«

»

Nina Gonța – Basarabie în lacrimi (fragmente)

Scena 3. Ziua de 28 iunie, anul 1940…

(Ionica, cu o sapă în mână într-un colț, în fața scenei … Se aud roți de tren, șuierături…
Ionica pune mâna streașină la ochi, se uită în zare, îngrijorată)
IOANA
Oare ce-o fi? Trec trenuri unul după altul spre Ungheni…
(Își pune sapa pe umăr și pleacă… în celălalt colț de scenă…)
…………………………………
(Curtea familiei… O masă sub un copac… Petrea cu un sac plin în spate, numai ce a venit de la moară… E murdar de făină)
IOANA
Petre! N-ai văzut nimic suspect prin sat? N-ai auzit nimic?
PETRU
Ce ai, ce te-a apucat de eşti aşa de agitată? Ce să aud, să văd?
IOANA
Încă de dimineaţă trec întruna trenuri cu soldaţi spre Prut. Am lăsat prăşitul…
PETRU
Nu mai spune! E de rău…
IOANA
Dă tu o fugă până la Primărie şi află ce se întâmplă. Eu mă apuc să fac o zeamă.
Găina am tăiat-o încă de dimineaţă.
PETRU
Fă şi nişte plăcinte cu brânză, cu coadă de ceapă verde şi mărar.
Ştii că le plac şi copiilor, nu numai mie.
IOANA
Bine, dar du-te mai repede…Am intrat la grijă…
(Petru iese pe poteca din grădină… Dar se întoarce repede. Ioana trebăluiește la masă..)
PETRU
Ioană, e rău…
IOANA
Văleu, ce este?
PETRU
Pleacă românii…Ruşii au luat Basarabia!
IOANA
(cade pe un scaun, speriată)
Cum!? De ce…? De ce ne-au lăsat la ruşi?
PETRU
(cam răstit, pierdut și el)
De ce, de ce! De frică! Cine se pune cu ruşii?! Au vrut s-o ia şi au luat-o.
Aşa cum au luat şi Ţările Baltice şi o bucată din Polonia!
IOANA
Ce te stropşeşti aşa la mine? Cu ce-s eu vinovată?
PETRU
Nu eşti vinovată, dar îmi pui întrebări prosteşti…
IOANA
(nu-l mai ascultă, izbucnește, aproape bocește!)
Nu le mai ajunge pământul! Au… cât vezi cu ochii! …Să se înece în el, blestemaţii! Ce caută ei pe plaiul nostru?! Ce ne faceeem, Petre, ăştia-s ruşii roşii, nu ca cei de până în 1918,
sunt mult mai răi, aşa am auzit…
PETRU
Acestora li se mai spune comunişti. Comuniştii lui Stalin.
IOANA
Da` ce face lumea din sat, ce fac la primărie?!
PETRU
Toţi sunt cuprinşi de spaimă. Primarul, dascălul, preotul, fruntaşii satului, au şi plecat către Ungheni. Se pare că aflaseră ceva, mai de demult, erau pregătiţi. Noi… ce facem?
IOANA
(nehotărâtă)
Poate ar trebui să fugim şi noi! Mă tem…cine ştie ce ne aşteaptă. Acum, că avem carul nostru, încărcăm din casă ce e mai de preţ… Doamne Dumnezeule, cum să luăm toate cele, cum să luăm pământul lăsat de părinţi, cum să mergem în lume cu copii cu tot? Cu vaca, boii, oile, găinile, casa…toate… toată agoniseala noastră… de-o viaţă. …Cum, cum?!
(plânge în hohote)
PETRU
(buimăcit, nu ştie cum s-o potolească…)
Hai să ne liniştim, Ioană. Cu bocitul nimic nu rezolvi. Ruşii au dat răgaz trei zile pentru cei care vor să treacă Prutul şi să plece în România. Să ne mai gândim, vedem noi ce facem.
Păcat că nu este şi Iacob aici, ne-am fi sfătuit cu toţii.
IOANA
(printre sughițuri)
Oare ei ce vor face?
PETRU
Am mai vorbit cu unul, cu altul de prin mahala. Cumătrul Vasile a spus că ei nu pleacă nicăieri. Cei cu bani mulți, oriunde s-ar strămuta, pe toate le fac repede la loc, dar noi? Noi, toate câte le avem, nu le putem lua în traistă. Poate ar fi mai bine să rămânem…
N-o fi dracul chiar atât de negru, după cum se vorbeşte…
(Ioana tace, tristă, înlăcrimată, stă la un colț de masă…)
Spune ceva, de ce taci?
IOANA
Am auzit că cei din Rusia nu au credinţă, nu-l au pe Dumnezeu în suflet…
PETRU
Ai auzit! Striga cineva în mijlocul satului? Le ştii pe toate! Nu-s şi ei oameni? Noi o să ne căutăm de necazurile noastre, o să ne lucrăm pământul… Unde să plecăm? Nu vezi câte am agonisit în aceşti ani şi de toate avem nevoie. Nu le putem lăsa aici, mi se rupe sufletul, că-i munca şi-i sudoarea noastră… Gândeşte-te şi tu, Ioană, cine ne aşteaptă acolo? Aceştia care au plecat mai au rude pe undeva, dincolo de Prut, dar noi…
Nici tu casă, nici tu masă… Pe drumuri, cu doi copii mici!
IOANA
(ridicându-și ochii spre cer, își face cruce, oftează)
Doamne, ai grijă de noi, păcătoşii!

