«

»

Marin Moscu: Picături de suflet (versuri)

MOSCU-Marin-2017

SUNT OMUL CARE OMOARĂ

Sunt omul care omoară
Pasărea de nisip în largul mării,
Strigătul calmarului
Izbit de prova vaporului,
Sculptat în stânca moleculei apuse.
Sunt inima neverificată
Ergonomic şi funcțional,
Ascunsă într-un creier
Al laptopului, cu tastatura
Cât toate cuvintele din lume
Zvârcolite, prăjite
În cuptorul cu microunde
Al soarelui nostru
Ce-apune în miezul lumii,
Arătându-ne fața ascunsă a lucrurilor.Aşa suntem,
Adăpostiți în rugul închisorii
Ce ne-nvață să fim politicoşi
Cu toți politicienii lumii
Care dorm pe altarul
Neîncrederii noastre,
Ei sunt cumințenia pământului
De la Adam şi Eva.
Noi suntem adevărul pus în cumpăna
Buzelor minciunii,
Acolo unde cucuta
Este esența vieții.
Judecățile sunt publice.
Poftim! Spune şi tu ceva
Dacă ți se dă cuvântul,
Până atunci,
Dumnezeu ți-l ia
Pentru aduceri aminte.
Crucea Sfântului Andrei,
Tatăl meu,
Se clatină într-un baston.
Jur,
Dacă vântul îl loveşte din neatenție,
Cade, sigur cade,
Peste umbrele pământului.
Sunt mulțumit,
Chiar dacă nu am nimic:
Nici bogății,
Nici pâine
Şi nici sare,
Şi nici sănătate.
Sunt mulțumit
Că cel puțin reprezentanții noştri,
Cei care ne inundă cu morala,
Sunt cei care fac biserici
Din oasele noastre,
Beau rouă din sudoarea noastră,
Mănâncă pâine
Din ciocurile porumbeilor
Şi se închină la uşile închise,
Considerând că sunt mai presus decât legea.
Mai presus şi de Dumnezeu?

PENTRU SLUJIREA CASTRULUI

Sufletul nostru închis în inimă
Îl hrănim cu clipa
Torturată între dinții clepsidrei.
Nisipul salivează peste ei pete de sânge.
Un înger adună culorile curcubeului
Căzut în limpezimea ochilor
Sculptați sub fruntea împovărată
A şoldurilor spațiului deformat
De calciul depus între încheieturile
Crucii de sudoare
Care slujeşte lucrarea visului
Pentru care înfloresc livezile
Penelor părăsite
De surprizele muntelui înalt
La care vine Mahomed
Să vadă cum sălbătăciunile
Pasc din barba norilor.
Izvoarele coboară în imagini
La picioarele noastre
Înfipte în undele băloase
De lumină.
Scânteile solzilor
Rotesc ochii bunicuțelor
Care stau cu furculițele
Înfipte în maxilare.
Două rădăcini de dinți scriu răvaşe
Carierelor de pietre aruncate în rinichi
Pentru slujirea castrului
Care în tinerețe aduna cavaleri
Flămânzi de carne fragedă.
Acum stau de gardă
La trecerea deşertului
Peste dealurile tăiate de drumuri
Aiurea, sub o coamă de stea,
Unde casa sufletului îngenunchează
Semnul din țărână a crucii
Care creşte
Fără să oprească numărătoarea.
Înstărită noaptea
Descuie lacătul cartelului
De oase desperecheate,
Crăcănate,
Risipite,
Uitate
Pe spatele cămilei
Numită viață
Sau vatră de cenuşă
Într-o oală cu apă termală!

SIMFONIA OCHIULUI NEVINDECAT

Sub privirea încețoşată,
Crâcnesc secundele
Rezervorului cuvintelor
Cu sânge otrăvit.

Casa oaselor
Sprijină coama vântului
Care-aduce pe pământ
Măduva florilor speriate
De umbra creştetului purității
Spălat
În lacrimi de cârpe.

Ingenios, pământul
Deschide poarta cartierului
Unde tăcerile
Se suprapun
În sfere
Netezite de-ntuneric.

