«

»

Maein Ifrim: Litere căzute în sângele vântului Nepoatei mele, prințesa Mara de Miloșești

Nu am ureche muzicală dar muzica îmi stoarce lacrimi. Îmi cântă epiderma
Vezuviană. Am rămas cu auzul în urmă, de parcă aș pândi șobolani. Îi ascult
Pe Dan Spătaru, pe Mirabela Dauer (Doamne, ce frumos cântă din versurile lui
Macedonski!), pe Alifantis și pe cei dintotdeauna: Celentano, Romica, Cutugno
Mercury, Sinatra etc. Muzică mai bună decât toți doctorii din lume. N-o să fiu
Niciodată Ulise, nu aud sirenele. Iubirea mea iubește muzica la nebunie. Stau
Și mă îmblânzesc, e vorba de-alde Chopin și de surdul acela, Mozart, parcă, și
De toți cântăreții și compozitorii stelari, inclusiv Pavarotti, Caruso etc. Sunt
Precum o vioară Stradivarius prăfuită, furată. Într-o ureche aud toată muzica
Lumii, în cealaltă ceara de lumânare își aprinde tăcerea. Peste tot e muzică.
Chiar și-n cimitire există un cor al melcilor. Lungi melodii după scurte ploi
Compozite. Flori de liliac mov sau alb. Și atât. Căci liliacul nu se corcește în
Cimitire. Sunete. Litere căzute în sângele vântului. Mă bate muzica pe frunte
Simt că pipăi inefabilul. Sunt aici, în locul din care izvorăște muzica. În locul
Meu fără ureche muzicală. Într-o bună zi s-ar putea să cânt. Măcar un psalm.
Totuși, parcă Beethoven era surd. V-am spus că nu mă pricep la muzică. Dar
Îmi place să aud surzeniile cerești ale acesteia. Uneori văd note și solfegii.Visez.

Marin Ifrim

Lasă un răspuns