«

»

Camelia Cristea: Poeme din Antologia ,,Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni…”

camelia-cristea

Poezia este veșmântul de sărbătoare al sufletului meu. Sunt un om simplu, de profesie economist.

Cu trecerea timpului am înțeles că lucrurile valoroase sunt cele pe care le oferim cu iubire semenilor.

M-am scris în cele două volume de poezie publicate, „Ferestre Deschise”, Editura Singur 2015 și „Pe aripi de Cuvânt”, Editura Singur 2016

Am publicat în diverse reviste religioase și literare și în mod constant, în revista electronică „Confluențe Literare”.

Alături de poeți consacrați sau la început de drum am publicat în nenumărate antologii.

Am obținut locul al II-lea la concursul de poezie religioasă „Credo”, ediţia a XV-a, Lăpuşna 2015.

Am însetat în deșertul cotidian, dar am băut din Apa Vie a Vieții! Hrănită prin Cuvânt am înviat prin răstignirea neputințelor mele!

Iartă-mi

Iartă-mi îndrăzneala de a cere iar,

Clipe liniștite și pline cu har,

Bucurii mărunte să-mi colinde ceasul

Într-o rugăciune să-Ți aud și glasul.

Iartă-mi îndrăzneala de a cere pace

M-am închis în mine ca-ntr-o carapace,

Viscole haine dau cu bici de iarnă,

Peste lumea toată neaua vreau să cearnă.

Iartă-mi îndrăzneala de a spune Da

Vreau să stau de veghe în lumina Ta,

Vremi de tulburare răul îl răscolesc

Simplu și curat vreau să mai trăiesc.

Iartă-mi îndrăzneala de a te urma

Fără Tine Doamne, ce e viața mea?

Toate vin și pleacă chiar și cei mai dragi

Te rog să ne dai liniște și magi.

Iartă-mi îndrăzneala de-a mă recompune

Vreau să mă găsesc doar în lucruri bune

Să-Ți aduc ofrandă timpul meu rămas…

Scapă-mă de vrei din acest impas!

Lacrima iubirii

Lacrima iubirii o petrece timpul,

Iarna asta sură-mi este anotimpul

Ard mocnit în mine doruri şi tăceri,

Dar vor creşte muguri iar în primăveri!

Prin nămeţi şi geruri trec ca o nălucă

Mă apucă seara, dorul crunt de ducă,

Cerul din ferestră, gândul îl mai ştie

Uneori mă scriu într-o poezie…

Sarea din cuvinte parcă e amară

A început curând timpul să mă doară,

Gerul a săpat răni adânci în mine

Mă rog să le port doar cum se cuvine!

Nădejdea cârpită, toată din bucăţi,

O păzesc mai strașnic au venit şi hoţi,

Candela-i aprinsă torn şi untdelemn,

La iubire totuşi, pe toţi vă îndemn!

Lacrima iubirii, flori de lăcrămioare,

Iarna sub zăpezi, lutul rău mă doare…

Dar în primăvară muguri cresc pe ram,

Bucuria asta, încă o mai am…

Un colţişor de rai

În cupele albite, trei crini adună mirul

Când cerul îşi desface în taină patrafirul,

Iar busuiocul verde se-aprinde la icoană

Prin jertfa Ta supremă se vindecă o rană!

Un orb prinde Lumină în inimă şi plânge

Pe cruce vede Cristul şi lacrima-i de sânge,

O Maică îndurerată jeleşte lumea toată

Prin ruga ei aprinsă am fost şi eu salvată!

Izvoarele ţâşnesc chiar şi din piatră seacă

Să potolească setea şi lumea cea posacă,

Gheţarii se topesc şi se prefac în pâine,

Un bob a încolţit în liniştea din mâine…

Pescarii Tăi de Oameni aruncă iar năvodul,

Când marea-i liniştită îşi dă ofrandă rodul

În două se desface şi îţi sărută pasul,

Pioasă-i şi supusă când îţi aude glasul!

Furtunile ascultă când porunceşti să tacă,

La talpa Crucii Tale chiar frunţile îşi pleacă

Şi înfloresc narcise, bujori şi lăcrămioare

Ţes un covor de flori să-Ţi pună la picioare…

În clopot şi în toacă îţi auzim chemarea,

Ne lepădam de griji, sfidăm îngrijorarea

Şi ne îmbrăcăm în haina Luminii ce ne-o dai

Am prins în suflet pace şi-un colţişor de rai!

Înălțarea

Se Înalță Hristos în cerul deschis,

Departe de zarvă și gloata nebună,

Un înger vorbește de raiul promis

Și are nădejdea înfiptă pe strună.

Altarul se-aprinde în flacără vie

Lumini necreate lucesc în sfârșit

Cer și pământ sunt împreună,

Prin jertfa supremă s-au întâlnit!

Serafimi și îngeri și-acoperă ochii,

Lumina-i orbește când cerul e plin,

Cățuia se-aprinde în inima popii

Și umple biserica toată cu mir.

Mirenii din strană oftează ușor

E taina aceasta mult prea înaltă,

O inimă vie în piept încă saltă

Profundă trăire ce n-am s-o măsor…

La o icoană a plâns busuiocul,

Aprins de Lumină s-a înfiorat

Așteaptă de-o vreme să vină sorocul

Să vadă norodul tot vindecat!