Scena 4
(Un drum, o poartă. De poartă, rezemat, Vasile, cumătrul, vecinul…)
PETRU
Bună ziua, cumetre Vasile!
VASILE
Bună, ce se mai aude? De unde vii?
PETRU
Am vrut să merg până în centru să mai aflu câte ceva.
Și cine crezi că mi-a ieșit în cale? Bocan!
VASILE
Neghiobul, bețivul, leneșul satului?
PETRU
Știi ce mi-a zis?! Am rămas mască: „Ehei, s-a terminat vremea voastră, a chiaburilor!
Vin ruşii, ei ţin cu noi, cu cei săraci. Eu chiar îi aştept. Hi, hi, o să vedeţi ce vă aşteaptă… O să înfundaţi puşcăriile din Siberia, bogătanilor!”.
VASILE
A prins la glas? De unde o fi ştiind nenorocitul acesta despre Siberia şi despre puşcării?
Se pare că este bine informat…
PETRU
Ce chiabur sunt eu… care mă spetesc muncind zi şi noapte şi mă îmbrac în straie mai bune numai când merg la biserică sau la nunţi!?
VASILE
Nu i-ai ars vreo una?
PETRU
Ei, să-mi pun mintea cu el!? Alte probleme mă frământă…
VASILE
(intuind…)
Măi Petre, vom vedea ce va fi. Puterile se vor tot schimba, vin şi pleacă, dar noi trebuie să rămânem pe pământul străbunilor noştri. Şi a mea se tot văicărea ieri, dar tu ştii câte guri am eu de hrănit! Unde să plecăm?
Hai să rămânem, să ne creştem copiii pe locul unde ne-am născut…
PETRU
De ce ne-au lăsat românii?
VASILE
Ce puteau să facă! Ultimatum! Dacă nu… sovieticii oricum ne luau…
PETRU
Dar fără nicio împotrivire, fără măcar un foc de armă, bre?
VASILE
De unde să ştim noi cum au mers treburile? Dacă cineva trăgea, avea să curgă sânge, măi Petre! Poate aşa-i mai bine.
PETRU
Nu cred că va fi prea bine. Ne-au lăsat şi basta. Nu ştiu…
VASILE
Apoi trebuie să mai afli, Petre, că unii n-au mai apucat să treacă Prutul şi azi dimineaţă s-au întors…
PETRU
Nu mai spune! De ce?
Antihriştii de ruşi nu s-au ţinut de cuvânt! În loc de trei zile, cum au spus la început, au dat numai o zi. Azi dimineaţă au închis hotarul, aşa că, dacă voi vă porneaţi ieri, astăzi eraţi înapoi, omule… Numai tărăboi degeaba…
PETRU
Daaaaa, începutul este destul de urât!

