«

»

Mãndãşescu Silvia: Poesis… şi rouă de suflet

IARNA

Ninge iar prin vişinii bunicii,
Albul alungă din noi fiorul fricii
Tăcută şi-nfiorată
Se-aşterne haina mult visată…

Pentru o clipă fulgii-or să ne şteargă
Ochii plini de veri şi toamne reci,
Să-i facem bulgări, să-i rotim de-a dura
În oameni de zăpadă pe poteci…

Deci să ne bucurăm că ninge
Când se aşterne neaua peste tot
În vatră focul nu se stinge
Şi nostalgia s-o alung nu pot…

URSITOARELE
Când m-am născut,
o ursitoare
mi-a hărăzit:
„De harul poeziei să ai parte!”

Desăvârşirea este atât de departe …
De-atunci trupul meu se târăşte din urmă
prăbuşindu-se în fiecare noapte
la porţile sufletului

îndeplinirea unui vis
e-un drum deschis spre Paradis.

SUFLET CĂLĂTOR

Te-am alungat sau n-ai mai vrut să stai?
Ascuns
Lunecat
Te-ai risipit în Lacrimă albastră
Purtată măiastră
Spre fiordurile reci
Suflet ai meu
Unde îngheţat şi singur petreci…
Lumină sfântă, topeşte-l şi adu-mi-l înapoi!
Aici am să-l descânt şi-am să-l primesc cu fiori
Iertare îi voi cere, nevoie de va fi
Căci fără a lui veghe nu pot, Doamne, trăi

ESENŢĂ
Preferinţa de a zămisli e o sfârşitoare foame.
Când pântecul-demiurg culcuşeşte o nonă devenire
Un pui de om e o sorocire galactică;
Tatăl – hazard, mama- destin.

Oricum, copilul femeii iubite,
E răsfrângerea, dăruirea ei,
Dar şi sfântă povară, ca din osul
bărbatului iubit
Bulb de viaţă, bătând fragil la poarta
existenţei
Numele lui va înmănunchea
Rosturile, temeiurile vieţii atotbiruitoare.

DEZLEGARE DE IUBIRE

Mi-e zarea-nlănţuită de privire
Şi îngerul s-a coborât din cer
Azi dezlegată-s de iubire
Ce trist îmi este trupul,
Acum când nu mai sper.

PROGRAMARE

Ei bine, lucrurile se petrec
după cum eu însumi
le-am aşezat în firea lor.
Lucrurile se petrec uniform şi exact
trecându-şi măsura prin sângele meu.
Prin bolţile curbate alb spre zenit
şoptesc uimirilor-
să toarne vers în sângele-mi sleit,
să-mi prelingă amintirea
precum mi-e cântecul şi firea.

PASÃRE STRÃPUNSÃ DE PROPRIUL CÂNTEC

Înăuntru,
în pleoapa amurgului
privirea tăia fumul
Ochiul infractor
străpungea umbrele
înserându-se în viaţa lor risipită
Afară, pe trupuri de frunze
sângerate de toamnă
în plânsul pădurii
o pasăre era străpunsă
de propriul cântec.

POEM

O, Doamne,
Îndură-Te să-mi dai un vis
Lăsându-mi roua de pe frunze
A doua zi s-o simt pe frunte
Mândră să pot călca peste durere
Să-ngrop istovirea nemilosului ieri …

PURIFICARE

Furtunile răscolesc în noi tot ce-i adânc
Voaluri se întind
Ca nişte boabe de arşiţă tulbure
Topindu-se până dispar.
Da, adâncurile ne smulg durerea
Ca nişte plete trase stăruitor pe tâmple
Şi ne simţim apoi curaţi şi goi –
Lumină-

UN CÂNT

în pumn ţi-aduc văzduhul
Şi-un trandafir sălbatic
Alerg să ţi-l aştern
Pe ostenita –ţi frunte
Să sorb din ochii tăi
Văpăi din mine rupte.

A absolvit Liceul Roman Vodă în anul 1971. Este absolventă a Facultăţii de Medicină din Iaşi şi medic la Spitalul Municipal Roman ca endocrinolog luându-şi doctoratul în anul 1997. Dovedeşte talent literar încă din timpul liceului cu debut în revista Ani de şcoală, obţinând şi un premiu la Olimpiada de Limbă şi Literatură Română – faza naţională (1970). A colaborat în timpul studenţiei cu versuri la revista Simpozion. Autoare a unui recent eseu, consacrat terminologiei medicale în opera lui Lucian Blaga. Membră a Academiei Oamenilor de ştiinţă – filiala Neamţ.

Lasă un răspuns