«

»

Mihai Merticaru – versuri

CONCURS

Nopți albe, am trăit la Sankt Petersburg,
Dar la Paris au fost multicolore,
Stimulat de-un tonic de mandragore
Ce-mi activa calități de taumaturg.

Ziua-i de douăzeci și cinci de ore
Ce cu o vitez-a luminii se scurg
De cum soarele scapără spre amurg,
Până-n pragul splendidei aurore.

Admir discret o armură de pitic
Și-l văd pe-al treisprezecelea Ludovic,
Întreg orașul cântă și dansează,

Parizimea e continuu trează.
Se cere-o reverență după tipic
Capitalei ce-o lume luminează.

În Montparnasse savurat-am o cafea
Alături de Emil Cioran, pe o sofa,
Surâzător și trist, el filosofa
Și veșnicia pe lângă noi curgea.

Printre ornamente în stil ova,
(Pe un perete, un peisaj ardea
Și un altul zugrăvea o luptă grea,)
L-am zărit o clipă pe Casanova .

Mă uit în stânga și-l văd pe Eliade,
Alături Eugene Ionesco șade,
C.V. Gheorghiu intră pe ușă

La braț cu-o mutră veselă,ghidușă.
Artiști vin la Paris, faimă să prade,
Chiuie gloria pe sub arcade.

În fasta clipă ce-ai ajuns la Versailles,
Ființa toată îți cântă, exultă,
Se face privire ori catapultă,
Freamăt și extaziere fără grai.

Se privește, s-admiră și s-ascultă.
Vezi o fantastică replică la rai
Începi subit să-ndrăgești tot ce urai,
Risipă de frumusețe-i prea multă.

Armonie, grație și lumină,
Sculptură, muzică și poezie
Cu genialitate se îmbină

Într-o dantelărie genuină,
În marmură, Grecia antică-nvie,
Un vis e totul și o feerie.

SONETUL UNEI PASIUNI

Te-am îndrăgit de tânăr,POEZIE,
Ca pe un zvon de împrimăvărare,
Precum fluturele ,raza de soare
Și melomanul, dulcea simfonie.

Mi-ai fost mereu o mare sărbătoare,
Te-am sorbit ca pe-un strop de apă vie,
Toată viața, ți-am închinat-o ție,
Miezul voluptății tulburătoare.

Am ars pe-al tău altar în ape stinse,
Urcând pe Golgota tot înainte,
Nopțile, ți le-am ținut mereu aprinse,

La picioare ți le-am depus învinse,
Iar ,drept răsplată,tu,fată cuminte,
M-ai răstignit pe-o cruce de cuvinte.

SONETUL MUZEI

Sub cerul înalt al vămilor din gând,
Zeiță, vino tu și mă inspiră,
Mai acordează-mi coardele la liră
Și-am să-ți scriu și eu o odă în curând !

Ție nu-ți pasă că fruntea-mi transpiră
Și nu-ți este milă de mine nici când
Vezi că, pe hârtie, nu-mi mai curge rând ?
Sper să nu fii și tu o hetairă .

Trimite-mi, frumoaso, un snop de raze ,
Să lege cugetu-mi zare de zare,
Torente, să slobozească, de fraze

Clocotitoare, pline de savoare !
Sonetu-mi, doar tu-l poți face să zboare
Spre lumea de azi și cea viitoare !

SONETUL OCHILOR TĂI

De unde-i lumina ce mă inundă,
Scăldându-mi sufletu-n apoteoze,
Cu câmpuri nesfârșite de mimoze
Ce îmi prefac, în veacuri, o secundă ?

Pe un tărâm agrest minat de proze,
Minune s-a rostogolit rotundă,
Dulce încântare să mă pătrundă,
Indiscernabile metamorfoze.

Ochii tăi, miracole colorate,
Înveșnicite geometrii astrale,
Alunecă spre zările mirate,

Frumusețea din lume să-mi arate.
Lucrurilor banale de pe cale,
Privirea-ți, haine, le țese, lustrale.

SONETUL UNICITĂȚII

Minune, tu, mereu înrourată,
Amețește-mă cu un zâmbet discret
Pe mine ,trist și palid anahoret ,
Mângâie-mă cu privirea-ți curată!

Apropie-te în pas de menuet,
Dorință și patimă-naripată,
Cum doar în vis mi se arată,
Varsă-te-n mine ca Bistrița-n Siret,

Să fim doar unu până la vărsare,
Având drept țintă un punct de pe zenit,
Superba clipă și-o înflăcărare

Cum sfârșitu-n alt început răsare.
Aromească-ne c-un dor nemărginit
Fascinația zării de infinit !

SONETUL UNEI POVEȘTI

În mine, astăzi, stele cântă în cor,
Planetele toate se aliniază,
E soare,-n miezul nopții, de amiază,
Luminile,Paradisului izvor.

Orizonturile se colorează
Cu sămânță nouă-n buchete de dor,
C-un ocean de albastru amețitor,
Firea rămâne de-a pururea trează.

Un veac nesfârșit, clipa mi s-a părut,
Orfice reverii, înlănțuire,
Se schimbă universul într-un sărut

Și negurile,toate, au dispărut,
Că în orice poveste de iubire
Mai intră și-un strop de dumnezeire.

SONETUL UNUI PORTRET

De când mă știu, te zugrăvesc întruna,
Că mi-am epuizat trusa cu culori
Ca să-ți surprind toată gama de lucori
De ieri ,de azi și dintotdeauna.

Numai pentru ochii tăi strălucitori ,
Am folosit, martoră-mi este luna,
Sute de nuanțe și încă una,
Ca tu,lângă mine, să vrei să cobori.

Te-am încadrat în rame de diamant
Și trei rubine în păru-ți blond ți-am pus
Și-așa am devenit statornic vagant,

Omagiu-mi să rămână proaspăt, vibrant.
Ofrande din toată lumea ți-am adus
Ca dragostea noastră să n-aibă apus.

SONETUL UNEI MAGII

Trăiește, te bucură și iubește,
Pășește pe astă Cale Lactee,
Cea mai străjuită, de flori, alee,
Pe care se vorbește românește !

Fiindul, nu-l lăsa să se încheie
Ca să vezi norocul cum îți zâmbește,
Apoteoza prezentă,firește,
Euritmie cu chip de femeie.

Știi că iubire-i soră cu orbire
Mister, mirobolantă alchimie.
Esența dragostei un fel de mir e

Și se-nscrie în a legilor fire.
Așa cum domnul Einstein ne scrie,
Viața ta toată este o magie.

Lasă un răspuns