«

»

Eugen Dorcescu – Ioanitul

                                                 Mirelei-Ioana

Bătrânul Cavaler se-ntoarce-acasă,
Frumos și pur, la fel ca la-nceput.
Nici urmă n-a rămas din lănci și scut.
Din strigătul de luptă – o grimasă.

Luna de jar și soarele de fier,
Ritmând, îi luminează Infinitul.
Mustesc de vid și zorii, și-asfințitul,
În vidul greu dintre pământ și cer.

Așa se pierde el, spre Împăratul
Pe care-o viață-ntreagă l-a slujit:
Frumos și pur. Și mult prea fericit.
O rană-i taie inima, de-a latul.

18 martie 2017

Lasă un răspuns