«

»

Mugurel Pușcaș – Fantezii autumnale

 

MĂ-NTREB…

Mă-ntreb uneori… Ce-mi lipseşte?
Am totul sau poate nimic…
Ferit, mă mai uit prin ferestre
De timp… Răsfăţându-mă un pic.

Mi-e toamna cocori, flori, iubire,
De ploi sunt ferit, zbor pe nori,
Şi totuşi ploiesc veşnic frunze,
Mă-nlănţuie aspre ninsori.

Mugurel Puscas

Îmi beau dimineaţa cafeaua,
Zâmbesc de e soare sau nu,
Încerc să împart alinare
În jur, deşi-s vremuri tabu.

Narghilă mi-aprind către seară,
Bătrâni beduini mă-nsoţesc,
O fata morgana de ceară,
Mi-e oază-n aridul deşert…

Visez cum ar fi şi ce nu e…
Fantasme umbresc seri pustii,
Ridic din himere, statuie…
Tu ştii!… Eşti departe! Nu-mi vii!…

Mă rog la icoane blajine,
Iar El îmi şopteşte preablând,
E bine… Iubeşte, străine!
Ţi-e timpul prea scurt şi plăpând.

Lin, treci mai departe, în toamnă,
Ai totul sau poate nimic…
Opreşte puţin, dulce doamnă,
Iubind… Zăboveşte un pic!

( 31.10.2017 )
( din viitorul vol. ” Călătorul ” )

VREAU SĂ TE GUST…

Vreau să te gust iubito-n miez de toamnă,
Înfăşuraţi în frunze arămii,
Sărutul meu pe buze să-ţi presare,
Dorinţa amăgirilor târzii.

Vreau să te gust în tihnă, pe-ndelete,
Muşcând din măr, afrodisiacul fruct,
Rupând ardent a raiului pecete,
Te voi fura, cu drept de uzufruct!…

Sâni, pulpe, buze, pielea-ţi de gutuie,
Vor fi ofrandă pe-un altar păgân,
Stropi de iubire dulce-amăruie,
Vom degusta la un pahar cu vin.

Cu aspru jar, cu tâmple poleite,
Pe pat cu rouă sau colb diafan,
Ne-om mângâia cu-atingeri ilicite,
Sorbind din cupa cu amor profan.

Când cerbii boncănesc în văi cu soare,
Ciute zglobii zorind dorinţa lor,
Ne vom iubi cu sete şi savoare,
Împreunând al trupurilor dor.

Târziu, vom depăna din vechea toamnă,
La ceas de taină, amintiri şi vis…
Melancolii şi doruri… Tandră doamnă,
Vei fi mereu al lumii paradis!…

( 27.10.2017 )
( din viitorul vol. ” Călătorul ” )

Mugurel Puscas
( Liga Scriitorilor din România,
Uniunea Scriitorilor Europeni de Limbă Română )

Lasă un răspuns