«

»

Mănăstirea Varatic, spital militar provizoriu în Războiul pentru Întregirea României


La data de 18 mai 1915 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îl alege în unanimitate ca Protopop al preoților de armată în caz de război, pe iconomul Constantin Nazarie, profesor la Facultatea de Teologie, fost director al Seminarului ,,Sfântul Gheorghe” din Roman. Prin Ordinul nr. 3451 din octombrie 1915 al Marelui Stat Major sunt stipulate ,,Instrucțiunile asupra atribuțiilor preoților la armată”.
În cuprinsul acestui ordin se arăta printre altele:
,,Nicăieri preotul nu e mai la locul lui decât în momentele de mare emoție și de fiori prin care trece tot neamul în zilele de mobilizare, preludiul zilelor de mari sacrificii.”
În plină campanile militară a Războiului pentru Întregirea României, la data de 21 februarie 1917, Mitropolitul Moldovei și Sucevei acordă o dispensă de post pe perioada războiului, datorată în principal începutului epidemiilor și a lipsei de hrană.
În perioada 15 iunie-1 mai 1918 un număr de 147 de preoți mobilizați au foat înaintați la gradul de căpitan asimilat, drept recunoștiință a meritelor lor deosebite în activitatea pastorală.
Trebuie remarcat faptul că în spitalele militare permanente, provizorii și mobile care au funcționat în perioada Primului Război Mondial și-au desfășurat activitatea în calitate de voluntari și personal clerical.
Un sprijin foarte important pentru asistența sanitară a venit și din partea Episcopiei Roman, care prin vocea episcopului Theodosie solicita Protoeriei ca în fiecare biserică din județul Roman să se colecteze bani pentru Crucea Roșie ,,îndemnând pe credincioși de a da fiecare ceia ce va putea și-l va lăsa inima în ajutorul răniților și a familiilor celor morți pentru patrie.”
Mai mult decât atât, episcopul Theodosie alături de mitropolitul Pimen al Moldovei și Sucevei s-a implicat activ în efortul de război, inspectând spitalele și aducând alinare răniților.
Maicile de la Mănăstirea Văratec au activat ca surori de caritate, infirmiere, îngrijitoare în spitale militare permanente și provizorii, infirmerii improvizate sau direct pe front la toate campanile militare desfășurate de armata română. La Văratec au fost organizate cursuri de Crucea Roșie, în timp ce unele maici și surori au urmat între anii 1914-1916 cursurile Institutului de Caritate din București.
După absolvirea cursurilor, acestea au fost repartizate la Spitalul militar provizoriu de la Mănăstirea Neamț, precum și la spitale militare permanente și provizorii din subordinea Companiei a IV-a Sanitară Roman.
În luna august 1916, la Mănăstirea Văratec a fost instalat un spital militar provizoriu în care și-a desfășurat activitatea personalul clerical din mănăstire
Elocvent în acest sens este că, după încheierea războiului, din cele 60 de maici de la Mănăstirea Vătatec care plecaseră pe front sau în diverse spitale s-au întors în mănăstire un număr de 38. Cinci dintre acestea muriseră, una era bolnavă, 9 rămăseseră în spitalele unde erau repartizate, iar despre 7 dintre acestea, nu se știa nimic.
După încheierea Războiului pentru Întregirea României, în semn de prețuire și recunoștiință, maicile și surorile de la Mănăstirea Văratec a fost recompensate cu numeroase ordine și medalii militare.

Sorin GRUMUȘ

Bibliografie:
– ȘURUBARU, profesor, dr., MIHAI, Spitale militare provizorii din județul Neamț 1914-1918, Editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamț, 2011.
– Obsevatorul Militar nr. 46-47//23 noiembrie-6 decembrie 2016.

Lasă un răspuns