«

»

Mihai Merticaru – Vacanță la Paris

PARISUL
(în 14 sonete)

Zi și noapte, Parisu-i feerie,
Un ocean de culori și de lumină,
Izvor de încântare deplină,
Cu-o mie de ispite te îmbie.

Lucrare satanică sau divină
Te transpune în altă galaxie,
Cu sadism te ucide și te-nvie,
Iar surprizele nu se mai termină.

Întreaga lume și-a dat întâlnire
La Turnul Eiffel și-n mii de muzee.
Cerul nu contenește să se mire

Ce-i leagă pe oameni cu-atâtea fire.
Petrecerea-i demnă de-o epopee,
Mulțimea roagă clipa-n loc să steie.

Orașe ca Parisul, în lume, nu-s,
Cuib de nebunie și tinerețe,
Mereu ne evocă vremuri mărețe,
Minunăție între plus și minus.

Aici și-o piatră poate să ne-nvețe
Să-i vedem aievea pe cei ce s-au dus,
Ale căror nume urcă tot mai sus
Și le citim pe ziduri și prin piețe.

Mai mulți Ludovici și un rege Soare,
Magnificul împărat Bonaparte,
Mari pictori îndrăgostiți de culoare,

Scriitori ce au dat slovei savoare,
Alți maeștri ai diverselor arte
Care-au învins invincibila moarte.

Ruguri și purpură pe zare s-aprind,
Vedenii,înviind, maiestuoase
Ce-au trăit odată-n carne și oase,
Strămutându-se apoi într-un fiind.

Văd umbrele cele mai luminoase:
Balzac,Hugo, Dumas în horă se prind,
Voltaire, Rouseau nemărginirea cuprind,
Piaf mă scaldă-n melodii duioase.

Al nouălea Ludovic, mare rege,
Corot, Manet, Matisse intră-n paradă,
Henri al patrulea lauri culege,

Colette și Beauvoir, celebre colege.
Oricum, nu-i dat oricui minuni să vadă,
Parisul doar conține-o miriadă.

Paris luminos, colorat, mon amour,
Mi te-ai lipit de suflet ca o marcă,
Mi l-ai înălțat la ceruri de parcă
De el ar atârna acest Eiffel Tour.

Te văd în dulce primăvară, dar că
Erai armonie, nu visasem, jur,
Acum plutesc în metafizic azur,
Cu sublimități, inma-mi se-ncarcă.

Minunile tale, miraje și drog,
Mă pierd în suflu tainic, mă regăsesc
Într-un lung și pasional monolog

În care te ador, te chem și te rog
Să nu pui punct acestui zbor îngeresc,
În splendorile tale să mă soresc.

Alt soare văd pe cer și altă lună,
Mă alintă noaptea cu argint stelar,
O pietricică-mi pare mărgăritar
Și toată lumea-i cu mine-mpreună.

Acul orar se face iar minutar,
În turn, un clopot sună și răsună,
Parisul, de miracole, cunună,
Mereu se revarsă în alt avatar.

Cu vrajă funambulescă, lascivă,
Îmi răscolește iluzii perverse,
Când ia un chip de fantastică divă,

Nu-mi mai reușește nicio eschivă,
Îmi arată fețe-ascunse, diverse,
Surprizele se varsă în averse.

Parisul cântă-n ritmuri cadențate,
Să zbori în înalturi, inima-ți dă ghes,
Idilele dulci, instantaneu se țes
În marea de extaze și păcate.

Pe Champs-Elysees, popoare în exces,
Pe Sena curg istorii colorate,
L’ Ile de la Cite,model de sublimitate,
Notre-Dame un alt fantastic unvers,

Le Pont-des-Arts e-o parte din Paradis,
La Place de la Concorde, aur, lumină,
Le Tour Eiffel, zbor rebel al unui vis,

Le Palais Garnier, miracol concis,
La Sacre-Coeur, turiștii se închină,
La Moulin-Rouge, petrecere divină.

La Paris e veșnică sărbătoare,
Un fluviu de oameni pe bulevarde,
La Versailles intră alte miliarde,
Să-l vadă, vor toți, pe regele Soare.

La Luvru pare că palatul arde,
Lumea-i în delir, se calcă-n picioare,
E-o luptă corp la corp, care pe care,
Nu mai lipsesc decât niște petarde.

Prin muzee, în pestriță grămadă,
De-a valma, merg și săraci, și mai sus-puși,
Se-nghesuie, vor mai bine să vadă,

Discret, sunt atrași de aceeași nadă.
Îi las pe cei de catedrale seduși,
Merg să văd atelierul lui Brâncuși.