Primitorul
Umple căciula
Cu frunze putrede.

Timpul
Leagă rănile
Trecute prin compoziția
Unui ochi nevindecat
De simfonia conştiinței.

FURIA LUMINII DIN GURGUIELE STELELOR

Spectrul luminii vine din gurguiele stelelor,
Cursul sărbătorilor vine din dorinţa umană,
În fiecare din noi există o pasăre-rană,
În cuibul ei se ascunde osânda poftelor.

Una din dorinţe e-nvingeri de dureri,
Una˗i trăirea vieţii într-o singură clipă,
Să cuprinzi universul în zbor c˗o aripă,
Să devii nebunul încercatei puteri.

Alta e pofta libertăţii în propria ţară,
Iarba verde crescută sub tălpi cu durere,
Hora întinsă de fraţi cu profundă plăcere,
Pentru unii e s˗ajungă încă-o primăvară.

Unii zburdă˗n bolizi pe pământul udat
Cu lacrimi şi lumânări sub icoană,
Unii aleargă într-o nesfârşită goană
De˗a-nsângera istoria trimisă la mezat.

Furia luminii vine din ceru-nstelat,
Dorința nu poate fi nicicând aeriană,
În fiecare dintre noi există o pasăre-rană,
În cuibul ei e omul de viață-ncercat.

SEARĂ DE MAI

Seară de mai, seară de mai,
Cu stele de lut scăldate în lapte,
Curg triluri de păsări pe tuburi de nai,
În noi mai renaşte o noapte.

Cai pe copite rotunde de vise
Duc îngeri de perle spre Domnul, în cer,
Petalele florilor în vânt sunt prelinse
Pe˗un ciucur de buze cu suc de mister.

Vin fete şi băieţi la˗ntâlnire,
Părinţii afumă în urmă cu stele,
Fluturii nopţii ard în mocnire
Odată cu rimele mele.

STELE STING…

Stele sting şi˗ţi spunː noapte bună!
Cerul se închide în miez de alună,
Inima ta în inima˗mi se cuibăreşte,
Iubirea prinde aripi şi-nfloreşte.

În chindia clipei sărutul e prelung
Cum dulceaţa pâinii vine de sub plug,
Gingăşia ascunde în vertebre mici
Mângâieri şoptite cu ochi de licurici.

Mă topesc în spuza sânilor fierbinţi,
Părul tău de aur e aură de sfinţi,
Cu degetele noastre desenăm ca semn
Trecerea vieţii spre marele Eden.

Pe˗obraz iarăşi răsare soarele regal,
În depărtări s˗aude un nechezat de cal,
El sparge cu copita miezul de alună,
Alergăm prin spaţii ˗ eu, soare şi tu, lună!

PE -OBRAZUL TIMPULUI PLOUĂ CU LACRIMI

Pe-obrazul timpului plouă cu lacrimi,
În subducţie erup vulcanii lavă îngheţată,
Muşchii faciali sunt bombardaţi telemetric
Din gheizere de suferinţă în sânge înecată.

Nemărginirea crudă a ecoului bacteriei ascunse
În pudra timpului surd, arid, depus extremofil,
Mişună mojarele oaselor noastre, cratere sărate,
Normalizând vama bătrâneţii în trup de copil.

Sunt propriul cuceritor, sunt conchistadorul,
Ascuns în bucurii, în lacrimi, în multe dureri
Şi-n esenţa tuturor lucrurilor nu m-am dat bătut,
Haos şi perfecţiune sunt pentru mine unic mister.

Îmi port şansa pe şina nopţii către abstracta ziuă,
Pe fiecare faţă soarele-i opac în haosul blajin,
Iubita mea din inimă-ţi trimit codul descifrării –
Cheia sărutului întruchipat de Marele Destin!

CIREŞE STRIVITE ÎN SÂN DINADINS

Sub flori de salcâm femeia dansează
Cu cireşe strivite-n gurguie de sân,
Îngerii-i fură din ceruri păru-i de fân,
Apoi la pieptul meu aciuaţi visează.

Inima bate rotund în delirul proptit
Sub osia timpului jupuit de miros,
Femeia nopţii prelungi se-nchină pios
La cetatea de maci cu negi de iubit.

