«

»

Emilia Ţuţuianu: Nicoleta Nistoreanu şi …Iubirea din tăceri

Iubirea din taceri - Nicoleta NISTOREANU

Astăzi, 29 martie 2018, la Biblioteca G.T. Kirileanu, Piatra Neamţ va avea loc lansarea celui de-al doilea volum al publicistei Ţuca Toncu (Nicoleta Nistoreanu) : Iubirea din tăceri. Ca şi în primul volum – Realitatea mea neinventată – constatăm că materia epică este inspirată din experienţa existenţială a autoarei. Preocupată de poezie în tinereţe se întoarce la ceea ce Camil Petrescu ne mărturisea la începutul carierei sale: ,,e cuminte să faci poezie la 20 de ani şi filozofie la 40 de ani decât filozofie la 20 de ani şi poezie la 40 de ani”.
Autoarea se evidenţiază prin siguranţa stăpânirii expresivității limbajului – realizând cu adevărat o descriere artistică a personajelor – de altfel personaje reale – prin arta cuvântului reuşind să transfigureze în imagini literare diverse întâmplări prin care trec eroii volumului.
Ce este meritoriu pentru acest volum şi mărturisesc că este un lucru rar în literatura de azi – este faptul că suntem în fața acelei literaturi care abordează firesc probleme de conştiinţă în descrierea societăţii în care evoluează personajele.

Tuca Toncu

Capitole izolate, aparent – dar care fac parte dintr-un tot – şi minisecvenţe narative din anii ’90 – redactate după anul 2000, au intrat definitiv în ţesătura poveștii de iubire dintre Silvia şi Daniel.
Personajele fac parte din tinerii intelectuali în devenire ai anilor ’75-80, cu o viaţă interioară complexă, cu probleme de conştiinţă, ce îi determină să intre uneori în conflict cu societatea din care fac parte.
Recomand această carte cu toată convingerea şi căldura, pentru scriitura concisă, profundă, plină de substanță și de fior emoțional.
Îi doresc doamnei Toncu multă putere de creaţie pentru a ne împărtăși din universul artistic personal în viitoarele sale apariţii editoriale.

În peisajul actual, tot mai buruienos, al romanelor de dragoste, fie ele scrise în româneşte ori traduse la normă din alte limbi, cu nelipsitele citate de pe coperta a IV-a, citate ale unor critici literari sau ziarişti – adevăraţi ori inventaţi de editurile mereu în goană după realizarea planului la vânzări –, romanul de faţă, Iubirea din tăceri de Ţuca Toncu (Nicoleta Nistoreanu), vine ca un val de aer nepoluat, coborât de undeva, din ţinutul unei tinereţi peste care nu s-a aşternut rugina timpului.
Deşi au trecut deja patru decenii de la vremea celor narate, nu simţim în pagina scrisă ori printre rânduri distanţarea vindicativă a autoarei. Viaţa din căminele studenţeşti ale anilor ’76-’77 îşi are cursul ei domol ori precipitat, după împrejurări, fără vreo tuşă îngroşată a autoarei, ce nici măcar nu şi-a propus să fie ”viteaza de după război”; ea este cutezătoare tocmai prin talentul şi sinceritatea cu care pune în pagină frumuseţea plină de puritate a unor iubiri estudiantine: dialogurile nu sunt căutate, n-au precuţia punct-contrapunct-punct, ca-n piesele de teatru ori ca în filmele înghesuite în sicriul procustian al celor două ore, timp în care eşti nevoit să comprimi o zi ori o viaţă de om. În Iubirea din tăceri, dincolo de tăcerile îndrăgostiţilor, parcă reamintindu-ne versul lui Esenin ”vorbesc doar ochii umezi mistuitor arzând”, avem parte şi de dialoguri ce curg lent, uneori sacadat, alteori cu vârtejuri, dar cu firescul emoţiei unor suflete tinere aflate la prima lor confruntare reală cu persoana îndrăgită, căreia, poate, în ascuns, îi vor fi fost adresate mii de cuvinte mult mai incandescente – este talentul autoarei de-a fi ştiut să-şi ţină în frâu condeiul şi să ne facă părtaşi ezitărilor continue ale comportării tinerilor în faţa primei iubiri.Nu lipseşte nici siguranţa de sine a unor studente dedate deja amorului cu studenţii străini, adevăruri de necontestat ale acelor vremi.
Omniprezenta Securitate care urmărea şi sancţiona sau măcar zădărnicea orice relaţie oricât de frumoasă cu studenţii străini este şi ea atributul diurn al acelui timp, fără a i se deschide un proces amplu, care ar fi necesitat el însuşi un roman şi ar fi stricat firul narativ al poveştii de iubire, deşi, se subînţelege, este autoarea principală a eşecului.
Societatea românească a părţii a doua a deceniului 8 al secolului trecut este creionată în datele ei esenţiale: viaţa ternă dintr-o capitală incoloră şi tot mai insipidă, în ciuda prezenţei pline de vitalitate a studenţilor; o familie de demnitari surprinsă cu o ironie fină atunci când îşi tratează musafirii cu dulciuri, dar mai ales cu zgârcenia lor funciară; gazda pensionară, coborâtă parcă din marile scrieri despre începutul bătrâneţii unei femei singure şi, ca un corolar al imaginii Bucureştiului acelor ani, calvarul lăsat în urma sa de cutremurul din ’77, văzut în datele lui esenţiale, ca într-o peliculă filmată de un talentat reporter de război aflat în goana unui tanc printre ruine.
Iubirea din tăceri – un jurnal al unei frumoase iubiri, scris pe două voci, a ei şi a lui, dar cu un singur ton, calm şi cald, plin de inflexiuni, ce face să reverbereze în sufletul cititorului muzica inconfundabilă a tinereţii.

prefață Constantin Munteanu, vol. Iubirea din tăceri, Editura Muşatinia 2018

Lasă un răspuns