«

»

Veronica Balaj: Menachem M. Falek – Antologie poetică și traduceri

Menachem-Falek-foto

Poetul și traducătorul Menachem M. Falek, face parte de ani de zile din conducerea Asociației Scriitorilor de limbă ebraică din Ierusalim, fiind și coordonatorul multor manifestări culturale din Israel, dar este cunoscut și în România prin traducerile versurilor mai multor poeți români în limba ebraică. Am avut și de astă dată o surpriză plăcută din parte-i, Domnia sa trimițându-mi trei volume în ediție bilingvă, română-ebraică. Mai precis: David Fogel, În fața porții obscure – poeme, Ed. Mușatinii, Suceava, 2018, Hamutal Bar-Yosef, Mai ții minte – poeme, Ed. Mușatinii, Suceava, 2017, și Diti Ronen, Mica rândunică, aceeași editură, 2017.
Într-o altă intervenție, se cuvine a face referiri și la aceste volume care subliniază conexiunea între spiritualități poetice din emisfere diferite; mai întâi, însă, luăm în seamă volumul antologic, Menachem M. Falek, Măcelar de cuvinte/ Poeme alese, Editura Detectiv Literar, București, 2018.
Volumul în discuție are un titlu care ne-ar duce în prima clipă la imaginea unei disecări a cuvintelor, dar aceasta e doar o pânză fluturând ademenitoare, sensul ducând spre o altă descifrare. Cuvintele sunt cercetate, asemuite, comparate, li se pun arome noi, se sortează, se reașează după sensuri speciale, până devin un poem cu marca scriitorului care le-a adus la vedere. Cuvântul este una dintre temele predilecte ale poetului. E de ajuns să cităm câteva din titlurile care adună grupajele care au fost selectate în paginile cărții: Dimineața cuvintelor, Ziua – cuvinte crăpate, Seara – cuvinte sculptate, Noaptea, cuvinte colorate.
Arealul versurilor din această antologie remarcabilă, este lumea în desfășurarea ei, lumea văzută și străbătură poeticește de către autorul care este spectator dar și actor implicat. Totul e un scenariu în care se oferă identitate fiecărui actant, condiția fiind să-și asume rolul. Mai exact, să și-l trăiască pentru că autorul asta spune în substratul versurilor – A trăi. Lumea e pusă uneori sub lupă, alteori este privită în devălmășia sa trecătoare dar mereu, absolut mereu, e prezent un ton blând, cald, uneori melancolic și nelipsit de o undă umoristică. Precum este structura poetului însuși. Lumea cu personaje vii, diverse: mama, tata, imaginea unei zile familiale , bătrâni, clovni, și poetul laolaltă cu ei, totul este construit din cuvinte. El însuși s-a născut a doua oară din cuvinte, precum aflăm din poemul Naștere: Prima mea naștere s-a petrecut /Demult, lângă pădurile lui Dracula/…Mulți ani după aceea, m-am născut a doua oară/Din foile scrise /Odată din picătura amară și-odată din zâmbet?… Pag 44. Cuvântul este material primordial din care ies la iveală poemele: Se cântăresc cuvintele/ analitic/Se pun pe pagină/Și se face o pauză/.
Nota, în coloratură memorialistică, melancolică, de tristă aducere aminte se manifestă prin apariția figurii tatălui. Se conturează în diverse momente ale evoluției poematice. O cravată păstrată, o cheie adăugată legăturii sale de chei folosite zilnic înseamnă o prezență la care nu poate renunța. E o parte din viața sa emoțională..
În conexiunea poetică meditația are uneori nuanță dramatică, poetul devenind un observator împărtășind cu ceilalți motivația. Este implicit și un partener al trăirilor. Oglinda rotitoare a sensurilor existenței cuprinde totul și chiar cititorul este invitat la acest dialog. Vezi poemul, Roata se învârte: Toți suntem învăluiți de simțămintele holocaustice /… Prima generație, a doua, a treia/Purtăm înăuntrul nostru memorii proprii/Sau ne amintim povești pe care le-am auzit/Și ne este frică să privim în ochii lor. Pag 85.
Versurile de reflexivitate meditativă sunt și cele în care se face referire al cer, la divinitate, la sfinți și mai ales la îngeri. Uneori, imaginile sunt foarte ingenioase, cum este cea în care ni-l prezintă pe Dumnezeu îmbrăcat în haina poeziei. Având la dispoziție materia primă, cuvântul, poetul poate sugera o diversitate de trăiri care provin din evocarea unor gesturi, obiceiuri, acțiuni, afinități, regrete, iubiri… etc. privite cu blândețe: Pe stradă am fost înarmat cu pistol/În convorbire înarmat cu cuvinte… Acasă cu intenții bune/… La întâlniri am fost înarmat cu surâsuri/… În fața ta am fost înarmat cu speranțe/ pag.58.
În poemul Cartea figurilor înaripate, ironia îndulcește și problema spinoasă a misterului ceresc. Poate că îngerii de pe marginile cerului /Se îmbrățișează mult Se îmbrățișează vreodată?/ Oare și îngerii cu aripi imaculate/Vor să-și ia șansa beției de dragoste/Ca la sfârșit să cunoască și/Perechea sa,/Emoția numită/Durere? pag132.
Concluzionând, putem compara volumul în discuție cu un tablou al trăirilor. Văzute prin ocheanul poeziei.

Veronica Balaj

Lasă un răspuns