care au pus bazele Greciei clasice. A fost momentul în care oamenii antici au început să trăiască asemenea oamenilor actuali, cultivând pământul cu cereale. Totuşi grecii din sud nu dispuneau de asemenea terenuri arabile.
Unele părţi ale Greciei sunt foarte stâncoase. Nu există prea multe terenuri arabile. Descoperirile arheologice arată cât de grea era viaţa oamenilor de aici în neolitic. Resursele de existenţă fiind reduse, concurenţa era acerbă pentru resurse sau teritorii. La acea vreme, speranţa medie de viaţă era doar de 29 de ani. Datorită nenumăratelor golfuri, Grecia are una dintre cele mai lungi linii de coastă raportate la arie. Resursele fiind reduse, grecii şi-au găsit salvarea în apa mării, care cu valurile întreţinute de furtuni răsunau mereu în urechile populaţiei. Supravieţuind în asemenea mediu ostil, grecii au devenit mai duri şi mai sfidători, şi profitând de avantajul mării au devenit buni navigatori încă din începuturi. Un lucru esenţial a fost dezvoltarea unui nou tip de vas, drakkarul, cu care puteau fi transportate mai multe mărfuri, pe distanţe mai mari, prin toată Marea Egee.
În 3 200 Î.Hr., Insulele Ciclade erau deja populate, acolo formându-se o nouă cultură. Locuitorii acestor insule foloseau admirabil resursele minerale, sculptând statuete şi figurine sofisticate din marmură. Locuitorii Insulelor Ciclade au avut un rol imprtant în crearea Greciei, prin schimburile de bunuri, idei şi culturi şi unind astfel tot estul Mediteranei. Mai ales acum 5 000 de ani, când Epoca Pietrei făcea loc Epocii Bronzului şi apărea prima economie globală.
Epoca actuală e pusă în mişcare mai ales de petrol. Economia antică era propulsată de un aliaj format din 90% cupru şi 10% cositor, bronzul, din care se fabricau arme sau diferite unelte de lucru. Cuprul provenea din Cipru, de unde îşi trage şi denumirea, iar cositorul era adus din zona Afganistanului actual. Bronzul a dat naştere negoţului în tot Egiptul şi Orientul Mijlociu. Aurul, fildeşul şi vasele ceramice erau schimbate pe cupru şi cositor.
Ideea globalizării e astăzi în mare vogă, însă are un precedent din acea vreme a Greciei Antice când lumea era cu adevărat globalizată. Amplasaţi central şi stăpânind rutele maritime, grecii antichităţii aveau un atu în comerţul din Epoca Bronzului. Dovezile sunt totuşi greu de etalat, fiindcă multe din ele zac pe fundul mării. O adevărată comoară din acest punct de vedere e Uluburun, una dintre cele mai vechi şi mai bine păstrate epave găsite vreodată. Ea s-a scufundat în estul Egeei, la apogeul Epocii Bronzului, acum circa 3 500 de ani. Epava conţinea aproape 20 000 de vestigii, inclusiv peste 100 de amfore, recipientele lumii antice – cupru, cositor, chihlimbar, abanos, fildeş, lingouri de sticlă din toate colţurile lumii şi din aproape 12 culturi antice, constituind un sugestiv instantaneu asupra comerţului din Epoca Bronzului.
Comerţul stimula marile civilizaţii din Epoca Bronzului. Grecii timpurii trebuia să se implice şi ei în schimburile comerciale. Primele indicii despre oferta lor vin de pe una dintre cele mai mari insule din Mediterana, Creta, unde, în jurul anului 2 000 î. Hr., o nouă cultură înlocuia pe cea din Insulele Ciclade. Deşi au lăsat în urmă unele dintre cele mai frumoase cetăţi antice, cine erau, de unde veneau şi ce limbă vorbeau aceşti oameni, rămâne un mister. Până şi numele atribuit de arheologii moderni e luat din mitologia greacă. Ei se numeau minoici, e la Minos, vestitul rege al Cretei.
Regele Minos îşi pedepsea supuşii greşitori şi negreşitori în aceeaşi măsură, aruncându-i într-un labirint periculos din subteranele palatului. Acolo erau întâmpinaţi de o fiară funestă, pe jumătate om, pe jumătate taur, numit Minotaur, care îi înghiţea. Sunt dovezi arheologice care zugrăvesc un alt tablou despre minoici, relatând despre aceştia că au dezvoltat prima mare civilizaţie europeană. Ei au intrat de timpuriu în contact cu cetăţile din Egipt şi Mesopotamia, ridicând la rândul lor cetăţi impresionante.
