«

»

Gabriel Stănciulescu – Discipolii lui Eminescu…

Din nordul țării, mai la est,
Și pân’ la fluviu-n Calafat,
Orice Român, ce-i Om onest
Își ia din versul tău un sfat.

Icoana neamului cea Sfântă,
La care-ți închinăm măriri,
Unește-n rugăciuni o gintă
Ce i-a speriat pe… musafiri.

N-au acceptat ce ți-ai dorit,
Și fără scrupule au trădat,
Parcă cu mintea n-au gândit
Și-au dus la capăt un păcat.

Ce greu ne-apasă amnezia,
Cât de ușor uităm, și doare
I-a îmbolnăvit pe toți trufia
Și ei, mereu, cad în picioare.

Ne lăudăm cu geniul tău,
Să fii de-a pururi lăudat!
Dar tare rău mă doare, zău
Când zic că-i versul demodat.

Zeloși, deziși de romantism,
Pe seama ta mănânc-o pâine,
Scriu cărți mormane, în lirism
Și critică…începând de mâine.

Fraților!…să critici nu e greu,
Vă roade pizma, demodată!
E greu să scriem noi ca el, eu
…mă opresc,…tema-i minată.

Sunt răii noștri, ce au prăsilă,
Se perpetuează… ca o boală,
Se-ntrec cu gluma, nu au milă
Își fac din critică o fală.

Mărite, azi promit solemn!
Din crezul tău vom face scut,
Va fi continuu un îndemn
Mereu s-o luăm de la-nceput.

Lasă un răspuns