«

»

Ştefan Doru Dăncuş: Poeme selectate din zăpadă

DANCUS 2018

TU

Tu. Dacă Dumnezeu ai fi deodată
Pe cine ai chema să te ajute?
Şi universul. De ţi-ar face-o fată
Numai pe tine o să te sărute?

Şi Iuda. Pacostea din fiecare
Ca proştii, am luat-o ca valoare
Interesant aspect. Nu-l putem duce.
Aduceţi-l pe Iuda pe o cruce.

Că este vreme fără de culoare
Fără de vreme în pauza mare
Şcolari perverşi aduşi la ascultare
Să sărutăm şi noi o fată mare

Aduceţi-l pe Iuda ca ofrandă
Nu, dragi elevi, nu droguri şi prostii
Aduceţi voi enoriaşa plantă
Care din morţi o să ne-ntoarcă vii.

ÎNFRUNZESC

Distanţele acestea stând de veghe
Făcând planton să nu te pot vedea
Sunt uriaşa, grava lumii streche
Ce numai cere, neştiind să dea

Noi doi, desigur, am rămas loviţii
Ne-am căutat zadarnic până-aici
Şi-atunci când ne-au pus apă ca tâmpiţii
Doi idioţi lungani rămaşi pitici

Cum stăm acum – atâta separare
N-am pomenit vreodată şi disper
Tu vei ajunge pe-o tarabă mare
Eu – adunat de-un vajnic gunoier

Doi copăcei în falsa lumii seră
– Pământul ne-a ajuns până la gât –
Suntem eliminaţi de-o frontieră
La tine nu – la mine nici atât

Dar îţi trimit celula vegetală
Ce m-a făcut deodată să-nfrunzesc
Nu mă opreşte sera asta goală
Să-ţi spun în limba noastră: Te iubesc.

ŞI DINCOLO ESTE VIAŢĂ

Dacă am vreo întrebare
O voi pune în Înalt
Dacă tu eşti ca o floare
Cum să fac să-ţi fie cald?

Uite cum dispare ceaţa
Şi rămânem minunaţi.
Şi dincolo este viaţa.
Doamne, cât am fost plecaţi?

Am ajuns din nou pe stradă
Cât de rece-i mâna ta!
Nu vrea nimeni să ne vadă
Cât de grea e mâna mea!

Cât de stins mai bat din inimi
Şi din pleoape – draga mea!
Uite cum mă-ntorc în mine-mi
Să ascund făptura ta

Şi Tu, Doamne, ai puterea
Să închizi o uşă iară?
Să ne interzici plăcerea
De-a fugi în altă ţară?

Dacă tot ne-ai spus minunea
Lumii, unde n-avem cum
Să-Ţi abandonăm genunea
Cum ne iei ultimul drum?

Doamne-al lumii şi-al iubirii
Doamne, dacă mai exişti
Dacă tu eşti legea firii
La ce-s buni doi oameni trişti?

POEM SELECTAT DIN ZĂPADĂ

Credeam că mor – nu mi-a ieşit figura
Un calendar de cruci e crucea mea
Abia la vârsta asta simt arsura
Sărutului din noaptea când ningea

Când fără veste mi-ai lăsat omături
Ca amintire-n iadul ce urma
De spaimă, moartea mea s-a dat în lături
Privind cum pe-un sărut perfect ningea

Abia-n mileniul ăsta sting ţigara
Aprinsă la o vârstă când eram
Un călător îndepărtat de seara
Care de-atunci mi-a tot bătut în geam

VÂNĂTOR

N-am când să-mi fac şi mie parte
Din al pământului ocol
Mă duc departe după moarte
Şi mă întorc cu sacul gol

O Rusie-mi aţine calea
Şi-o Europă-mi stă în gât
Cu tot cu-Americă-mi iau valea
Să-mi ţin eu singur de urât

Am strictul necesar la mine
Atât cât lumii nu cerşesc
Atât cât nimeni nu mai vine
Să-ntrebe lumea de trăiesc

De nu-s o cifră la finanţe
De am facturi de achitat.
Ei, uite că plantez speranţă
De asta nu pot sta culcat

Recolta mea va sparge piața
Pun pe speranţă monopol
Mergând spre moarte-mi trec viaţa
Dar mă întorc cu sacul gol

PUNCTE DE SUSPENSIE

Dacă acum aş fi la fel de tânăr
Cum te-aş muşca din ramu-n care stai!
Această violenţă lor rămână-le
plecarea mea cu tine-n Rai

Dacă te-aş cere Cerului de soaţă
Acum când am îmbătrânit deja
M-aş apuca de altă dimineaţă
Ce nu mi-o pot impozite lua

Aşa-s de supărat că-s ca o pană
De mine – pe toţi sfinţi-i doare-n cot
Aş sta la uşa Raiului – pomană.
Aş face greva foamei. Că mai pot.

Dar nu mai sunt aşa de tânăr iară
Din nou te văd îmbătrânind și tu
N-o să mai fie-n lume primăvară
N-o să mai fie iarnă, Doamnă, nu…?

A ucide congresul unor aripi zburând!
Criminal ce ești tu, orb poet ucigaș!
Cum de-n tine nu e derapajul preasfânt?
Să-ţi fiu versul fatal. Cu atât face-m-aş
Un taifun ca o lamă care-l taie pe „când”

FATALITATE

Fie-mi mâinile de lemn să-mi fie
Fă-mă, Doamne, scrum, atât mai vreau
Nu mai sta în mine, poezie
Pleacă-n alţii care nu te au

Lasă-mă odată fără tine!
Te aşteaptă toţi care de care!
Prin pădurea asta de aldine
Rimele-s atât de trotuare

Că mi-e groază să le scot afară
Să le-arunc în lumea lor de iad
Anul morţii mele stă să moară
Versurile au căzut la pat

Pleacă, lasă-mă doar astă seară
– Răzbunare, milă şi păcat –
Că de-atâta veghe tutelară
Iată c-am căzut şi eu la pat

Du-te că te-oi scrie altădată
Când în viaţă banii nu mai sunt
Când am când să fiu fără de pată
Şi am vreme noaptea să m-ascund

Viaţă-n care Dumnezeu aminte
Îşi aduce de un Om curat.
Ce târziu mă plâng! Dintre cuvinte
Mă ridic la infinit din pat.
——————————–
Ștefan Doru DĂNCUȘ
Târgovişte
9 ianuarie 2018

Lasă un răspuns