«

»

Veronica Balaj: Cartea celor două vârste, de Liliana Ardelean

Liliana Ardelean

      Cartea cu titlul de mai sus, în ediție  româno-germană, traducere  de  Ildiko Jarcek Zamfirescu , Buch   zweier   Lebenszeiten, Editura Mirton, 2003, Timișoara, cu o prefață semnată de renumitul Profesor Universitar Dr.Gheorge I. Tohăneanu, este  catalogată și ca proză poematică, și ca poem dar ambele variante sunt la fel de adevărate.

Volumul are valoarea bornei de intrare în literatură a autoarei. A fost desigur, anterior,  o perioadă de acumulări care i-au permis  prezența unor aluviuni de imagini bine plasate în pagină așa încât, avem de-a face cu un puzzle  sentimental  , un poarcurs al unei mari iubiri  susținut de o  flacăra demnă de regrete  când  aceasta s-a stins. 

 O rugă în căutarea esnței iubirii,

Prima parte a volumului, Stele țăndări,adună toate expresiile  poetice posibile care au  menirea să contureze o stare de extaz, de bucurie a   vieții sub cupola iubirii .Împlinite deocamdatăExaltarea este susținută de …”freamătul acela greu de priviri care se întâmplă în vecinătatea artei”,afirmă în pagina prefeței profesorul , și exegetul Gh.I Tohăneanu. Atmosfera este de plutire  în valuri rozalii,fără umbre. Cuvinte care sugerează ele însele bucuria,nu una oarecare ci, care atinge  palierul înalt al fericirii, se arcuiesc, la fiecare vers într-o cheie  de boltă:  flori, mai ales flori de variate culori , văzduh alintător, patimă diafană, departe-i orce îndoială de vestejire a simțămintelor fetei  îndrăgostită  în care se recunoaște chiar autoarea, stăpâna visurilor, frumose desigur.

Nimic frivol, nicio vrajbă nu se poate strecura, iubirea este sensul unic  tulburător, și senin. Viața se arată a fi un excurs pătimaș în sensul înalt, în sensul de-a fermeca pe oricine ar fi avut  disponibilitatea sufleteacă să dăruiască necondiționat, iubire într-o  compoziție sentimentală proprie.

 Castelana, { ce frumoasă definire a unei  prezențe feminine pure},prin iubire, grație acestui  sentiment care condiționează chiar valoarea sinelui, căci, nu-i așa….valorăm exact câtă putere de-a iubi avem, ea, fata  hărăzită să întâlnească acest   sentiment de care s-au bucurat și zeii antici sau zeițele adesea  invocate în text, ea însăși este , deopotrivă „sonata credinței”,poate doar ea să țese, „borangicul verii” pentru EL, „stăpânul” .EL, celălalt element obligatoriu în binomul iubirii revine firește ca un reper.  Fără EL , iubirea însăși n-ar avea ființă, n-ar putea  să fie o experiență de viață superbă și amăgitoare.

După această perioadă , ca în orce existență , etapele se succed și, nedorită , apare totuși  plecarea. Cântecul pelcării.

Orce plecare anunță ceva dezastruos.Aici, anunță stingerea extazului.

Clepsidra a lucrat neobosită, acum devine obsedantă,  element cauzal pentru ruperea vrajei care lega două entități sufletești întru iubire.   Acum Castelana, care ar fi fost gata  să se lupte cu orce apariție din “ sălbăticia junglei  “doar să-și apere iubirea, acum, iată, e  în stare , păstrând statornică aflacăra dintru început,să facă orce numai să reînvie steaua- flacără  a iubirii  exuberante. O mărturie vibrantă, voluptoasă,străbate firea.

Universul întreg ar trebui să afle ce  nedreptate, se-ntâmplă, ce  gol nemeritat în mersul lumii se  naște dacă iubirea nu mai e.

Plecarea lui, firește -i   subiect de dramă interioară.

Va începe o pribegie, o căutare la fel de neîmblânzită  ca starea extatică  de pe vremea când totul se rotea într-un rotund frumos, perfect  .

Plecarea lui este capitol și nod în parcursul poematic al acestei povești despre  cel mai dorit, cântat și adorat sentiment. Autoarea asemuie  ruperea firului fermecat cu o… “prăbușire a stelelor în spațiul adânc, fără hotare”.Adică, prăbușirea unei părți din întreg. .Aceata este în viziune sa artistică, imaginea  sentimentului  plecării lui, sentimentul spulberării unei armonii ajusă în   tumultul căutărilor .

Dezolarea este neasemuită, se  va simți îndemnată să-l caute chiar pe Charon.  Apoi, își revine, mai speră poate în forța și ajutorul pe care I l-ar putea da fie Palace Atena, fie Cupidon , Persefona, Elena din Troia, desigur,chiar Zeus,  o, câte  invocări n-ar face  Castenala pentru a  reânvia scenele dintr-o visare   plină de vrajă!.

Se înțelege, am intrat împrună cu protagonista într-o altă vârstă.   Doar avem a  parcurge,…..Cartea celor două vârste.

Hălăduim pe plaje africane,fierbințeala nisipului ne-o aduce în față pe Fata Morgana.Iubirea adică.Pentru aceasta suntem împrună cu autoarea în căutarea cheii pierdute. În locul fetei îmbătate de iubire însă, ne vom  asocia  cu  o Segnioritta.  Clepsidra nu  s-a  oprit , doar s-a mai subțiat, ne-a ajutat să trecem  pragul altei vârste.  Într-o Sahară  cu” asfințit  fabulous”, iubirea reînvie în sufletul fostei fete exuberante, a fostei castelane, acum deznădăjduită .A devenit, prin trecerea  vărstelor, o  Signioritta care  acroșată de  meditație, de  privirea înapoi cu tandrețe melancolică,  fără ascuțișuri. Drumul prin liniștea pustiului dă ghes „sufletului s-o ia razna’’,spre trecut.

Visele neâmplinite o atacă pe iubita părăsită, semn că sentimentele foste flacără, n-au pierit.”’Aș vrea să fiu floarea culeasă de mâinile tale”/aș vrea să fiu …să mai fiu… aceea de altă dată, cam acesta este  strigătul  iubirii care n-a sucombat total.  E doar transformată în alt   amalgam de simțăminte  .

Vârstele înaintează și, volens nolens,ne vom mulțumi cu prezența  înțelepciunii feminine care a  luat locul misterioasei, mistuitoarei, splendidei  trăiri a iubirii pentru El.

 Fără să se poată ascunde și fără să poată evita povara  amintirlor, personaja , feminitatea în speță, rămâne împăcată cu darul maternității, a diplomației adică… a înțelepciunii.

Un frumos excurs al  trăirilor sentimentale  în numele feminității, o carte în care nu bântuie nici deznădejdea sufocantă nici  căderea în primejdia nepăsării  ci, mai degrabă, rezistă alunecușurilor vieții, păstrând doar ce-i frumos. Firește, sub vălul de clepsidră pe care nu-l poate evita nimeni.

 Veronica Balaj

 

Lasă un răspuns