«

»

Dorel Schor – Iosif Iser, subiecte exotice

iosif ise

  Iosif Iser a fost unul dintre pictorii cei mai remarcabili din România, mai cu seamă în perioada interbelică, dar şi în anii următori. S-a născut în Bucureşti într-o familie evreiască şi s-a numit iniţial Iosif Isidor Rubinshon. La începutul carierei sale artistice, a fost inspirat de curentul expresionist în artele plastice, pictând cu linii groase şi unghiuri ascuţite, cu un colorit foarte viu. Tablourile sale şi-au păstrat şi mai târziu o anumită tentă exotică, compoziţiile şi-au accentuat echilibrul, descoperind  monumentalitatea.

    Iser a căutat exoticul în peisaje şi personaje, inspirându-se din Dobrogea şi Balcic, pictând arlechini şi odalisce, nuduri feminine, interioare şi elemente decorative, descriptiv, liric, chiar erotic. S-a afirmat despre, sugerând aparentul contrast că este „pictorul evreu fascinat de musulmanii Dobrogei”. Într- adevăr, numeroase sunt scenele de viaţă cu portrete de localnici tătari sau turci din acele locuri.
   Dar nu lipsesc din palmaresul său subiectele evreieşti, elementele de iudaică, coreligionari surprinşi în activităţile zilnice, rabini în rugăciune, atmosfera atât de specifică. Soluţiile originale şi unicitatea stilului său, conţinutul artistic personal fac lucrările sale de neconfundat

Lasă un răspuns