«

»

Ben Todică – Stropi de ploaie pentru o Corabie

Poeta Vasilica Grigoraş este unul dintre cei mai conştiincioşi şi disciplinaţi arhitecţi ai versului, întâlnit de mine, până acum. Pe lângă harul primit, cred că asta se explică şi prin vasta experienţă acumulată printre cărţile Bibliotecii din Vaslui. Poeziile ei sunt bine şlefuite şi o consider un Brâncuş la începutul vieţii sale de artist, un Brâncuş al versului; citindu-l, îţi pătrunde direct în suflet şi se prelinge precum stropul de ploaie de-a lungul pielii catifelate de sub îmbrăcăminte şi absorbit de pământul însetat, ars şi crăpat de soarele dogoritor al vieţii.
Volumul “O corabie la timp potrivit” (Iaşi, Editura PIM, 2018) este un puternic sunet de clopot pentru salvarea celor care vor să mai obţină o rază de lumină spre pământul îndepărtat al grădinii promise prin poezie. Sunt primele trepte de abordare şi tratare a temei salvării necunoscătorului. Este colacul de salvare aruncat din arcă de fiica lui Noe, un Noe al poeziei.
Poeta deschide ferestre spre alte lumi tuturor genurilor de începători pentru a ne înnobila şi întregi. Toată viaţa, omul caută să se împlinească, să găsească răspuns la rezolvarea necunoaşteri. Doreşte obţinerea adevărului absolut. Autoarea oferă căi de rezolvare şi posibile răspunsuri întrebărilor noastre existenţiale, puse cu răbdare de oricare mărime ar fi ele.
Cartea este într-adevăr o corabie a lui Noe, pentru că ea conţine numeroase experienţe şi trăiri ale unei vieţi îndeajuns de bogate pentru a salva sufletele în căutare de ţărm, de refugiu de la neliniştile, frământările cauzate de valurile şi furtunile vremurilor. Vasilica este un Noe, care colecţionează suflete de orice vârstă şi sex pentru a le purta înspre cerul destinului lor.
Emoţiile omului vin ca stropii de ploaie de-a lungul vieţii şi te lovesc ca un potop în clipa grea şi aici e momentul când versul poetei îmbrăţişează, te învaţă să respiri. Pentru autoare, stropii de ploaie sunt „Stropi de dor” , şi acolo unde este „dor de dor / şi dor de zbor / dor de umblet / şi de zâmbet / de lumină / şi grădină / dor de cânt / şi de cuvânt / dor de stih / dor de văzduh / de-nceput / şi de sărut / dor de tine / dor de mine / dor de noi / amândoi // dragostile dor / de dor / însă / nu mor”. Iubirea este ziditoare.
Poeziile Vasilicăi Grigoraş sunt ritm, sunt picăturile unei înţelepte călătorii prin oceanele pragurilor imperative şi hotărâtoare ale vieţii. Constată şi ne semnalează că „Trăim / visăm / iubim în treacăt / neglijăm sensuri şi rosturi / croşetăm scenarii închipuite / ignorăm / avertizări interioare / construim conştiincioşi / o carapace opacă / în care strivim clipe / şi ne trezim / mult prea târziu / anchilozaţi / de timpul fugar…”, dar ne îndeamnă: „Omule, Trăieşte Clipa!” (Carpe diem 2) Citindu-i versurile, eşti invitat la linişte, la cugetare, înţelegând mai uşor toate fenomenele, întâmplările…; astfel devii mai îngăduitor, mai iertător, mai iubitor, găsindu-ţi rostul vieţii, descoperind în el adevărul care ne poartă, ne învaţă să fim oameni.
Poeta e un pedagog desăvârşit, explicând prin cuvinte simple complexităţile vieţii, care ne năpădesc şi ne înlănţuie de-a lungul timpului. În fiecare cuvânt şi vers e multă energie şi forţă frăţească, părintească deosebite, ceea ce asigură şi acţionează precum colacul de salvare aruncat naufragiatului, calmându-te şi oferindu-ţi confort pe parcursul lecturii.
Versurile, bine finisate, sunt construite literar şi stilistic cu sensibilitate şi eleganţă faţă de vulgar şi violenţă, faţă de politică, cu respect pentru de religie şi semeni, pentru tradiţiile ancestrale, dar şi pentru ceea ce este modern, folosind metafora şi simbolurile metafizice…, în genere toate „sculele” oferite de tehnica scrierii literare.
Poeta Vasilica Grigoraş merită descoperită, înţeleasă şi însuşită ca meşter desăvârşit şi un deschizător de apetit spre poezie şi universul ei misterios, tămăduitor şi înălţător către divinul infinit al cunoaşterii. Ne mărturiseşte că putem accede spre această treaptă de spiritualitate doar prin credinţă şi rugăciune: „înzilită / norocită / de ani trăiesc / şi m-adăpostesc / în absida rugăciunii / aprinzând tăciunii / iar cu scântei / aţâţ focul torţei / spre-albastru cer / încercând să sper / dulce mântuire / din a Lui voire”. (Esenţa rugăciunii)
A început să publice cu multă reţinere şi timiditate, mai întâi în reviste locale şi internet, apoi în mici broşuri şi cărţi pentru copii, şi în ultimul timp în reviste prestigioase şi antologii. Iată că, acum, ne bucură cu primul său volum personal de poezie. Citindu-l, am descoperit că este un intens gânditor, rezolvator de enigme. Mai întâi „înrolându-se” în mişcarea haijinilor din România (RO KU), atrasă de spiritul poemelor de inspiraţie japoneză (haiku, senryu, tanka, haibun), stil greu de abordat prin concentrarea unui univers într-o picătură şi prin stabilirea unui echilibru optim de rezolvare a întrebării prin răspuns, într-adevăr stropi grei de ploaie, unde este nevoie de o corabie fortificată ca să rezişti grindinei, păşind spre afirmare pas cu pas, în stil Tibetan.
Am colaborat la cărţile mele, ea fiind un sfătuitor remarcabil în materie de profesie şi pot spune cu siguranţă că Noe s-ar urca în Corabia poetei Vasilica Grigoraş, o Corabie la timp potrivit pentru fiecare spre pământul poeziei cu cer senin.
O recomand,
Ben Todică

Lasă un răspuns