«

»

Constantin Bîrjoveanu: Sunt unii oameni…

Barjoveanu

Sunt unii oameni care n-ar trebui să moară,
Căci au trecut prin viață atâta de frumos…
Azi ne-ntrebăm cu lacrimi cum poate să dispară
Iubirea, bunătatea, un suflet luminos?…

Priviți-l! E al nostru! Îl știe-o lume-ntreagă
L-am cunoscut prin versuri, prin zâmbet și pictură,
Și vorba lui de tată ne este-așa de dragă
Iubirea împărțind-o la toți fără măsură…

Nu poate ține veșnic această nedreptate!
Ne-nvață și credința: Există Dumnezeu!
Un glas divin șoptește că totuși nu se poate
Să piară deopotrivă cel bun ca și cel rău…!

Când nu-i nimic în lume ca să-l înlocuiască,
Și de atâta jale parcă murim și noi,
N-ar fi mai drept ca omul tot veșnic să trăiască,
Sau din puterea morții să vină înapoi?…

Da! Dumnezeu nu tace! A Lui e judecata!
Căci iarăși va să vie cu slavă și putere!
Când vine cu dreptatea, izbânda și răsplata
Se va sfârși cu moartea, la prima înviere!

Să nu se frângă-n lupta cu valul de durere,
Cu pacea Ta mângâie o, Doamne, inima,
La toți ne toarnă-n suflet deplină mângâiere
Că pentru toți cei vrednici păstrezi răsplata Ta!
Constantin BÎRJOVEANU – 23 martie 2000

Lasă un răspuns