«

»

Alexandru Spătaru – versuri

Cântecul imposibil, incredibil

Mi se întâmplă – rareori,
să trec prin stări de graţie supremă,
o cât aş vrea să vi le împărtăşesc!
Un simţământ curat al sinelui
îmi spune că numai împreună
ne-ar străbate o nemaiîntâlnită bucurie.

Dar nu-mi stă în putinţă.
Nu ştiu nicio silabă, niciun sunet,
o culoare, pentru a le traduce
în trăirea pământeană.

Nici eu prea bine nu mă desluşesc
decât numai atunci
când sunt primit în armoniile
de cântec imposibil, incredibil.
De neînţes îmi este că
mă număr printre binecuvântaţii
vibraţiilor nebănuite ce îi
învăluie c-o mantie celestă pe aleşi.
Probabil că sunt socotit o piesă
într-un experiment.

Şi am aflat, o!, dragii mei,
c-avem în noi, fără să ştim,
nădejdea nesfârşită într-un
univers-poveste, ce ne aşteaptă
cu intrarea larg deschisă,
după ce, cu cel din urmă pas,
trecem un prag, spargem un zid
– ne-am fi dorit să nu fi fost.

Pe fiecare, când îi vine rândul,
îl va întâmpina cu un covor de flori,
şi-un cântec imposibil, incredibil…

DESTUL, V-AJUNGE !!!

Voi, toleraţi de existenţa
în lumina vieţii,
destul, v-ajunge!!!
Temeţi-vă de mine, un pămîntean
obişnuit, nu v-aşteptaţi
să îmi mai fie frică de puterea voastră
clădită pe himere negre.

Mă număr printre fii nenumăraţi
ai Tatălui Suprem Etern Eu Sunt.
Temeţi-vă de noi.
Pe fruntea noastră au început
a înflori florile sacre,
ce ce îşi deschid corolele după
o predestinată adunare de milenii.
Aduc mesajele schimbărilor
profunde,după o lungă aşteptare .
Bat clopotele lumii
vestind sfîrşitul vostru!!!
Inconsistenţa voastră
impreună cu tărâmul de tenebre
– hidoase, supremă spaimă – ,
într-o clipă se vor risipi.

Doar pentru clipa aceea
şi numai pentru voi va fulgera neantul,
unde vă veţi îngrămădi
într-o de neînchipuit stâlceală,
cu dureri şi suferinţe
– e vremea pentru a le
trăi din plin şi voi –,
nici urma urmei n-o să vă rămână
după trecerile ce vi se închid definitiv,
şi nicio umbră de-amintire.

Se va-mplini în întregime
Planul Divin de la Zidirea Multiversului:
în lung şi-n lat şi pe vecie
va fi numai o Cale Sfântă a Facerii,
pe care nu vor mai călca
scârnavele copite.

Şi vom scăpa
de întrebarea chinuitoare
la care nimeni n-a găsit răspuns:
ce rost avut-au cohortele mizere
de duşmani neîmpăcaţi, fără odihnă,
ai binelui?!

Lasă un răspuns