La masa cu faguri gustaţi ne-ncetat,
Luna dansează sub pleoape de vis
În cearşaful pictat cu plăceri şi păcat.

Drumul fierbinte ţine arcul întins
Săgeţii iubirii ce m-a ochit, m-a vânat,
Cu cireşe strivite în sân dinadins!

SUB GHILOTINA SORŢII

Nu am loc înapoia timpului niciodată,
Nici umbra nu primește ghem de raze
În vulva craterului nopții răsfățată
De izvorul lacrimilor ascunse între oase.

Nu știu să mă adune mângâierea ta
În noaptea inimii turnată-n mila sorții,
Să trăiesc din vorbe mult aș vrea
Dar se lipește limba chiar de ușa morții.

Nu mă ține drumul împărțit în două,
Mai mult către apus, puțin în răsărit,
Merg cum merge ceața pe calapod de rouă
Să transforme noaptea în coji de infinit.

Nu am loc în mine să-mi citesc în suflet,
Sunt butelca vieții băută pân’ la fund,
Golul se măreşte într-un mare tunet,
Sub ghilotina lui alunec, mă afund.

Mă înconjoară liber o noapte întristată,
Contemplu meteorul ce vine în surdină,
Nu-l chem, îl las să zboare pe-o cale încurcată,
Să nu mă întâlnească sub steaua din grădină.

SUB CRUCEA-N CARE VIDUL PUTREZEŞTE

Se-ndepărtează umbra de lumină,
Și ura de iubire și dispreț,
În suflet adevăru-i fără preț,
Minciuna ne aduce în ruină.

Cuvântu-i de prisos dacă rănește,
Gândul e un tuci înfierbântat
Pe care amintirea l-a uitat
Sub crucea-n care vidul putrezește.

În vis mai latră câinii întristării,
Întunericul se varsă-n vegetale
Când te ascunzi, nu-mi ieși în cale,
Inima mi-am pus pe culmea zării,

Acolo îngerii cad în genunchi
Din zborul lor pornit între tornade,
Să vadă cum intrăm în canonade
Tăind lumina până în rărunchi.

Găsim în ea copite pofticioase
De-a călări și vânturi dar și ploi
Să te-aducă dulce înapoi –
Floare între florile frumoase.

Ne merităm o clipă de avânt
Între întuneric și lumină
Și-o mână de cenușă de sulfină,
Sfântă amintire pe pământ!

Visul ce se pierde lent

Dorinţa mea este un vis
Pe-un bob de lacrimă aprins…

Dorinţa mea-i steaua ce frânge
Pâine în inima ce plânge.

Când steaua mea va râde-n vis
Vom arde-n veşnic foc nestins…

Tu pură floare, eu polen
Ce rătăcim sub cruci de lemn.

Se-nchină viaţa, noi la ea
Când lacrima devine stea,

Tu inima ce-mi bate-n piept,
Eu visul ce se pierde lent!

AM FOST LACRIMA BUCURIEI ŞI A DURERII

Am fost lacrima bucuriei părinților mei
Când am gângurit cu ochii țintiți către soare,
Când am atins cu mâna o gingașă floare,
Când am intrat în codrul parfumului de tei.

Am fost lacrima bucuriei părinților mei
Când am împărțit bucățica de pâine
Cu omul milostiv, c-o pasăre și-un câine,
Când am citit povești cu oameni buni și răi.

Am fost și lacrima durerii părinților mei
Când mi-am lăsat buchetul amintirilor acasă
Și am plecat în lumea diversă, curioasă,
Să-mi fac viața bună,-n credința cu temei.

Am fost și lacrima durerii alor mei părinți
Când suferința mi-a cuprins trupul și anii,
Sănătatea am cumpărat-o aiurea, cu banii,
Păcat, sângele ţipă din raclele cu sfinți!

OCHII POEZIEI

Ochii poeziei văd
Universurile concentrice,
Universurile tangente
Prafului de inimă
Cu urme de ghete tocite
De amintirile puse în
Manuscrisele
Înaintate spre aprobare
Destinului cu barbă
Înscăunat
Pe propriile oase.

