«

»

Constantin Enianu – reflexii anteice

avere prin hârtie
s-a dus vremea când ajungeau pana
simțul și gândirea pentru a fi poet
acum e școala care poate drege rana
din ochi și tâmple până e complet
avere aduce diploma de înaltă școală
zice fiului sau fiicei un părinte
iar iubirea e cerută precum oală
sunată de nebuni sau fără minte
de spadă nu mai moare cavalerul
într-un duel spre a-și salva onoarea
azi Funcția dezleagă și-adulterul
că Dumnezeu nu-și are dezlegarea
dacă bun simț și minte s-au tot dus
numai nimicuri pe aici s-au spus

viu în sicriu
vorbesc cu alt că nu singur mă-ncânt
oricât sunt ascuns sau scos în față
solidar mă simt că-n lume am sfânt
ce se cheamă verb sau durere de viață
pe tăcuți aprob cât au de gândit
iar apoi aștept vorbirea s-așeze
peste mâinile obosite ca-n rit
de zile cu munci și apoi cu asceze
astfel pilule de durere de cap
inventez prin scris ca alinare
la revolta din firi care încap
numai bine în trup pe picioare
singur nici versul nu-i cu mine-n sicriu
chiar acum de altul e citit și sunt viu

filiație
ca tatăl ce-și crește copilul și-l lasă
când alt braț îl ia pentru sine
să-l serbeze într-o viață de casă
până viața ajunge la fine
privesc familii fericite de daruri
și pe cele care nu știu ce-i un dar
durere mai mare e totuși în haruri
decât în vădita trăire-n amar
politica asta sau critica stoarsă
din vina de-a fi decât altul altfel
mă doare și-mi pune suflet pe masă
ca să-l înghită gurmanzii cu zel
copilul se-ntoarce apoi în părinte
Geneza împlinindu-și cele sfinte

contemplarea Ideii
să iubesc Natura cuprins de vrajă
și Ideea care mă plimbă prin viață
când moartea e răbdătoare marjă
a Substanței actrița paiață
să vină un ochi domol lângă verb
și gând criticându-mă adânc
pentru mersul naiv și imberb
după Fructul oprit ce mănânc
contemplarea Ideii vie-i în mână
dar dacă mâna cade lângă picior
cu fapta stinsă-n patimă păgână
Tatăl este mort cu tot cu Fecior
nul rămâne deșteptul cu Ideea acută
dacă prostul vorbește când e mută

Lasă un răspuns