Egiptenii aveau un avans faţă de minoici, construind piramidele şi Sfinxul cu 500 de ani mai devreme decât ei. Dar, în anul 2 000 î. Hr., în perioada de înflorire a comerţului din Marea Mediterană, minoicii au început să-şi înalţe propriile structuri maiestuoase – cetatea Knossos, capitala Cretei minoice, cu străzi asfaltate în premieră europeană, toalete cu jet de apă şi sisteme de canalizare, ceşti de ceai la fel de rafinate ca cele chinezeşti din porţelan, bijuterii din aur deosebite, cercei şi lănţişoare, dovezi elocvente ale unei culturi sofisticate. Minoicii fiind buni navigatori, cultura lor nu a rămas în Creta.
Minoicii au preluat multe dintre Insulele Ciclade, printre care şi insula Santorini, astăzi un important punct turistic. În vechea Grecie era un mod comercial strategic. El facilita accesul minoicilor la nişte turişti puternici. Însă, pentru a trata de la egal la egal cu hitiţii sau cu egiptenii, minoicii trebuiau să ofere mai mult decât vase ceramice şi bijuterii. Ce se găsea în Egipt şi în estul Mediteranei, erau multe vase ceramice pline, poate cu parfumuri, poate cu vinuri.
O altă marfă care reflectă şi astăzi ingeniozitatea grecilor, e cea rezultată din fructele de măslini din spaţiul Cretei. Uleiul rezultat din măsline, fiind folosit pentru săpun, medicamente, conservarea alimentelor şi chiar la mirungerea copiilor la botez. În Epoca Bronzului, uleiul de măsline era la fel de căutat ca şi în zilele noastre, acesta fiind identitatea grecilor de veacuri.
Graţie altei importante invenţii minoice, este o descriere sugestivă a stilului lor de viaţă, etalat prin frescele epocii despre cultură şi zei. Frescele arătau astfel un mod de viaţă prosper, cu eroi tineri şi puternici, cu faună şi peisaje luxuriante şi cu ilustraţii despre felul în care minoicii stăpâneau marea. Civilizaţiile persistă în vreme nu doar prin hrană şi îmbrăcăminte, ci mai curând prin agrementarea ce le-o conferă un lux al timpului liber ce face omul să se concentreze şi asupra altor aspecte dincolo de mijloacele esenţiale de trai. Frescele minoice au atras admiraţia întregii lumi mediteraneene. Fragmente de fresce s-au regăsit chiar şi în Egipt, Israel şi Turcia, deşi nu se ştie dacă erau făcute de cretani sau localnici, în stil minoic. Oricum ar fi fost, acest schimb cultural a contat în istoria lumii. Când cineva călătoreşte în alte locuri, se întoarce acasă nu numai cu diferite produse, ci şi cu anumite idei. Această interacţiune a informaţiilor dinte culturi e fundamentală pentru inovare.
Rolul minoicilor în ascensiunea Greciei nu a fost de lungă durată. Începând din 1 500 î. Hr., la apogeul civilizaţiei minoice, minoicii au început să decadă, declinul lor fiind pus pe seama erupţiei puternice a unui vulcan de pe insula Santorini. Astăzi se poate vedea urma erupţiei printr-un golf în formă de crater, loc folosit şi ca explicaţie pentru legendara Atlantidă. Dovezile recente arată însă că vulcanul nu i-a distrus definitiv pe minoici. Vestigiile arheologice din Creta arată că minoicii au prosperat în că un secol după erupţia vulcanului. Adevărata explicaţie în optica cercetătorilor nu e una cataclismică, ci una mai perfidă.
Cu mult înainte de erupţia vulcanului de pe insula Santorini, o frescă descoperită la Akrotiri, arată că minoicii au avut un destin mult mai violent. Fresca ilustrează o invazie în care minoicii au căzut victime unor acerbi războinici ai lumii antice, micenienii, cei care au preluat ştafeta civilizaţiei greceşti. Regatele miceniene, cu centrul la Micene, în Grecia interioară, rămân legendare.
După secole, micenienii aveau să fie imortalizaţi în picturi, în poeme epice precum „Iliada“ şi „Odiseea“ lui Homer. Însă, înainte de a fi legendari, micenienii i-au eliminat pe minoici. Nu există dovezi certe cum cum au făcut acest lucru, prin şiruri de invazii brutale, ori printr-o preluare şi asimilare terptată. Un fapt e clar în istoria Greciei: cultura s-a perpetuat de fiecare dată, seva fiind trasă din cultura minoicilor pe care micenienii au admirat-o.
