«

»

Elena Foghel: Poesis

Elena Fogel

Imaginație

Tiptil, se furișează norii
După o noapte zbuciumată
Și simt în inimă fiorii
De tot ce-a fost demult, odată!

Noaptea privește rușinată

Prin crăpătura ușii vechi
Și liniștea rea, tulburată,
Îmi țipă tristă în urechi.

Mereu, tăcuții au fost învinși
De presiuni mistuitoare,
Și au lăsat tăciuni nestinși
Sub o cenușă zdrobitoare.
Din nou, învăluiri de-arome
Înmiresmează spre vecie
Imagini, ce cuprind iar forma –
Iubirea ta, o veșnicie!

Un om cu sufletul curat

Un om cu sufletul curat,
Cu vorba dulce de român
Și dulce ca un sărutat,
Te-atrage, chiar de ești bătrân
Să stai la sfat!
Să-ți povestească de grădină,
De-un stol de păsări,
De-o stupină,
De berze ce se văd în zări,
De-un gând curat!
Auzi cum trec în șir mistreții,
Cum o lupoaică-și cheamă puiul,
Cum alergau pe câmp băieții,
Simți cum trăiești!
Orice cuvânt îl prinzi cu mâna,
El stă să-l mângâi, așezat,
Nu simți cum trece săptămâna,
Vrei iar să fii cu el la sfat,
Și-l îndrăgești!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns