«

»

Radu Moțoc: Max L. Blecher (1909 – 1938)


Un scriitor romașcan pe care profesorul Nicolae Gr. Stețcu nu l-a predat, la liceul Roman Vodă, promoției noastre din 1960. Și totuși în numărul jubiliar al revistei „Școala Nouă”, la un veac de la fondarea Liceului Roman Vodă, pe care a coordonat-o distinsul nostru profesor, pomenește de M. Blecher, ca fiind un absolvent al liceului cu care se poate mândri Romanul.
Născut la Botoșani la 8 septembrie 1909, în casa bunicilor materni, descendenți ai unei familii de evrei așkenazi, a fost adus la Roman în a doua lună de viață, unde tatăl său ținea pe strada Ștefan cel Mare, nr. 151, un magazin de porțelanuri, în care se vindeau și produsele unei făbricuțe de ceramică din Roman. Urmează școala primară și liceul Roman Vodă, fiind printre cei mai buni elevi cu interes pentru obiectele umaniste, româna și filosofia. Era un adolescent normal, care „se ținea după fete”, juca fotbal și umbla pe bicicletă fără mâini.
În 1928, Blecher își ia bacalaureatul la liceul Roman Vodă, obținând cea mai mare notă din serie: 7,40. Se decide să plece la Rouen, pentru a urma Facultatea de Medicină. Din cauza îmbolnăvirii de tuberculoză osoasă la coloana vertebrală, este internat la un sanatoriu din stațiunea Berck, lângă Boulogne-sur-Mer.
În anul 1932, pleacă într-o altă stațiune de tratament, Leysin, în Alpii elvețieni. După un an părăsește și această stațiune, pentru a veni la sanatoriul CTC din Carmen Sylva (Techirghiol). Aici avea s-o cunoască pe pictorița Lucia Demetriade-Bălăcescu, cu care are lungi conversații despre literatură și artă, dar și cu Maria Ghiolu, de care se îndrăgostește.
În luna iunie 1934, părăsește sanatoriul pentru a petrece vara la Brașov, unde avea să-l cunoască pe Geo Bogza, de care se va lega o prietenie până la moarte.
În octombrie 1934, se întoarce la Roman, ceea ce echivala cu renunțarea la eforturile de vindecare.
Se mută la 1 martie 1935 într-o casă cu terasă și grădină închiriată special pentru el, în strada Costache Morțun, la numărul 4, lângă cazarma orașului Roman, unde va primi vizitele lui Geo Bogza, Mihail Sebastian și Sașa Pană. Un gest de mare prietenie îl va face Mihail Sebastian aducând-o pe Maria Ghiolu la Roman, de care Blecher era în continuare îndrăgostit.
La 31 mai 1938, Blecher moare, în prezența familiei și a prietenului său, doctorul Mihai Livian, și este înmormântat la Roman.
Mihail Sebastian avea să mărturisească: „A murit Blecher. L-au înmormântat marți la Roman. Mă gândeam nu la moartea lui, care a fost, în sfârșit, îndurătoare, ci la viața lui, care mă cutremură. Era o suferință prea mare pentru a primi o compasiune, o tandrețe”.
În anul 1970, Dinu Pillat a reeditat pentru prima dată romanele blecheriene la Editura Cartea Românească, După un an, apare și ultimul roman scris de Max Blecher, sub îngrijirea lui Sașa Pană: Vizuina luminată. Corp transparent, proze, publicistică, arhivă…
Dacă ne referim la caracterul lui Max Blecher, merită să semnalăm faptul că acesta, cu aleasă discreție, ușura lipsurile prietenilor săraci, solicitând părinților bani pentru nevoi fictive, ca să completeze mandate poștale adresate acestor prieteni.
Vă invit dragi colegi să citiți cărțile lui:
Vizuina Luminată, apărută la Editura Cartea Românească în 1971
Întâmplări în realitatea imediată, la Jurnalul Național, 2011

Radu Moțoc, 24 aprilie 2017

Informațiile sunt culese din:
– Școala Nouă, revista Liceului Roman Vodă din Roman nr. 9, pag. 37
– M. Blecher, Viziunea luminată, Editura Cartea Românească, 1971, pag. 5-10
– M. Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată, Viziunea luminată, Colecția Biblioteca pentru toți și reeditată de Jurnalul Național în 2009

aranjament foto: Melidonium, sursa internet

Lasă un răspuns