«

»

Dorel Schor – schițe

Progresele medicinii estetice

Acum că am ieşit la pensie, îmi aduc aminte cu mare placere de întâlnirile cu foştii mei colegi de facultate, mai ales că ne revedem cam o dată la zece ani în oraşul în care am obţinut diploma de medic. Surprizele nu lipsesc, ba chiar sunt destule ca să avem ce discuta timp de un deceniu. De pildă Mihalache, care era un student, cum să spun, nu cine ştie ce, a ajuns conferenţiar şi, la următoarea întâlnire, profesor plin. Atât de plin încât după treizeci de ani părea mai lat decât înalt. Sau colegul meu de grupă Sandulache, care cum necum, a ajuns să lucreze într-un oraş din Italia şi şi-a schimbat numele în San Dulaccio.
Dar astea sunt fleacuri faţă de traiectoria ascendentă a lui Grig. Grig ăsta nu a urmărit titluri universitare şi nici localităţi exotice. El a vrut să facă bani. Şi atunci s-a specializat in medicina estetică. Unde şi-a cucerit o clientelă feminină din ce în ce mai mare. Era, într-adevăr un medic de succes. Mi-l amintesc la prima întâlnire, eram cu toţii tineri şi frumoşi, dar el a apărut cu proaspăta sa soţie, o splendoare de femeie. I-am şi spus-o, la care el a replicat:
– Angela este reclama mea cea mai bună.
Zece ani mai târziu, Angela arăta la fel de tânără şi frumoasă. Spun asta pentru că fostele noastre colege începeau să arate uşor obosite, cu riduri discrete în colţul ochilor. Grig nu făcea un secret, ba chiar se mândrea cu tratamentul anti-aging pe care îl recomanda tuturor, plasând şi cartea lui de vizită cu bunăvoinţă.
Aşa s-a întâmplat mai târziu, când noi, bărbaţii, continuam în cor s-o admirăm şi s-o complimentăm pe Angela, în timp ce Grig, foarte mulţumit de impresia făcută, populariza succesele chirurgiei plastice şi recomanda colegelor noastre ba un lifting facial, ba injecţii periodice cu botox, după caz.
La întâlnirile următoare, pot să jur că doctoriţele,doamne respectabile, aşteptau să-l revadă pe Grig, curioase şi interesate să afle ce progrese s-au mai făcut în medicina estetică. Grig dăduse lovitura. Spun asta pentru că femeia care îl insoţea era necrezut de tânără şi elegantă, poate ceva, ceva mai puţin frumoasă decât înainte, dar nu se compara cu proaspetele bunicuţe din jur.
Grig perora despre multiplele avantaje ale tratamentului cu laser, despre chirurgia ridicării pleoapelor şi injecţiile cu acid hialuronic, tehnica ridicării sânilor şi abdominoplastie. Cînd lumea s-a retras să bea câte o cafeluţă, l-am luat discret la o parte şi i-am spus:
– Amice, ştii că eu am o specialitate apropiată de a ta. Trebuie să-ţi spun că ceva nu se leagă… Nu e posibil!
– Adevărat, a zâmbit Grig, dar te rog nu populariza. Doar ştii că succesul în carieră se datorează primei soţii şi a doua soţie se datorează succesului. Angela cea de astăzi nu e cea dinainte. E pur şi simplu alta!

 Poveste casnică

   Era o dimineaţă oarecare. Leopold Gurnişt se gândi că ar fi cazul să rezolve câteva mici probleme şi-şi făcu o scurtă listă. Înghiţi micul dejun suplimentat de nevastă-sa Matilda cu obişnuitele reproşuri şi observaţii cotidiene şi se grăbi spre staţia de autobuz. Aici o întâlni pe Amalia, vecina, elegantă şi bine dispusă ca de obicei. Schimbară câteva cuvinte amabile şi Leopold se gândi ce persoană plăcută este Amalia şi ce păcat că nevastă sa nu e englezoaică şi calmă ca aceasta.
   La farmacie trebui să aştepte câteva persoane, dar toată lumea se comportă civilizat, iar farmacista care îl ştia din vedere, chiar glumi pe seama reţetei pe care scria urgent deşi erau prescrise numai nişte laxative. Leopold nu se putea opri să nu facă comparaţia cu Matilda care era mereu încruntată, chiar dacă nu avea niciun un motiv pentru aceasta.