Scena 5
(Ioana şi Petru. În bucătăria mică de vară. Ioana… trebăluieşte, Petru la masă, pe un scaun)
IOANA
La şcoala primară a venit o altă învăţătoare, rusoaică, de dincolo de Nistru.
Nu ştie o boabă româneşte…
PETRU
( Supărat rău!)
Copiii au început să înveţe literele ruseşti, cărţile româneşti au fost arse sau aruncate la gunoi! Din „cărturar”, totuşi patru clase româneşti ale mele, cu notă mare, este ceva, nu?
Şi, deodată, am ajuns… un analfabet!
IOANA
(împăciuitoare)
Acu, imaginează-ţi cum se simt cei care au învăţat pe la şcoli mari…
PETRU
(n-o ia în seamă)
Am rămas un prost! Vezi, Doamne, nu cunosc buchiile lor! Dar de ce ni le-au băgat pe gât? Am cerut noi? Toţi suntem acum analfabeţi! Au venit ei să ne lumineze! Şi ştii pe cine au pus astăzi, la adunare, în capul mesei? Pe Bocan şi pe-al lui Mereacri, golanii satului, pentru că-s săraci. Îs săraci, că-s leneşi… Leneşi, fără minte, dar iaca, ei ne conduc! Eu cred că tot lor or să le dea şi posturi mari pe la „selisovet”(sovietul sătesc).Vor fi „nacialinici” (şefi) peste toţi.
IOANA
(aproape în şoaptă, uitând-se la uşă)
Taci, Petre, să nu te audă cineva. Văd că ţi-ai adus un ulcior plin din beci şi… l-ai şi terminat.
PETRU
Ioană, îmi vine să mor, eu, care am învăţat aşa de bine la şcoală, am ajuns un neştiutor…
IOANA
Neştiutor de carte de-a lor…Tu ştii carte românească…

