«

»

Tiberiu Tudor – versuri

Încă tânjind la dezmăţul furtunii,
Martori ai verilor mele fierbinţi,
Plopii răriţi de atingerea brumii
Mă vor trăda. Pe un pumn de arginţi.

Nu va conta că, sub ploaia de stele,
În acest loc de surghiun trecător
Flacăra neagră a spaimelor mele
S-a înfrăţit cu neliniştea lor.

Mă vor lăsa în pustiul de gheaţă,
În întunericul alb viscolind,
Să mă dezlege de chin şi de viaţă
Cnutul zăpezii cu plumbi de argint.

Şi, revenind într-o ploaie de stele,
O să-şi înalţe, fremătător,
Peste cenuşa spaimelor mele
Flacăra verde-a nelniştii lor.

(Din volumul “Enisalá – versuri”)

Lasă un răspuns