«

»

Virgil Răzeșu – Vreau și eu o rublă

[flickr_set id="72157668732815509"]

Vreau o rublă !
Nu, nu-mi spuneți că m-am prostit, că mi-am pierdut uzul rațiunii, că nu pot să nu am un dinte împotriva rușilor (foști sovietici), că doar ei ne-au sechestrat tezaurul, că au sfâșiat hălci mari din trupul țării, că ne-au adus … holera aia (sau ce-o fi fost) roșie pe cap, că abia am scăpat de ei, că se uită chiorâș la noi că ne-am dat cu Europa și ne amenință cu războiul și mai câte nu s-ar putea spune despre vecinii noștri de care ne des-parte tot o prietenă de aceeași spiță, precum Ucraina.
Ei bine, vreau o rublă ! Dar nu una oareșicare, ci una cu totul și cu totul specială, cu o soartă specială (și nefericită în context istoric), de care n-am avut habar, cum cred că s-a întâmplat și cu dumneavoastră și cu mulți dintre semenii noștri.
“Stai măi omule, că ai luat-o pe arătură ”, cum îmi spunea mai anul trecut, cu veș-nică recunoștință un pretenar pe care l-am scos de nu știu câte ori din ananghie.
“Uite că stau !”. Și stau ca să deslușim faptele și rosturile lor, așa cum le-am aflat.
Nu mă încumet să spun că de ce și cum și nu mă lansez în speculații, că ce i-a împins sau împuns pe conducătorii lagărului nostru socialist, ocrotitori și iubitori de noi, dar faptele nu pot fi contestate, și dacă au comis-o au comis-o. Așa că luați aminte :
Fie că în anul 1989 (declarat de UNESCO “anul Eminescu”) se împli¬neau 130 de ani de la moarte, fie că anul ur¬mător, 1990, marca 140 de la nașterea lui, fapt este că mo¬¬-netăria Leningradului b㬬tea, în acel an de grație și bi¬necuvântat, o monedă dedi¬ca¬tă poetului nostru, E¬mi¬nescu. Era o realizare, lege artis, având pe avers efigia, numele întreg (Mihail), sem¬nătura și anii nașterii și morții lui, pe revers stema URSS și anul 1989, iar pe muche scris “odin rubli” (o rublă), de două ori.
Cinste lor ! Și celor care au conceput-o și au realizat-o dar, mai ales, celor care au gândit-o.
Era o rublă rusească adevărată, cu valoare nomi¬nală de 1 (o) rublă, cu un tiraj de două milioane de monede (nu e puțin pentru o monedă omagială), din care 10% erau de o calitate specială, probabil pentru muzee și colecționari.
Din nefericire – noțiune cu totul și cu totul relativă, depinzând de locul pe care-l o-cupi sub soare – din cauza cutremurului care zdrun¬cina Europa Centrală și de Est, ba chiar cu totul, și care a dus la dă¬râ¬ma¬rea Zidului Berlinului și la căderea comu¬nis¬mului, ori din cauza racilelor cunoscute ale sistemului socialist, punerea în circulație a emi¬siunii monetare a întârziat și a avut loc in extremis (se termina anul) în ziua de 26 de¬cem¬brie.
Noi ne aflam în plină revoluție (sau a ce va fi fost), a doua zi după execuția cuplului de genii carpatine care ne fericise jumătate de secol. Este motivul – vor fi fost și altele – pentru care evenimentul a rămas în umbră, ba chiar total necunoscut pentru noi, românii. Că doar nu avem pretenția să fi venit ei să ne spună : “bravo vouă, vă mul¬țu¬mim că v-ați desprins de noi, iată dovada !”.
Vreau o rublă ! Cine ce are cu mine ?! Că rubla asta face mai mult decât nu știu câți Euroi, cinste cui a gândit-o ! Sigur că nu noi. Noi nu ne-am învrednicit să batem o monedă cu Eminescu al nostru. Chipul marelui poet a apărut târziu, pe bancnota de 500 de lei (e drept, cupiura cea mai mare a leului nostru străveziu), în disperare de cauză, la gândul că spiritul lui se va îndura și va stopa devalorizarea în picaj a ei.
Vreau o rublă !
Dar mai mult și mai mult, vreau să ne omagiem poetul, în acest an centenar al României. Nu numai în zilele nașterii și a morții. Dar să-l cinstim simplu, fără mani¬fes¬tări sofisticate și alambicate, lipsite de nerv și vlagă, fără discursuri și analize anoste, care nu spun nimic. Cred că cel mai desăvârșit omagiu pe care-l putem aduce poetului este să-i citim ori să-i rostim versurile, așa cum ne pricepem, cum îl simțim, fiecare după sufletul și mintea cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Nimic mai mult.
Vreau o rublă a lor, cu Eminescu al nostru !

P.S. De curând, am auzit, din minți și glasuri de valoare incontestabilă, că genialitatea poetului, tradus în 250 de graiuri ale lumii, nu are egal decât în Leonardo da Vinci.
Virgil Răzeșu – Piatra Neamț

Lasă un răspuns