Micenienii au făcut mai mult decât să împrumute stilul minoic, regii lor preluând cetățile minoice, printre care şi Knossos. Ei i-au dominat pe minoici pe mare, rechiziţionându-le rutele comerciale. Nu după mult timp, minoicii s-au diluat în istorie, în timp ce micenienii au prosperat, extinzându-şi civilizaţia în toată Marea Egee. Ei au reuşit să unească vasta reţea de state tot cu ceva preluat de minoici: scrierea. Minoicii foloseau o scriere în genul hieroglifelor egiptene, numită de arheologi „scrierea Linear A“. în toate cetăţile din Knossos au fost găsite texte, dar multe au rămas nedescifrate. Printr-un artificiu de inteligenţă, micenienii au adaptat simbolurile din scrierea Linear A într-o nouă scriere, numită Linear B, pe care au folosit-o pentru notarea cuvintelor din propria limbă. Descifrată în anii 1950, scrierea Linear B era o formă arhetipală a limbii elene. Limba fiind cea care definește o civilizație, micenienii pot fi consideraţi primii greci autentici. După milenii, continuăm să găsim şi să citim textele lor timpurii.
Oraşul Pylos de pe coasta sud-vestică a Greciei îmbină mitul cu istoria. În „Odiseea“ lui Homer, Telemah, fiul vestitului Odiseu (alias Ulise), debarcă pentru a-şi căuta tatăl. Ulise, de la Războiul Troian a dispărut timp de un deceniu. Pentru a-l ajuta, zeiţa Atena l-a pus pe Telemah să ceară sfatul înţeleptului rege Nestor, care luptase alături de Ulise în Troia.
De câteva decenii încoace arheologii dezgroapă cetatea lui Nestor, unde, pe lângă vase cu vin şi mii de pocale antice, semn că Nestor era un bun petrecăreţ, s-au găsit fragmente de tăbliţe cu inscripţii în Linear B. Cercetătorii au afirmat că aceste inscripţii nu confirmau a fi poeme epice. Ele erau liste cu obiecte ce se aduceau în cetate, ce se datora cetăţii, ce se dădea ofrandă zeilor şi liste cu cele necesare întreţinerii vieţii, măsline, orz, capre şi vin.
Scrierea vechilor greci era la început folosită pentru necesităţi publice, la inventare, recensăminte, prin scrijelire pe tăbliţe de contabilii care administrau societatea. Înscrisurile fiind făcute pe lut brut, nu aveau menirea de a fi păstrate. La sfârşitul fiecărui ciclu, tăbliţele erau introduse în apă şi se remodelau noi tăbliţe. Tăbliţele care erau aruncate, intrau în soarta perenităţii cu întregul lor conţinut scriptic, fiind întărite prin ardere în mormanele de gunoi sau când cetatea era incendiată şi distrusă.
Scrierea nu era folosită doar în Pylos şi Micene, cum s-a crezut până nu de multă vreme, iar că populaţia nu ştia să scrie şi să citească. O tăbliţă descoperită de arheologi în Iklena contrazice teoria, cu implicaţii mai profunde. Scrierea fiind folosită mai frecvent, e posibil ca regatele miceniene să fi fost mult mai extinse şi avansate. Artefactul din lut, de proporţii reduse, atestă un moment de cotitură în civilizaţia occidentală: apariţia noţiunii de stat.
Micenienii au continuat să absoarbă oraşe şi teitorii din toată Grecia, extinzându-şi imperiul. În anul 1 200 î. Hr., îşi câştigaseră deja reputaţia. Clasele superioare o duceau bine, trăind în palat. Acestea fiind o pătură redusă în raport cu cei care o duceau prost, declinul era iminent, mai ales când apăreau stihiile naturii, cutremure, secete, foamete. Civilizaţia miceniană a fost şi ea distrusă. În anul 1 000 î. Hr., nu mai exista. Distrugerea nu s-a limitat la Grecia. Sistemele s-au prăbuşit, fiindcă Epoca Bronzului se erodase. Într-o perioadă de 200 de ani, de la apogeul civilizaţiei s-a ajuns la aproape nimic. Marile imperii dispăruseră. Hitiţii, asirienii, babilonienii decăzuseră. Egiptenii rămăseseră şi ei doar o umră a fostei măreţii. Ce a urmat totuşi după această decădere ? Grecia clasică. Atena, Sparta şi începutul democraţiei, care a scos Elada din Epoca Tenebrelor, creând Epoca de Aur care a urmat, precum Pasărea Fenix pe al Istoriei plan…
(Consemnări după „Grecii”, documentar Tv. „Naţional Geografic“)

Lasă un răspuns