«

»

Remus Lucian Ştefan: Poesis

Remus Lucian Ştefan

Au îngheţat arborii de mătase

(dacă închid ochii rana va dispărea sub copcile lungi ale genelor)

păstrează grele visurile dinspre departe
o iluzie-mi eşti faţa în faţa cu mine
baionetă flămândă cu gust de metal
şi de sânge adăpostită spre inimă
în mormântul tău cald şi întunecat rămâi neclintită
pentru o clipă amintirile se vor prinde în copcile lungi
vei lua cu mâna durerea?
în căuşul palmelor vei adăposti roşul acela mijit?
clătim împăienjenita tristeţe-a privirii
în umoarea apoasă a minciunilor proaspete
armele rămân neclintite
şi dacă închid ochi-o clipită rana va dispărea sub copcile lungi

închide ochii închide ochii te rog
trebuie să închizi ochii doar puţin pentru mine!
a îngheţat zimțul dragostei
reuşesc să-l ascund nu mă trezi
toropit lângă sobă îmi sugrum visurile unul câte unul
cum îmi omoară motanii din vecini puii de mâţă abia fătaţi
în podul casei

şi taci

doar taci în sufletul meu aproape absent moarte sau viaţă bine sau rău
sunt dureri care păstrează mersul nostru de melc umed pe gheaţă

 

Au îngheţat arborii de mătase (II)

ai putea renunţa la glumele ieftine, spui.
pseudomelancolic declam:
o, voi,mimoselor de constantinopole
o, tu, arbore de mătase persan!
vă tăiem crengile îngheţate
şi bandajăm cioturile rămase
cu hârtie de ziar şi cu pungi.
putem rezista vii înfofoliţi cu fundiţe de rafie,
ansamblaţi în celofan albastru?
nu, nici măcar pe o insulă roz,
împachetată de bulgarul Christo.

singurul prieten comun-crivăţul,
aşteptăm primăvara.
povara de frig ne covârşeşte.
nu ne striveşte speranţa.
o luam de la capăt legând în mod trainic
şi în ordine bine-stabilită crengile
cu nailon şi hârtie de sac
exact la fel cum am lega părţile componente ale fericirii*

o luăm de la capăt,
în fiecare dimineaţă respirăm cuburi îngheţate,
deocamdată de aer, puţin mai târziu de singurătate,
strângem în braţe piatra rotundă,
gheaţa pătrunde sângele, carnea, inima,
respirăm cu nădejde obsesia frigului!
suntem pieile de găină ale pietrei,
asemeni celor 7 miliarde de epiderme înghețate,
strângem la piept, încă fierbinte, piatra in formă de glob

*,,construim fericirea legând în mod trainic şi în ordine bine stabilită părţile componente” este o metafora dintr -o poezie a mea mai veche care descrie idealurile epocii de aur a României socialiste. În socialism, auzeam zilnic de zeci de ori expresia ,,construirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintarea României spre comunism. deci societatea socialistă multilateral dezvoltată era sinonimul fericirii pe care o construiam, iar comunismul era raiul în forma lui maxima. De aici şi ,,construcţia fericirii”. Explic asta pentru că am oripilat cu expresia asta cel puţin doi poeţi pe care îi apreciez.

Lasă un răspuns