«

»

Mariana Gurza: Taina scrisului – Prin scris am semănat iubire

Mariana Gurza

Motto: „Nu trebuie să permitem ceasului şi calendarului să ne împiedice să vedem că fiecare clipă a vieţii este un miracol şi o taină”. (H. G. Wells)

Dacă omul este o taină pentru sine însuşi, putem vorbi şi despre o „taină a scrisului”. Scrisul ce a venit ca o apă vie pentru cel însetat, dornic de a prinde lumina din cuvânt, impunându-se cu taina sa de indestructibilitate. Această permanenţă a omului până la veşnicie este însăşi taina omului, care este văzută de unii înțelepți la scriitori, ca ceva profetic.

Scrisul este lumina lina ce mi-a inundat sufletul din clasele primare. Stihuri, dedicații nevinovate care au atras atenția dascălilor. În clasele primare, profesorul Axente Staicu văzuse în mine acea sclipire și m-a încurajat prin diverse concursuri literare, apoi olimpiade de limba română. Publica-sem pentru prima dată în revista „Semenicul”. A fost o pauză lungă, poate prea lungă. Eu scriam… scriam pentru mine, mereu aveam un carnețel unde îmi așterneam gândurile.

Am considerat întotdeauna că scrisul este o terapie a sufletului. Nu eram pregătită să-l împărtășesc cu ceilalți. Soțul, copiii au fost cei care m-au încurajat să scot primul volum de versuri. Scriitorul și criticul Adrian Dinu Rachieru a fost cel care mi-a editat primul volum și majoritatea celor care au apărut. La primul volum au fost cele mai mari emoții. Trăiri adânci, greu de descris, chiar contradictorii, între bucuria dăruirii cititorilor a ceea ce scriam şi îngrijo-rarea receptării de către aceştia.

După ce predasem manuscrisul începusem să plâng. Exista o lipsă de încredere de care mă mai lovesc și acum. Probabil nu vroiam să dezamăgesc aşteptările publicului, iar pe de altă parte, fiecare dintre noi își dorește să fie tot mai bun în creație…

Volumul s-a bucurat de succes din partea celor care l-au citit. Evenimentele din Iugoslavia m-au afectat și atunci a mai apărut un volum dedicat fraților sârbi. Se confirmă faptul că şi suferinţa, durerea perso-nală, a semenilor, a popoarelor inspiră. Grotescul, urâtul sunt categorii estetice întâlnite în artă, film, muzică, dar şi în literatură. Astfel, fiecare se manife-stă în forma care-i este la îndemână. Este strigătul, care doreşti să-ţi fie auzit. E o formă de empatie, cae ajunge mai uşor la sufletul semenilor, dar şi plăcută Domnului.

Poate şi originea mea bucovineană, conjunctura istorică a copilăriei mele, plecarea familiei din locul de baştină să fi fost motorul inspiraţiei. Recunosc, tot familia a fost cea care m-a determinat să mai public. Îmi amintesc cu plăcere cum Vlad, fiul meu mergea în complexul studențesc și le citea amicilor versuri spre desfătarea acestora. O tânără liceeană, Andra pictase mai multe tablouri pe spatele fiecăruia fiind scrise caligrafic versurile care i-au inspirat imaginile. Am reușit să le expunem la una dintre lansări.

Au urmat mai multe volume de versuri, un volum de eseuri, două volume de memorialistică, și un volum de referințe critice. Antologii, volume colective, apariții în mai multe reviste din țară și diaspora.

Sunt emoții care nu pot să fie descrise. Crezi că scrii doar pentru tine, dar pe de altă parte descoperi că poți transmite și dărui iubire, poţi înlătura griji, angoase, poţi semăna speranţă şi întări în credinţă. Ce poate să fie mai frumos decât iubirea, decât împărtăşania din acelaşi pocal? Şi pentru că tot ce dăruieşti se întoarce mai devreme sau mai târziu, într-o formă sau alta, m-au bucurat semnele de apreciere primite. Invitată la o școală generală, am fost așteptată cu un tort care avea coperta ultimului volum și după recitările elevilor din creațiile mele, am fost înconjurată pentru a mă atinge, pentru a vedea dacă sunt vie.

Viața este surprinzătoare. Uneori mai primim câte o șansă de a merge mai departe… Credința mi-a fost reazăm. Am depășit boala secolului, apoi un infarct și totuși… taina omului este una sacră. Mai aveam ceva de făcut, mă întrebam între două vise? Cu siguranță… Am avut și am alături oameni extraordinari. Cărturarul Artur Silvestri a fost unul dintre cei care a lăsat în urmă o filă de Pateric…

Nina Ceranu, Ilie Chelaru, doi editori și scriitori care la vremea potrivită mi-au întins mâna. Omul de radio George Balica împreună cu compozitorul Gheorghe Iovu au fost mereu prezenți cu poezia mea pe unde, pe un CD împreună cu Lacrima iubirii.

Scriitoarea și omul de radio Veronica Balaj, prof. univ. dr. Dumitru Mnerie, Fundația Ioan Slavici, Emilia Țuțuianu, Ștefan Doru Dăncuș, George Roca, s-au dovedit de-a lungul timpului promotori corecți și parteneri ideali.

Da, putem vorbi despre această taină a scrisului cu un sentiment al lucrului bine făcut din iubire și prin iubire. Harul este ceva tainic. Suntem datori de a lăsa în urma noastră ca o mărturisire câteva gânduri despre truda prin cuvânt. Sunt conștientă că o parte din sufletul meu se regăsește printre filele cărților mele. Trăiri unice, personale dar și manifestările de zi cu zi ale celor apropiați sau nu, care mi-au indus dorința de a striga…

Uneori, un scriitor poate lăsa un jurnal mai veridic decât un istoric. Scriitorul trăiește fiecare secundă arzând ca o torță. Nu suferă de indiferență… Fiecare dintre noi, lasă în drumul său ce a semănat. Dacă am semănat iubire, iubire să fie.

Acum, privind în urmă, nu am altă dorință decât a promova și a încuraja pe alți tineri în taina scrisului. O fac cu dragoste și atât cât Cel de Sus îmi îngăduie. Ce am învățat până acum? Să cred în miracolul vieții, prețuind fiecare clipă, dăruind iubire în lumina blândă a cuvântului.

———————-

Mariana GURZA

Timișoara, România

Aprilie 2018

Lasă un răspuns