«

»

Claudia Bota – Amprentele dorului

Amprentele dorului

Căderi suave ale razelor neîmblânzite se răspândesc
Și transpun clipele zidite pe retina timpului,
Prin infinitul din noi doi.
Inima pășește pe pietrele amprentate ale dorului.
Trecerea mea leagă dimensiunea frigul hibernal,
Care aduc tăceri lacustre.
În dimineața aceasta mă-ntâmpini la granița iubirii
Deși am depășit spațiul, te găsesc pe calea dorului încercat,
Acolo te privesc în taina inimii.
Lumina ta e o călăuză dreaptă chiar și când drumul l-am uitat
Tu mi-ai încrustat cu litere de aur în potirul sufletului,
Bucuria de a cânta și de a exista.
Te iubesc dorul meu chiar și când respir durerile lumii,
Acolo mă prețuiesc la căldura ierburilor amare
Căci știu că viața e trecătoare.

Atât de mult

Amintirile evadează din memorie
Din acei ani trăiți frumos în glorie,
Stând scrise în paginile de calendar,
Tu simți că nici o clipă nu-i în zadar.

Atât de mult, atât de mult, iubite,
Te asemăn ca și îngerul din noapte,
Nimic din tot ce-a fost n-am risipit,
Tu fiind luceafărul tainic neîmblânzit.

Și dacă ochii tăi mereu mă ocrotesc,
Învăluiri de sentimente se-ntipăresc
Căldura inimii o boare de mătase argintie,
Atărnă acum în liniștea din veșnicie.

În zorii zilei

Iubitule, timpul trece mereu
Și depărtarea atinge zarea,
Deși încerc să nu-mi fie greu,
Zorile zilei îmi deapănă cărarea.
Pașii tăi iubirea îmi vegheză,
Când desprind visele noastre,
Care stau în cadrane la luna cea nouă,
Sperând să nu plouă.
Subtil ieșite din tipare,
Din scorbura copacului nostru,
Rădăcinile înfipte scot la lumină
Emanând în vâltoarea ecoului ideile tale.
Desprinde-te de trecut și hai acum,
Acum să ascultăm cu urechea lipită de pământ,
Muzica gândului ce se-nfiripă
Din întunericul ce s-a pogorât.
Și numai noi doi vom deveni fii ai soarelui.

Misterul clipei e un văl nedezlegat,
Al dorinței ce izvorăște din inimile noastre.
Dă-mi mâna căci mâine nu va mai fi azi
Și azi nu va mai fi mâine.
Poposește în pragul inimii mele.

Cauți iubirea

Mersul zilei te face călător,
Viata e o călătorie și un zbor,
Cauți iubirea în orice gând,
Și vrei să fii un învingător,
deși esti plăpând.

Pe aripile Tale am zburat
Călătorind cu inima pribeagă,
Cântul mi-a fost miere și ți-am iertat,
Deși în mers ți-am fost atât de dragă.

De-am rătăcit și n-am iubit
Și am plecat când te-am gonit,
O sete vie nestăvilită să nu vie,
Precum lumina ce dimineața învie .

Floare de colț ce-ai răsărit
Căldura inimii mi-ai dăruit
În veci din minte nu voi uita
Mereu în cale te-oi căuta.

Un cântec, un vis și m-am ridicat,
Vino, și ține-mi în pumni dorințele!
Căci te iubesc când lumea te-a uitat,
Dincolo de condiționări și vorbe goale.

Știind că dorul prin tine s-a hrănit,
Iar gândurile mele m-au pustiit,
Te iubesc în apa de izvor cristalină,
Și știu că în tine ating iubirea lină.

În fiecare clipă ce trece, ce vine,
Ce se așează-n veșnicie.
Puternică sunt dar visul m-a gonit,
Din calea lungă a unui tainic infinit.

În clepsidra netulburată a timpului,
Sufletul tău devine topaz neșlefuit,
Pe raze de lumină vei înainta,
Pentru a fi în loc de a exista.

Să urc pe scara bucuriei,
Să nu mă înclin sub furtuni,
Un petic de cer din drumul razei
Se va găsi la cei mai buni.

Apa vie

Apa energia vie prin care ne naștem,
Prin care iubim și apoi ne mântuim,
Informație înmagazinată ce o scriem,
Din emanația gândului pe care îl dorim.

Muzica ei mărturie în lumina simfoniei
Cuvintele se păstrează în forme exaltate,
Puterea fasciculelor vii transmit istoriei,
Gânduri cu vibrații în particole impregnate.

Apa îți potolește setea nestăpânită de viață
Te face să crești când dorurile inimii te-nvață,
Element ce este parte a universul primordial,
Sfințind legătura pământului între tot ce este vital.

Granițele inimii

Război neînfricat între durere și suspin,
Între lumină și adevăr, fără venin,
Corabie plutitoare pe ape nepătrunse,
Visele îmi stau între lacrimile ascunse.

Cântecul de la miezul nopții,
Răscolește îngerul sorții,
Atârnarea timpului străbate pustietăți,
Locuri străine fără vietăți.