PETRU
Da, dar la ce-mi foloseşte acum, dacă au scos limba noastră?
Mai rău, acolo unde se mai foloseşte, trebuie s-o scrii cu literele lor, ruseşti.
IOANA
Nu prea înţeleg…
PETRU
Cum nu pricepi? Limba noastră trebuie acum s-o scriem cu literele lor!
IOANA
(nu s-a prea lămurit…)
La vecina Panaghia, stă în gazdă unul, un rus, ştie puţin şi limba noastră, dar stâlcit. E de peste Nistru. Se va ocupa cu strânsul impozitelor, cu …„postavca”.
Zdravăn, roşu la faţă şi gras. Doamne fereşte să ne aducă şi nouă pe cineva…
PETRU
(furios tare!)
Într-o noapte, poate îl gâtui!
IOANA
Of, Petre, mă sperii, du-te de te culcă, poate-ţi vine mintea la cap… Rusnacul de la Panaghia se tot laudă că pe unde a mai umblat, prin Rusia lui, s-au făcut kolhozuri,
ce-o mai fi şi asta…Tu ştii?
PETRU
Ştiu, am auzit că totul este pus la comun, pământul, uneltele, munca, animalele… tot.
Nu mai rămâne nimic al tău.
IOANA
Poate că n-ai înţeles tu bine. Cum să fie totul la comun? Pământul meu este al meu, de la părinţii mei, moştenire. Şi toate celelalte. Le-am agonisit noi, din greu, prin sudoarea frunţii…Cum pot fi ale tuturor?
PETRU
(rautăcios!)
O să ţi le ia şi… basta. Vor fi şi ale lui Bocan şi ale altor neisprăviţi ai satului!
IOANA
(neîncrezătoare, supărându-se pe el)
Du-te, omule, şi te culcă! Te-ai îmbătat şi le-ai încurcat pe toate!
PETRU
Să dea Domnul să nu fi înţeles eu bine! Ştii ce mi-a spus Iacob, sâmbătă? Că la magazinul lui au venit nişte persoane ca să-l verifice. Acum se teme să nu-i fie închisă dugheana. La ruşi, dacă ai ceva avere, e de rău. Şi mi-a mai spus că Iţic şi Rahela sunt distruşi.
IOANA
Dar ce-au păţit?
PETRU
Izea nu s-a mai întors de la Bucureşti. A rămas acolo. N-a reuşit să treacă Prutul înapoi, la noi. Ţi-am spus că ruşii au închis hotarul mai devreme.
IOANA
Vai de mine, ce-o fi în sufletul femeii, numai mamă să nu fii…Au rămas unii pe un mal, iar alţii pe altul. Ce nenoricire peste neamul nostru! Familii despărţite…
PETRU
Şi nu mai ştiu nimic de el. Nu vine nicio veste de dincolo. Ne-au ferecat aici, au pus sârmă ghimpată pe Prut, ca la închisoare… Să-i vezi, mi-a spus cumnatul, cât sunt de slabi şi gălbejiţi de supărare, bieţii bătrăni. Nici negoţul nu le mai merge. Nu mai au vlagă în ei…
IOANA
Singurul lor copil, e clar că li se rupe inima. Doamne, apără şi ne păzeşte!
PETRU
(mai domolit)
Grele vremuri, Ioană, grele… Mă tem că ne aşteaptă şi alte necazuri, mai mari.
IOANA
Poate e mai bine că Izea a rămas în România…
PETRU
Iacob mi-a mai spus şi altceva… Carol al II-lea iarăşi a plecat sau i s-a spus să plece… A lăsat tronul. În locul lui l-au pus pe fiul acestuia, Mihai.
IOANA
A plecat cu ibovnica? …Păi n-ai spus tu că nu ştim nimic despre ce se petrece peste Prut?
PETRU
Sigur că da, cu ea! Nu ştiu de unde a aflat Iacob toate acestea, întreabă-l pe el.
(tăcere, apoi)
IOANA
E toamnă, e vremea nunţilor, dar în anul acesta sunt rare. S-a aşternut o linişte sinistră peste Pănăşeştiul nostru …
S-au strâns strugurii, s-a făcut vinul, dar frunţile oamenilor tot încruntate au rămas.
PETRU
Mulţi au fost ridicaţi şi duşi în locuri necunoscute. …Mai ales dintre familiile celor care avuseseră funcţii pe vremea românilor.
IOANA
Satul şi-a pierdut din veselia de odinioară.
PETRU
Sovieticii au venit cu „postavca” lor, o cotă obligatorie de produse alimentare lunară, de la fiecare gospodărie ţărănească. Ai, n-ai, trebuie să dai la stat: ouă, lână, carne, grâne, de toate.
IOANA
Doamne, cum să suportăm?
PETRU
Reguli stricte. Tiranul Stalin, cu mână de fier introduce crunta orânduire sovietică şi la noi,
în Basarabia.
IOANA
Obiceiuri păgâne… Se zvoneşte că vor închide biserica sau chiar că o vor dărâma. Clădirea veche, zugrăvită frumos, locul unde ne rugăm Domnului pentru sănătate, pace şi bunăstare, locul unde a fost creștinat tot satul…
PETRU
Şi limba lor care se aude acum peste tot…
IOANA
Nici pământul n-a rodit bine în acest an… Suferă şi el împreună cu noi! Pare că şi glia străbună se împotriveşte „oaspetelui” …nepoftit.
PETRU
Zagatovcă, postavcă…
IOANA
Eu sunt deprinsă să agonisesc, Petre, să-mi fie pline hambarele, pivniţa, şopronul, podul casei, curtea plină de orătănii şi animale, acum mi se rupe inima când vine momentul să duc pe gratis o mare parte din munca noastră… la „zagatovcă”.
PETRU
Nici hramul casei, de Sfinţii Arhangheli, Mihail şi Gavriil, nu l-am petrecut cum se cuvine…
IOANA
N-au mai răsunat, ca astă dată, cântecele noastre vechi, româneşti, frumoase!
PETRU
Se simte peste tot o tristeţe apăsătoare. În aer pluteşte frica. Trebuie să fii atent la tot ceea ce vorbeşti, ce cânţi, ce faci. Dacă te pârăşte cineva la autorităţi?! Să fii atentă, Ioană, vezi ce și unde vorbeşti, chiar şi cu prietenele cele mai apropiate!
IOANA
Vai şi amar de noi!
PETRU
Tu spui că acum e rău, dar eu mă tem ca mâine să nu fie şi mai rău!
…Hitler al nemţilor şi Stalin al ruşilor, cei doi nebuni, ne vor aduce încă multe belele pe cap.
IOANA
De ce oare Dumnezeu ne dă să suferim atâta? Suntem nişte păcătoşi… Nu vreau să fie război, te vor lua, ce-o să mă fac singură cu gospodăria, cu copiii mici, nici nu vreau să mă gândesc, mă tem pentru ei, pentru noi.
PETRU
Lasă gospodăria, căci…în caz de război… te gândeşti numai cum să scapi cu zile…
IOANA
Da, viaţa pe care ţi-o dă Dumnezeu este cel mai de preţ lucru. Atunci când mori, nimic nu iei cu tine. Din ţărână ieşi, în ţărână ajungi…
PETRU
Nevasta mea cea frumoasă şi deşteaptă! N-ai învăţat tu carte, dar eşti mai ştiutoare decât mulţi care au mers la şcoală…