Şah…

Pe o tablă plină, piesele se mută

Nu vorbim acum, de a lor derută…

Pionii în alertă vor să prindă tura,

Nimic nu e sigur râde chiar măsura.

Regina se bate iarăşi cu-n nebun,

Furia e oarbă, paiele-s în drum.

Morile de vânt cresc şi în cuvinte

Clipele sunt fade, jocul ăsta minte!

Unii vor remiza a venit momentul,

În picioare strâmbe şade argumentul,

Tabla este plină, un pion clachează

Jocul e în toi, el parcă visează…

Piesele se mută c-o mâna de sus

Până şi decorul, iernii parcă a râs.

Turele se schimbă una, câte una,

Regula e simplă râde iar minciuna!

Caii vor să prindă regele să-i ia

Sceptru şi coroana dacă s-ar putea…

Miza este mare, clipele de ceară

Într-o zi senină, răul o să piară!

Bunicii

Miroase a smirnă printre icoane

Candela veche se-aprinde în rai,

Bunicul citește încă ceaslovul,

Prin amintire, mâna să-mi dai!

Pe brațe de nori o văd pe bunica,

Cum toarce fuiorul acesta de dor,

În liniștea pură nu cere nimica,

E colțul tăcerii a lumii din sori!

Văd parcă via cu mustul din teasc

Și toți bostanii de prin grădină,

La poartă de veghe e nucul bătrân,

O creangă uscată se-apleacă într-o rână.

Aleargă nepoții spre poala de cer

Să-ți mângâie barba tot mai căruntă,

Pe brațe altare, de tainic mister,

Psalmistul David încă mai cântă!

Miroase a smirnă printre icoane,

Candela veche se-aprinde în rai

Bunicul citește încă ceaslovul…

Un cer de pace și mie să-mi dai!

Un orb

Alaiul acesta e parcă mai rar…

Copacii în floare gătiți ca de nuntă,

Albastrul privirii trimis chiar din rai

Când liniștea toată, de cer mai ascultă.

Fecioare rămase de veghe prin schit

Asteaptă un Mire, în miezul de noapte,

O candelă arde și miru-i sfințit

Doar faptele bune-s ca roadele coapte.

Un clopot mai țipă la noi uneori,

Când mreje de neguri ne învăluie parcă

Și vântul acesta trecut de hotar,

Ne zguduie aspru și ultima barcă.

Un orb mai așteaptă să cadă lumina,

Pe ochiul ce noaptea îl ține ostatec

Și visul e negru și tot mai lunatec,

Iar plânsul cernelei cam singuratic.

Așteptarea se surpă în zorii de zi,

Când cerul făclie aprinde speranța

Și-n alb se înclină iarăși balanța,

Pe trepte albastre stă cutezanța.

O părere

Trec desculță iar prin suflet

Cu a Toamnei mele umblet

Și-adun frunzele de aur

În cel mai discret tezaur!

Ploile de lacrimi albe

Le așez în sfinte salbe

Și împodobesc cu ele

Ceasurile care-s grele.

Viile ce-au fost în rod

Cântă parcă un prohod

Vântul le-a jertfit altarul

Dar învie iar la anul!

Păpădia-și poartă straiul

Unde-n toi este alaiul

Pleacă Toamna-n alte zări

Lasă-n urmă resemnări…

Lăcrămioarele din glastră

Se tot uită pe ferestră

Să mai prindă câte-o rază

Prin senin cerul să-l vază…

Rânduri de cocori trec zarea

Aripi bat iar depărtarea,

Amintirile-ți fac casă

Unde vremea e frumoasă…

Raze calde și drăguțe

Sărută discret mânuțe

Fără teamă un trandafir

Se tot ceartă cu-n ciulin…

Vântul parcă-i la paradă

A ieșit subit în stradă

Suflă-n ceafa unui pom

A crezut că este-un Om…

Norii suri îmbracă zarea

Și alungă resemnarea

Hornul fumegă-n tăcere

Toamna parcă-i o părere…

Poem

Să-mi mai rămâi o Vară, poemul meu de suflet,

Prin arșița tăcerii strecoară-ți al tău umblet

Și dă-mi să beau din apa, Cuvântului de vrei

Îți dau în schimb toți macii și-un soare pentru ei.

Să-mi mai rămâi în Toamnă când via este-n rod,

Iar frunza-și cântă tristă a verdelui prohod,

În parcul amintirii să-mi stai lângă un tei

Primești în schimb o perlă ce-a plâns-o ochii mei…

Să-mi mai rămâi în iarnă prin fulgii ce-or să cadă

Toți crinii înfloriți vor iarăși să te vadă

Steluțe să-mi pictezi pe geamuri și în brazi,

Eu simt cum printre rânduri tu încă îmi mai arzi…

Și-n primăvara verde în iarbă să îmi stai

În sufletul deschis s-aduci balsam din rai

Din curcubeu, culoare să-mi picuri în Poem,

De tot ce-i rău prin lume nicicum să nu mă tem.

———————————–

Camelia CRISTEA

(Din Antologia ”Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni…”, Târgovişte, Editura Singur, 2017, coordonator: Mioara Hususan)

Lasă un răspuns