Brâncuși m-așteaptă-n Montparnasse zâmbitor,
Mă invită-n atelierul-muzeu,
Cu barba-i bogată, pare Dumnezeu,
Mă servește c-un pahar de zaibăr și dor.

Eu îl privesc și el cioplește mereu,
Zâmbindu-mi oltenește de după nor,
O pasăre și un pandant sclipitor
Se desprind ca aurul de minereu.

Din marmură, din bronz, din ghips și din lemn
Răsar negrese, blonde domnișoare,
Setea de nemărginire crestând semn.

L-am lăsat lucrând, salutându-l solemn
Și-ntrebându-mă cum a făcut oare
Să-nvețe pietre și lemne să zboare.

Plimbarea pe Sena, o simfonie
Ce-n slava cerului te ridică,
Cobori, urci iarăși, că la o adică
Așa cunoști suprema frenezie.

Spună oricine orice-ar vrea să zică,
Tu simți ușor în preajmă cum adie
Suflu de-nțeleaptă entelehie,
Nimeni și nimic plăcerea nu-ți strică.

Din Turn, vezi cum un alt șarpe de argint
Alunecă melodios pe sub pod,
Timpul și veșnicia ca un alint,

Muntele, marea,valuri de hiacint,
Popoare într-un continuum exod,
Prin aburii uimirii, miriapod.

Nopți albe, am trăit la Sankt Petersburg,
Dar la Paris au fost multicolore,
Stimulat de-un tonic de mandragore
Ce-mi activa calități de taumaturg.

Ziua-i de douăzeci și cinci de ore
Ce cu o vitez-a luminii se scurg
De cum soarele scapără spre amurg,
Până-n pragul splendidei aurore.

Admir discret o armură de pitic
Și-l văd pe-al treisprezecelea Ludovic,
Întreg orașul cântă și dansează,

Parizimea e continuu trează.
Se cere-o reverență după tipic
Capitalei ce-o lume luminează.

În Montparnasse savurat-am o cafea
Alături de Emil Cioran, pe o sofa,
Surâzător și trist, el filosofa
Și veșnicia pe lângă noi curgea.

Printre ornamente în stil ova,
(Pe un perete, un peisaj ardea
Și un altul zugrăvea o luptă grea,)
L-am zărit o clipă pe Casanova .

Mă uit în stânga și-l văd pe Eliade,
Alături Eugene Ionesco șade,
C.V. Gheorghiu intră pe ușă

La braț cu-o mutră veselă,ghidușă.
Artiști vin la Paris, faimă să prade,
Chiuie gloria pe sub arcade.

Magnet e a metropolei lumină,
Îi atrage pe artiști ca pe fluturi,
Unii se întorc sub,alții pe scuturi,
Destui ode luminoase-i închină.

Îi fascinează orașul cu mituri,
Cu catedralele care îmbină’
N vitralii scene din viața creștină,
Cu mărul din rai numai bun să-l scuturi.

Pe pâine, aici artă se întinde,
Capodoperele-n aer dansează,
Talentul, cu kilogramul, se vinde,

Pe Sena, harul curge cât cuprinde.
În Paris, orice ființă visează
Fie că doarme, fie că-i trează.

În fasta clipă ce-ai ajuns la Versailles,
Ființa toată îți cântă, exultă,
Se face privire ori catapultă,
Freamăt și extaziere fără grai.

Se privește, s-admiră și s-ascultă.
Vezi o fantastică replică la rai
Începi subit să-ndrăgești tot ce urai,
Risipă de frumusețe-i prea multă.

Armonie, grație și lumină,
Sculptură, muzică și poezie
Cu genialitate se îmbină

Într-o dantelărie genuină,
În marmură, Grecia antică-nvie,
Un vis e totul și o feerie.

Oraș-muzeu , minunilor minune,
Înc-odată te-am văzut azi-noapte-n vis,
Erai mult mai frumos decât te-am descris,
Chemarea-ți nu contenea să răsune.

Vrei să mă seduci, vicleanule Paris?
Inima-mi beteagă mereu îmi spune
Că-n vatra ta s-ar face un tăciune,
Declin, deci, mesajul tău sui-generis.

Strălucirea ta e prea orbitoare,
Mie îmi ajunge palidul soare,
Seducătoru-ți apel e prea viclean,

(Nu accept, deși refuzul mă doare).
Je regrette, nu te suport, ești prea tiran,
Rob nu vreau să-ți fiu, rămân ce-am fost, pietrean!

Lasă un răspuns