«

»

Titi Nechita – Rondelul munților

Curg munții peste noi fără oprire
Răpuși de cei fără de saț și plini de nesimțire!
Pădurile-au rămas doar amintire,
Iar rădăcinile își plâng amara prăvălire.

Prin albiile pline de uimire
Ce unduiau pe lângă drumuri vechi de coviltire
Curg munții peste noi fără oprire
Răpuși de cei fără de saț și plini de nesimțire.

Multe se-adună sub a mea privire!
Până și cerul e sătul de-atâta amăgire!
Nori negri se adună în neștire
Când printre brazii cei rămași în pustiire

Curg munții peste noi fără oprire…

Lasă un răspuns