Un cal înhămat
La respirația mea
Toacă paie de lumini
Între dinții plombați
Cu penițe de gheață.
Ardoarea poeziei coboară
Între umerii amanților
Descântați de nemurirea
Nimfelor cu roiuri de fluturi în ochi.
Stomacul meu face indigestie
De petale umplute
Cu săruturi eliptice,
Rotitoare în scaunul
Propriilor oase!

S-A ÎMBOLNĂVIT POEZIA

S-a îmbolnăvit poezia omenirii,
Respiră greoi,
Are spută în litere,
Tușește pe buzele cititorului,
Spatele îi este cocoșat de silabe…
Abia o mai țin aripile-n zbor,
Picioarele metrice cad în neant.
Mi-e milă de ochii plecați în lumină,
Așa că adun poezia omenirii
În ranița ciuruită a cerului
Și merg în genunchi
La vraciul universal.
Îi ascult cuvintele ritmate,
Curăț izvodul încercărilor,
Adun flori de tei din pletele Escului,
Le macin în disperarea timpului
Ștrangulat de raze de Luceafăr,
Fac prișniță din colb poetic
Și o tămăduiesc ușor
Cu epitete și metafore,
Apoi,
Pentru împlinirea zilei de mâine,
Împerechez rime femeiești
Cu rime bărbătești
Și după o prelungă respirație
Gură la gură,
Urechile se deschid,
Inima revine în poezia omenirii
Ca un prunc gângurind
La donița cu lapte
Din Constelația
Cocoșată de imaginație!

PE OSIA TIMPULUI ADOARME CLEPSIDRA

Noaptea legănată în vise de stele
Aşază zâmbete în icoana iubirii,
Pe osia timpului adoarme clepsidra
Cu inima-n nisipul despărţirii.

Pictez în cer fereastra de departe
Prin ea să trec, conturul să-ţi ating,
În mintea mea doar vânturile bat
Luminând ecoul jertfei când te strig.

Aleargă lumea-n jur,  o viperă vicleană,
Pe iarba nopţii visată rând pe rând,
Ar vrea să rupă osul aripilor teşite
De-atâta cuib făcut la mine-n gând.

Ne prindem în sărut ca o clepsidră,
Nisipul nostru e iubirea pură,
Osia timpului e clipa fericirii
Unde tandreţea o lacrimă ne fură!

CÂND NIMENI N-ARE NEVOIE DE NIMENI

Când nimeni n-are nevoie de nimeni
Ceasul universal se-neacă în albastru,
Zborul se opreşte în nisipul rece
Pe creanga fumegândă-a unui astru.

Dragostea-i nelămurită şi-n altare
Caută atentă sfinţirea clipei fericite,
Suspinele să iasă din inimi dărâmate,
Din ne-ncăpătoare suişuri rătăcite.

Când nimeni n-are nevoie de nimeni,
Noaptea răsuceşte cheia-n uşa rece,
Lumina învoielii doarme-n nesfârşite
Simboluri în care visul ademenit va trece.

Frigul se aşterne în muc de lumânare,
Palmele aripi de zbor imaginează,
Ne dosim cu totul în încercări fiinţa
De-a aduce-n viaţă clipa ce veghează:

Când nimeni n-are nevoie de nimeni
Ceasul universal îl ungem cu albastru,
Să nu s-audă zborul prin nisipul rece,
Prin creanga fumegândă a eului din astru.

PĂCATE CONTEMPORANE

Sufletul meu coboară în izvorul cu stele albastre,
Împleteşte raze imemoriale, îmblânzeşte astre,
Îngroapă în mămăligă al treilea război mondial,
Înhamă la un tun o celulă de nechezat de cal.

Dintr-un pântec de rouă  trezeşte un ecou,
O mână din hârtie mototolită are design-ul nou,
Pământul se îmbracă într-o strâmbă sărutare
Pe o sticlă de ochelari  creşte-o putredă  floare.

