«

»

Vavila Popovici – Tallis Scholars

Capela Duke exterior

Cu muzică iubirea se hrănește; Cântați-mi așa dar!” – Shakespeare

Miercuri 11 aprilie, pe înserat, am plecat cu mașina, alergând printr-un spațiu cu decorul verde al copacilor sfios înfrunziți, cu soarele strălucitor și mare ce apunea glorios undeva pe partea stângă a drumului, sărind ca o minge, când într-o parte, când în alta a șoselei șerpuitoare. Câteva păsări somnolente zburau lin spre culcușurile, probabil nou zămislite. Ne grăbeam să ajungem la orele opt ale serii la Biserica Universității Duke (Duke University Chapel) din Durham, statul Carolina de Nord, unde urma să audiem un grup vocal. În drumul urcător spre Capelă meditam la importanța muzicii în viața noastră, ea fiind legată de universul nostru interior, atitudinea față de muzică fiind, în general, un indiciu al profilului moral al omului.
Despre această Capelă am mai scris cu ocazia altor concerte ascultate. Poziționată în inima campusului vestic al universității, a fost construită între anii 1930 și 1935. Impresionanta Capelă măsoară 89 metri lungime, 19 metri lățime și 22 metri înălțime, plus înălțimea turnului – 30 centimetri). Este un exemplu de arhitectură neo-gotică în stil englezesc, arhitectură caracterizată de arcuri mari, bolți nervurate și contraforturi care permit crearea unor spații mari și deschise, nefiind întrerupte de coloane pentru susținere. Este construită din piatră vulcanică, cunoscută ca piatră albastră de Hillsborough, cu 17 nuanțe de la ruginiu la gri. Ferestrele bisericii, 77 la număr, au frumoase vitralii, cu scene biblice și cu aproape 900 figuri din Biblie. Băncile din interiorul bisericii asigură locuri pentru 1600 persoane. În 1976 a fost instalată prima orgă, și cea de a doua de dimensiuni mai mici, în 1996. Aici se țin slujbele liturgice în fiecare duminică, la care participă și corul universității.
Intrăm, ni se înmânează programul concertului vocal intitulat „Tallis Scholars”.
Reamintim Renașterea, perioada din istoria Europei cuprinsă în linii mari între sec. XIV-XVI, perioadă care a adus o răsturnare a concepțiilor culturale existente până atunci. În sec. XV a fost creată prima școală neerlandeză (olandeză) care a avut principii clare de compoziție: genurile liturgice (mise, motete) care au coexistat cu genurile laice (chanson). Genul preferat de compoziție era motetul care a devenit treptat un gen vocal-instrumental, și misa influențată de cântecul popular, cu scriitură polifonică; chanson-ul constituia un alt gen practicat, în care exista supremația vocii superioare, cuprindea o melodie liberă pe 2-3 voci, tematică literară, lirică, satirică sau dramatică. Datorită compozitorului francez al Renașterii – Josquin des Prés – muzica instrumentală s-a impus prin conexiunea cu cea a vocilor.
Thomas Tallis a fost un compozitor englez de muzică sacră la curtea regelui Henric al VIII-lea, a reginei Maria I a Angliei și a reginei Elisabeta I. S-a născut în 1510 și a murit în 1585. A devenit celebru printr-o serie de Cantiones și un motet (compoziție muzicală religioasă, polifonică, în care fiecare voce își are melodia sa, uneori și text propriu) de 40 de voci, intitulat „N-am sperat în nimic altceva”, creând imagini tragice de o mare forță. A colaborat cu mai tânărul compozitor și organist al Renașterii, englezul William Byrd (1543-1623) care și-a căpătat reputația unuia dintre cei mai mari compozitori ai muzicii renascentiste, având abilitatea de a transforma muzica de atunci, în stilul său propriu. Tallis și Byrd au colaborat și împreună au creat o muzică expresivă, cântece sacre, lucrări pentru serviciul religios anglican, atât pe texte latine, cât și engleze.
Apăruse, pe atunci, o legătură strânsă între muzică și creația dramaturgului și poetului englez, William Shakespeare (1564-1616) care, a pus ideile și aforismele sale referitoare la muzică în gura personajelor din dramele și comediile create, și uneori chiar în sonete. Exemplific Sonetul VIII:

Capela Duke interior 2

„Când muzică asculți îți vine-a plânge? / Ceva frumos te poate dar mâhni? / De ce-o iubești, când inima ți-o frânge / Și-ți dă tristeți în loc de bucurii? / Vezi – sunetele astea minunate, / Ce se unesc în armonii cerești, / Te ceartă blând, că în singurătate, / Închisă-n tine, viața ți-o trăiești. / Să iei aminte: strunele-ți mărită / Suava voce într-un singur cânt, / La fel cum o familie unită / Rostogolește-n cor același drag cuvânt…”
Ansamblul vocal „The Tallis Scholars” pe care l-am ascultat în Capelă, și-a luat numele după numele compozitorului englez Tallis, fiind un ansamblu vocal profesionist britanic format dintr-un grup de zece soliști specializați în realizarea muzicii vocale sacre, 4 soprane, 2 altiste, 2 tenori și 2 bași: Amy Haworth, Emma Walshe, Emily Atkinson, Charlotte Ashley, Caroline Trevor, Alex Chance, Steven Harrold, Simon Wall, Tim Scott Whiteley, Rob Macdonald.
„Tallis Scholars” a fost fondat în 1973 de către directorul Peter Phillips, și a performat în a fi exponentul muzicii sacre renascentiste în întreaga lume. În peste patru decenii de spectacole The „Tallis Scholars” a realizat mai mult decât orice alt grup vocal, și a dovedit că muzica vocală sacră a Renașterii constituie una dintre marile repertorii ale muzicii clasice occidentale. A adus lucrări renascentiste la o audiență mai largă în biserici, catedrale și locații de pe toate continentele planetei. În 40 de ani ai carierei sale „Tallis Scholars” a susținut mai mult de 1800 concerte, traversând lumea și înregistrând 50 discuri.
„Tallis Scholars” continuă să-și dezvolte sunetul, lăudat de către cronicari, pentru claritatea și tonul suplu și pentru prospețimea interpretării muzicii compozitorilor contemporani cum ar fi John Tavener, precum și a compozitorilor din trecut, cum ar fi Arvo Pärt.
Peter Phillips a lucrat cu ansamblul respectiv pentru a crea, prin combinarea dar și particularizarea sunetelor, puritatea și claritatea sunetului, care este perceput cel mai bine în interpretarea repertoriului renascentist, permițând fiecărui detaliu al liniilor muzicale să fie auzit, acesta fiind excelentul rezultat al sunetului pentru care The Tallis Scolars (Cărturarii Tallis) au putut deveni atât de renumiți.
Prima parte a programului a conținut: „L’Homme Armé” – cântul secular, popular francez (monodie) din perioada Renașterii; „Kyrie” din Missa L’Homme Armé – compozitor francez Josquin des Prez (sec. 1450-1521); „Gloria” din Missa Batalla – compozitor spaniol Francisco Guerrero (1528-1599); „The Woman with the Alabaster Box” – compozitor estonian Arvo Pärt (n. 1935); „Quis dabit Oculis” – compozitor francez Jean Mouton (1459-1522); „Vesta Est” – compozitor spaniol Alonso Lobo (1555-1617); „Credo” din Missa Batalla – Francisco Guerrero.
După pauza care a găzduit zumzetul celor peste 1600 de ascultători, au fost interpretate piesele: „Requiem Aeternam” – compozitor spaniol Tomás Luis de Victoria (1548-1611); „Sanctus” din Missa L’Homme Armé – Francisco Guerrero; „Song for Athene” – compozitor englez John Tavener (n. 1944); „Agnus Dei” din Missa Papae Marcelli – compozitor italian Giovanni Pierluigi da Palestrina (1525-1594); „Libera me” din Missa pro Defunctis – compozitor spaniol Tomás Luis de Victoria.
Programul a curs liturgic, emoționant, toate piesele alese au fost fermecător interpretate. Cuvintele de slăvire a Domnului din compoziția muzicală polifonică au răsunat puternic:
„Gloria in excelsis Deo / et in terra pax hominibus bonae voluntaris. / Laudamus te. Benedicimus te. / Adoramus te. Glorificamus te…”. (Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu / și pe pământ pace, între oameni bună voire. / Pe Tine te lăudăm. Ție îți mulțumim. Pe tine te adorăm. Pe Tine te glorificăm…)
Și ultima piesă – „Missa pro defunctis – Libera me” cuvintele căreia ne-au cutremurat pentru a nu știu câta oară. O mai auzisem interpretată de alte coruri:

„Líbera me, Dómine, de morte aetérna, in die illa treménda.[…]
Dies illa, dies irae, calamitatis et miseriae, dies magna et amara valde. […]
„Libera me, Domine, de morte aeterna, in die illa tremenda
Quando caeli movendi sunt et terra.
Dum veneris iudicare saeculum per ignem…”
(„Izbăvește-mă, Doamne, de la moarte veșnică în acea zi înspăimântătoare […]
Ziua aceea, zi de mânie, de urgie și suferință, o zi minunată și excesiv de amară. […]
Izbăvește-mă, Doamne, de la moarte veșnică în acea zi înspăimântătoare
Când cerul și pământul se vor cutremura.
Când vei veni să judeci lumea prin foc…)

Minunatele voci ale soliștilor au sunat puternic și impresionant, în catedrala cu o acustică perfectă, la finalul acestei ultime piese auzindu-se cuvintele: „Kyrie eleison! Christe eleison! Kyrie eleison!”
(Dumnezeule, îți mulțumesc! Hristoase îți mulțumesc! Doamne, îți mulțumesc!)
Vocile soliștilor din fața altarului păreau că sunt ale îngerilor coborâți din cer, care se rugau pentru noi… Și m-am rugat Domnului, în această Capelă impunătoare…
Părăsind Capela în noaptea caldă și liniștită a Primăverii, coboram treptele în liniște, să nu-i tulburăm pe cei din jur, căci ne hrănisem toți, cu tristețea și bucuria iubirii de Dumnezeu! Prin gând îmi treceau versurile: „Vezi – sunetele astea minunate, / Ce se unesc în armonii cerești, / Te ceartă blând, că în singurătate, / Închisă-n tine, viața ți-o trăiești”.

Vavila Popovici – Carolina de Nord

Lasă un răspuns