Scena 6. Alt iunie, alt an. 1941. 22 iunie.
(Curtea familiei. Petru, Ioana. Vecinul Vasile, la gard, îi face semn lui Petru să vină în afara portiței. Discută ceva. Petru se întoarce în curte)
IOANA
Ce ai, ţi-e rău? Ești schimbat la față! Ce ţi-a spus Vasile, de ce te-a chemat?
PETRU
A început războiul. Azi noapte. Ruşii cu nemţii. Nemţii au năvălit asupra Uniunii, asta, Sovietică. România este de partea nemţilor. S-a dat cu ei, pentru a-şi recăpăta Basarabia.
IOANA
Atunci e bine, o să vină românii înapoi…
PETRU
Nu ştiu cât de bine poate fi, dacă e război…Cred că ne vor lua, zilele astea. Mi-a zis Vasile că se umblă prin sat, îi cheamă pe bărbaţi la Sovietul sătesc. E forfoteală mare.
IOANA
Cine să te ia la război? Pentru ce să mergi tu la război, dacă-i între nemţi şi ruşi?
PETRU
Lasă, te-ai apucat de cotcodăcit…
(Cineva la poartă. Un „upolnomocennâi” (persoană însărcinată cu treburi de stat). Îl cheamă pe Petru la poartă. Vorbesc. Ioana se uită îngrijorată spre ei)
PETRU (vine către Ioana)
IOANA
Ce-a zis?
PETRU
Să mă prezint acum la Sovietul sătesc.
IOANA
Și? Te duci?
PETRU
Nu acum, sunt foarte obosit, am muncit toată ziua, mă duc mâine, mai de dimineaţă…
IOANA
E mai bine să te duci acum.
PETRU
Precis că vor să ne încorporeze. Am vorbit cu Vasile. El chiar se gândeşte să se ascundă, poate scapă de încorporare. Unii bărbați au şi fugit în pădure.
IOANA
Mai rău fac, îi vor prinde. Nu te pune cu autorităţile. Du-te.
PETRU
Zici să mă duc?
IOANA
Da, du-te! Poate nu vă iau!
(Petru iese pe portiță. Ioana începe să plângă. Se șterge cu șorțul. Trebăluiește. Petru se întoarce trist, înveninat. Ioana se uită la el, întrebător)
PETRU
Mâine, împreună cu mulţi alţii, vom fi soldaţi ai marii şi neînfricatei Armate Sovietice, mergem să apărăm… Patria!
IOANA
(se așază, moale, pe un scaun, aproape să se prăbușească)
Patria, patria… Despre ce patrie vorbeşti? Pentru ce trebuie să lupţi tu pe front, sub gloanţe?!
(Tac…pierduți. Se aude cum Ioana plânge. Petru se apropie de ea)
PETRU
Nu putem face nimic, Ioană, ştii bine. Linişteşte-te, nu mai plânge, mai bine pregăteşte-mi cele trebuincioase. Mâine trebuie să fiu, pe la ceasul 11, la Sovietul sătesc.
Vom fi mulți, toţi cei scrişi în prima listă.
(Se aud plânsete și bocete de prin alte curți…)

Răsună versurile
„BASARABIA ÎN LACRIMI”
Basarabie în lacrimi,
unde-ți sunt ai tăi feciori?
Basarabie în lacrimi,
sunt plecați în patru zări.
nu știu dacă s-or întoarce,
din acest cumplit război…

Piesa a obținut recent Premiul 1 la Festivalul-Concurs de literatură „Al. MACEDONSKI”, 2018

Lasă un răspuns