«

»

Adrian Paparuz – versuri

Adrian Paparuz

1.

azi am plâns galben
copac desfrunzit
am rămas gol
în mijlocul nimicului

cândva îmbrăţişarea
sărutul tău
mă făcea primăvară
o lumină virgină
prin care toţi îngerii
fluierau oda bucuriei

acel timp s-a scurs anorexic
printr-o clepsidră spartă de teama
neantului

azi am plâns galben
doar sufletul
mi-a rămas roşu
infinit monocolor

2.

sunt doar o jucărie nouă
pe sfori
din vitrina trecutului

adorm mereu cu speranţa
de a renaşte
dar mâna ta trează
îmi ţine Ochiul deschis

pentru orice renaştere
îmi spui în vis
trebuie să fii viu

sparge-ţi vitrina
şi coboară în infinit

acolo te aştept de-o eternitate

3.

onirica

adormi cu mult înainte să te trezești
demult nici nu mai știi dacă visezi dormind
sau trăiești în vis

oricum toată lumea a început să se întrebe
dacă existența e doar un soft dintr-o Vale a Siliconului
divină sau nu

de unde venim de am venit vreodată
încotro mergem de am mers măcar o dată
suntem etern reîncarnați ori dăruiți morții ofrandă?

pe străzi a început din vară alt Crăciun
un Dumnezeu mai nou se naște-n mintea noastră
cu drag îl vom ucide
rabdare de-am avea
măcar până la Paște

și regii mor
și-al nostru-i gata de plecare
nu spui nimic ce poți să spui
te-ntrebi doar unde îi vor face groapa
o lumânare poate să ajungi să-i pui

adormi să nu-ți mai cânte foamea
și prin pereți auzi vecinii în orchestră
oprești lumina oricum suntem orbi
oprești căldura să nu-ți topească ura
și-n stradă să rămâi că n-ai plătit factura

leru-i ler
dar ce e lerul?

adormi
visezi că cineva îți bate-n suflet
„deșteaptă-te române”

4.

inima mi-a rămas mică
cât bobul de rouă
mică cât ochiul de corb
cuvintele îmi flutură viaţa
pe sub pleoapă
de-a josul în sus
numele tău infinit repetabil
ca un dumicat prea mare
mă sufocă cu speranţă
în fiecare dimineaţă
pe sânii tăi mă caţăr
tăcut precum un şerpaş

5.

sfântă şi neagră
anorexică nativă
domnişoara Blue
de deasupra mea
colecţionează papagali
împăiaţi cu testosteron

absolventă precoce
magna cum laude
de Nirvana la stat
domnişoara Blue
are sufletul tatuat
cu golgota
şi pieptul c-o cruce

toţi papagalii lumii
exilaţi
excomunicaţi
zboară la ea în balcon
iar noaptea
se autorăstignesc
pe sânii ei

domnişoara Blue
sfântă şi neagră
le cântă la harpă
Ave Maria
le mângâie pineala
apoi îi aşează
pe raftul cu tanga roz

pe mine mă iubeşte
necondiţionat
iar uneori mă invită
la cină
să-mi arate tatuajele
şi autograful lui dumnezeu
de pe şold

mereu i-am zâmbit
dar am refuzat-o abil
temător

de când locurile în rai
s-au scumpit peste măsură
mă gândesc
că n-ar fi atât de rău
să îmi petrec nemurirea
pe raftul unei sfinte
cu tanga roz

iar harpa ei
sună divin

6.

te-am iubit verde
în primăvara vieţii
începuturile de aripi
ne creşteau precum iarba
pe neauzite
te-am iubit roşu
vara ne pârguise sufletele
rotund
cireşe amare
lanuri de sâni
galben te-am iubit
până la rugina inimii
a viei îngropate în vin
te-am iubit aşa cum am ştiut
aşa cum nu m-a-nvăţat nimeni
uneori vultur
alteori porumbel
dar în iarna ce vine iubito
cu gheţuri sicrie
să te iubesc alb
alb ca neexistenţa
doare mai mult decât orice adio

7.

câte un copil neatent
trece prin mine alergând
pe trotuarul singurătăţii
rupe dinlăuntrul meu
o-nmormântare
şi o întinde covor
sub tălpile vagabonzilor
nu mă întorc după ea
sunt prea multe prin mine
să-mi pese
ascult doar marşul stins al lui chopin
şi bulgării tari de pământ sfarâmaţi
de sicriul sufletului
apoi traversez ca de obicei
o altă viaţă pe roşu
“fericirea e o alegere”
“fericirea e o alegere”
fredonează un orb
cu un cer înfipt în orbite
zâmbesc
hârleţul meu
nu sapă niciodată
morminte în nori
pe bulevard săruturile
se plimbă într-o
veşnică pomenire

8.

sculptez un poem
iubito
între aceste apocalipse
de suflet
o piramidă înaltă
în care să ne ascundem
eu și cu tine de morți
pineala mi-e daltă
iubirea ciocan
inima piatră
lovesc și urlu
urlu și lovesc
cuvintele urcă
urcă
dumnezeu are tălpile roz
semăn poate puțin cu manole
dar eu te vreau magdalenă
în poemul meu fără cruci
nu există centurioni
nici pilati ori irozi
vino iubito
sub cuvintele mele
vei găsi crini
și vei regăsi eternitatea
din noi cândva
vor crește ziduri
ale plângerii

9.

ai vrut să pictez vulturi
pe aripi de colibri
să mă ascund în mare
colorat în toamna sufletului
să-mi ucid singurătatea
cu lacrimi de fecioară
spuneai să jertfesc o inimă
în asfinţit de iubire
să-mi îngrop destinul
în nisipul deșertăciunilor
să mă trezesc când voi fi devenit
propriul meu înger
apoi ai fugit șoptindu-mi în vis
să nu uit de pietre
iată-mă
sunt înger de piatră
și acum iubito?

10.

mă săruți sfâșietor
până în neuronii mei
bezmetici
dar o faci cu revolverul
pe tâmpla mea

îmi șoptești romantic Neruda
fredonezi aprinsă Piaf
dar îmi semnezi condamnări la veșnicie
cu stiloul lui Hitler

te dezbraci languroasă
cu ochii în flăcări
dar ai degetul pe trăgaci

mă dorești până la neființă
strigi mai tare
decât clopotele din rai

iar eu mă-ntreb nedumerit
în ce fel vei alege azi
să mă ucizi

din dragoste sau din ură?

11.

iubirea nu înseamnă dorință
şi nici dor
iubirea nu are nimic
de împărţit cu suferința
iubirea nu e patimă
şi nu conjugă niciodată verbul a avea
ci doar a fi
nu jură strâmb
şi nu poftește
iubirea nu are timp
pentru că este eternă
nu se amestecă niciodată cu ura
şi nu e legată de eros
dar nici thanatos nu e
iubirea e râul peștelui
care nu știe ce înseamnă apa

Lasă un răspuns