Aştept resurecţia pietrelor căzute din spaţii
Unde îngerii morţii fac în tămâi incantaţii,
Pământul se albeşte la faţă de lovituri şi de ură,
Invazia catastrofei intră pe uşă cu oase în gură.

Măruntaiele ruşinii se-nalţă în noapte spre stele,
Gândurile introspecţiei prăpastiei devin  rebele
Şi-n praful saharian din care fac o mare mămăligă
S-aud fluturii morţi cum pacea-n somn o strigă.

Se desface pielea pământului în haine împuţite,
Păcatele contemporane  au zboruri ascuţite
Şi intră unu-n altul ca ruinată iedera în noapte,
În ocean de lacrimi lumea catastrofal se zbate!

STATUARE

Deschide sufletul cu blândețe,
Pătrunde în interiorul inimii,
Caută întrebările și răspunsurile
Cu bisturiul luminii
Gândurilor înflorite în rouă,
Zidește încredere în copacul iubirii,
Netezește aripile viselor
Cu lumina razelor stelare,
Pune fluturii în fiecare zâmbet,
Închide amintirea scrisului
Într-un surâs,
Paradisul toamnei va mirosi a bronz și rugină,
Ninsorile vor șlefui argintul îmbrățișării,
Încolăciți în vorbe prelungi
Vom statua flori de gheață
Pe pălăria părăsită în drumul purtat de vânturi
De norii măcinând fulgere în
Moara hodorogită a trăsnetelor
Ce croncănesc într-un stol

Parfumat cu proaspete hoituri.

MOSCU Marin, scriitor, poet (membru al USR), născut în localitatea Gloduri (azi Izvoru-Berheciului), jud. Bacău, la 26 martie 1948. Stabilit la Ploscuţeni, Vrancea. Profesor de matematică, actualmente pensionar. Volume publicate: „Călăreţul cu spatele gol” (Editura „Porto-Franco”, Galaţi,1995), „Gioconda din versuri” („Revista V”, Focşani, 2000), „Pasărea albă” (Editura „Călăuza”, Deva, 2001), „Cum se naşte dragostea” (Editura „Călăuza”, Deva, 2003), „Mare de semne” (Editura „Călăuza V.B”. Deva , 2004), „Foşnetul eternităţii” (Editura „Rafet”, Râmnicu-Sărat, 2006), „Strigătul tăcerii” (Editura „Rafet”, Râmnicu-Sărat, 2008), „Calea pustie” (Editura „Rafet”, Râmnicu-Sărat, 2010), „A deschis o floare ochii” (Editura „Rafet”, Râmnicu-Sărat, 2011), „Pete de lumină pe fereastra vieţii” („Editgraph”, Buzău, 2013), „Miau, pisoiul din ogradă” (Editura „eLiteratura”, Bucureşti, 2014), „Dragonul cu sandale de pământ” („Editgraph”, Buzău, 2014), „Pasărea cu aripi frânte” („Teocora”, Buzău, 2015), „Clepsidra vârtejului negru” („eLiteratura”, Bucureşti, 2015), „Statuia cu lacrimi” („eLiteratura”, Bucureşti, 2015), „Tresăriri” („eLiteratura”, Bucureşti, 2015), „Galaxia lebedelor negre” (Editura ART Creativ, București, 2017), „Motanul încălţat cu flori” (Editura PIM, Iaşi, 2017). Premii: Marele premiu „Salonul literar Dragosloveni” (Focşani, 8-9 decembrie 1979), Premiul Revistei „Antares” pentru poezie (Galaţi, 2008), Diploma de excelenţă pentru întreaga activitate literară şi promovarea culturii vrâncene în spaţiul buzoian (16 octombrie 2008), Premiul „Florica Cristoforeanu” pentru volumul „A deschis o floare ochii” (Editura „Rafet” şi Asociaţia Culturală Renaşterea Râmniceană, Râmnicu-Sărat, 2011), „Premiul pentru un singur poem” (acordat de Revista de Cultură Antares, 2013), Premiului l (Festivalul Naţional de Creaţie „Vrancea literară”, 17 octombrie 2014)
(George ROCA, Rexlibiris Media Group, Sydney, Australia, 10 decembrie 2017)

Lasă un răspuns