    Plecă de la farmacie cu un sentiment de mulţumire şi se îndreptă spre biblioteca municipală, unde avea misiune de la nevastă sa să facă rost de nişte titluri pe care ea le notase. Bibliotecara era probabil nouă şi lipsită de experienţă, dar se strădui să găsească volumele notate. Era o fătucă tânără care, desigur, nu ştia atâtea limbi străine ca Matilda… Dar ce zâmbet atractiv avea, ce ochi frumoşi, ce (vă rog să mă iertaţi) glezne şi pulpe sculpturale…Matilda, Matilda, n-ai voie să te neglijezi, n-ai voie să te îngraşi peste măsură…

   Leopold puse cărţile într-o sacoşă şi. pentru că ziua se arăta frumoasă şi nici nu se grăbea, decise să meargă pe jos spre casă. Privi cu alţi ochi trecătorii, se întâlni cu vreo doi cunoscuţi, compară fără să vrea, sau poate cu intenţie, pe toată lumea cu nevastă sa şi ajunse la domiciliu cu o mică întîrziere. Pentru care trebui să dea socoteală.
   – Sigur că da, domnul pleacă şi uită să vină acasă. La mine nu te gândeşti că te aştept cu masa?
   – Ei,vezi, că aici n-ai nimerit-o. Îţi jur, Matilduţo, că pe unde am fost, cu cine m-am întâlnit, m-am gândit mereu la tine…

Avocado

– Of, îmi spune o vecină, ştii la cât a ajuns un kilogram de avocado?
– La cât? întreb eu politicos.
– Nu mai întreba, îmi răspunde. O avere! Atâta costă, mai bine să nu ştii…
Mă întâlnesc puţin mai târziu cu dentistul Kleinergrois.
– S-a scumpit grozav avocado, îi spun ca să intru în vorbă.
– Dar ce? se miră el, ţie îţi place avocado?
– Îmi place, mărturisesc. Îl amestec cu un ou tare, il frec cu puţină sare şi cînd îl ung pe pâine adaug câteva feliuţe de castavete.
-Asta ar trebui să te îngrijoreze, constată dentistul. Vin acum de la cursul de psihanaliză clinică. O simplă interpretare ar trebui să te pună în gardă. Fără îndoială, castravetele denotă preocupări sexuale, feliuţele o dominantă sadică, iar oul tare înseamnă o deteriorare a instinctelor.
– Ce te-a apucat? Eu mănânc castravete de când mă ştiu. Bunica mea…
– Exact. Precis că ai nervii distruşi, eşti gata să recurgi la brutalităţi, simţi nevoia să tai, să freci, să distrugi. Şi ce spuneai de bunica? O urai, nu-i aşa? Instincte atavice, masochiste…
– Dimpotrivă… Bunica, săraca…
– Aha, singur spui săraca. Omul nu spune nimic fără o cauză profundă, ascunsă în subconştient. Când ai spus săraca, ai recunoscut că ai vrut s-o asasinezi, s-o tai ca pe un castravete. Toate manifestările actuale ale omului au la origine dorinţe
refulate din prima copilărie. Când spui că iţi place avocado, înseamnă că la şase ani ai fost îndrăgostit de o balerină, amanta unui grefier.
– De unde până unde?
– Foarte simplu: avocado înseamnă avocat, avocaţii au legături cu grefierii, iar grefierilor le plac balerinele. Aşa că du-te la un psihiatru, nu mai aştepta.
M-am dus la un psihiatru. M-a întrebat ce mă supără.
– Imi place avocado frecat cu ou tare şi cu feliuţe de castravete, am mărturisit.
– Aha, a mormâit specialistul… Cât e radical din treizeci şi trei?
– Eu…, radical…
– Cine l-a ucis pe Maximilan al Mexicului?
– Pardon, eu am venit pentru avocado.
– Sigur, sigur, puişor. Ia spune în ce se varsă Orinoco?
– Nu ştiu.
– Evident. Ce populaţie are Las Vegas? Ce înălţime are domul din Ulm? Ce credeau sumerienii despre infern? Ce reprezintă stema Liberiei? Care e distanţa până la Uranus? Câte preludii a compus Liszt?Cât costă un kilogram de avocado?
– Nu ştiu! am strigat. Lăsaţi-mă în pace!
– Aha, să te las în pace? Dar cine a început? În ce zi ne aflăm?
– Nu ştiu…, vreau să plec, am murmurat.
– Când au apărut primele simptome? De când îţi place avocado?
– Nu ştiu, eu sunt un simplu salariat, nu am studii…
– Eşti un caz grav, a decis psihiatrul. Un simplu salariat şi cumperi avocado. Ştii
la cât a ajuns un kilogram de avocado? Eşti nebun de legat!!!

Lasă un răspuns