«

»

Irina Bârjoveanu: Comemorare Constantin Bârjoveanu – De-ar fi trăit azi poetul…


…si pictorul si graficianul si jurnalistul si TATĂL meu, Constantin Bârjoveanu, cate lucruri minunate nu ne-ar fi incantat ochii si sufletul! Acest Om a fost un făurar multiplu, care a risipit şi răspândit cu entuziasm tot ce Dumnezeu i-a dăruit prin har si talent. Este un neegalat şi totuși un anonim, caci ne-a arătat întotdeauna doar o singura fațeta a ființei sale : modestia.
A trăit şi a ars ca o torţă toata viața, numai pentru a crea, atât material cat si spiritual. Viața sa? O imensă ladă de zestre, lăsată noua, fetelor lui, lăsată vouă, celor ce l-ați cunoscut şi l-ați iubit.

Nea Titi,cum îi spuneau mai toți, a fost un om hiperchinetic. Când era activ picta,ori zbura cu Deltaplanul,ori făcea sport,ori era la Biblioteca Municipală unde preda Esperanto, ori îngrijea acasă gradina de flori-un mic paradis, ori desena materiale didactice, ori plecam în drumeții pe coclaurile din jurul Romanului, ori sculpta linguri de lemn, ori developa şi scoteam poze-amintiri de neșters, într-un cuvânt, nu irosea nici o clipa stand. Iar când se odihnea, crea: scria poezii, îmi citea poezii, îşi pregătea textele pentru ,,Cronica Pisălogului” de la Ziarul de Roman, coresponda cu esperantiști din lumea întreagă, pentru că deviza lui era ,,odihnă activă”. Pe de altă parte, comunicarea făcea parte din nevoile sufletești şi intelectuale, așa cum este aerul, apa şi hrana pentru trup. Poate şi din acest motiv a avut așa de mulți prieteni şi a fost așa de iubit de toata lumea; trata cu egal respect şi căldură atât pe cei din high life-ul citadin, cât şi pe cei pe care soarta nu i-a favorizat deloc.
Am învăţat de la tata să cresc şi să mă înalţ dreaptă, să iubesc tot ce-i frumos,să apreciez lumea la justa sa valoare şi am aflat că orice şi oricine, oricât de mărunt ar fi, tot are ceva ce-l face important şi am mai învăţat să descopăr acest ,,ceva”. Constantin Bârjoveanu a fost familist convins, șoţ exemplar şi tată adorat de noi. Mi-a fost cel mai bun prieten, sfătuitor, mentor.
Om al penelului, a iubit culoarea şi înălţimile , dar s-a contopit cu adâncurile de humă ale pământului în 18 martie 2000, când a fost accidentat mortal de un șofer iresponsabil .
A rămas în amintirea mea, a noastră, un fel de Meșter Manole căruia i s-au frânt aripile cu care zbura înspre viață, dar ale cărui aripi le făurim noi, zi de zi… şi amintire de amintire.

Lasă un răspuns