Linii întrepătrunse de valuri înspumate,
Ecoul răzbate din veacurile agitate,
Reazem pe neputința neștiinței,
Apusul străbate durerea credinței.

Călător al suferințelor,
Azi asiști la stabilirea sentințelor,
Caută-mă, găsește-mă și eliberează,
Așează-mă în lumina ce nu cedează.

Du-mă la limanul Tău,
Deși uneori îmi este greu,
Brațul meu se risipește,
Printre gândurile întunecate.

Soarele meu luminează granița inimii,
Orizontul îmi veghează calea fericirii,
Acolo mă simt cel mai bine, ca și acasă,
Deși au plecat părinții ca să se odihnească.

Mi s-au aprins cuvintele

În noaptea asta vom savura iubirea din pocale,
Curburi și spații sărutate în rubine și-n graffiti
Pe linia trupului arcuit mi s-au aprins cuvintele,
Înlănțuiri de cercuri desprinse când îmi zâmbești.

Noi doi vom fi de-a pururi neîmblânziți ai sorții,
Cuvintele de împrumut se sting în bezna nopții,
Acum tu meditezi la clipa neîntrecută ce se-mparte,
O ora ne desparte și apoi vom fi plecați cât mai departe.

Mi s-au aprins cuvintele de dorul trupului neadormit,
De glasul tău, de mâna caldă ce tainic îmi răsfiră părul,
O sete-nfierbântată pulsează-n gol și timp nestăpânit
Și peste toate-n între noi plăpând se acoperă misterul.

Totul este o tăcere

Iubitule, azi am plecat fără bilet,
Într-un tren care duce într-o destinație necunoscută,
Oamenii aceștia toți sunt conectați la laptopuri,
Încruntarea nu se află pe chipurile lor.
Călătorul de alături îmi zâmbește și butonează încontinuu,
Doar doi bătrâni moțăie pentru că generația lor a rămas în urma pașilor timpului,
Mă întreb: cum vom privi zorii zilei?
Dar nimeni nu vorbește, totul este o tăcere,
Umbra nopții își pune amprenta,
Pleoapele ochilor noștri prind rădăcini către nebuloasa Helix- Ochiul lui Dumnezeu,
Unde mereu ne încărcam bateriile,
Acolo lumina luminează în întuneric iar întunericul nu a cuprins-o.

Paradisul nostru

Pădure, haina albă ți-ai scuturat,
Omătul topit de raze te-a încercat
Din crivăț și-un dezmăț cumplit,
Toate vietățile la viață s-au trezit.

De lacrimi amorțită Stăpâna Iarnă,
Privește nepotolită fără de odihnă,
Străbate viața în culoare și mister,
Pădurea respira din tainicul eter.

Când Floarea Paștelui a înflorit
Și energii din cer s-au împânzit
Ți-am dăruit cu drag iubita mea,
Din paradisul nostru doar liniștea.

Și vom privi și vom privi în eternitate,
Deși azi nu mai suntem iar doi copii,
Lumina cerului aduce-n suflet seninătate,
Când viața parcurge rugăciunea inimii.

Agonie și extaz

N-am să mai las să-mi tulburi plinătatea din inimă,
Cu repetarea agoniilor tale neîmblânzite
Căderea din miezul nopții stă încadrată în ramă,
Desprinsă fiind din retina faldurilor sfâșiate.

Cerul intersectează misterul iubirii
Călăuzește-mi pașii nenumărați,
Învingătorule crezi în pisica neagră de la colțul străzii?
Ce-mi taie calea lăsându-mi ochii întristați.

Citim jurnale în care moartea apare ca o bravură,
Piața orașului a rămas desprinsă din circuitul emoțiilor,
Senzorii stăpânesc cafeaua plină de cianură,
Electrizantă este starea imuabilă a reflecțiilor.

Plouă iar…

Plouă iar, cu săruturile inimii tale,
Îmbrățișează-mă ca să-mi acoperi inima,
Departările s-au strâns într-o respirație.
La orizont am contorizat minusurile care ne-au limitat
Și m-am îndurerat că în dimineața aceasta trebuia să pleci,
Mi-a rămas să-mi adun visele pentru această călătorie,
Despre care mâine nu vom mai vorbi.
Sper că n-ai să adormi când mâna mea se va întinde
Să cuprindă liniștea ta,
Oglindită în ondularea apelor,
În sunetul soarelui ce va respira,
Chemarea ta.

Flori de liliac cu iz de dor

Tăcute sunt clipele din a Ta lumină,
Du-mi ruga în cerul tainic și le alină,
Neliniștea pe chipul tău suav ce s-a ivit
Va șterge destinul care ți-a fost hărăzit?

În dimineți ai apărut cu părul despletit,
Cu flori de liliac și cu trăiri de iz de dor,
Pe sânul gol într-o atingere mi-ai șoptit:
”Femeie ești unică între femei și te ador! ”

Nu mă privi cu inima străină

Cum aș putea să-ți spun azi: ”Te iubesc!”
Căci Dumnezeu este Bun și Prea firesc
Fiind răzvrătită sângele din vene-mi curge,
Veninul însă aprig și tiranic mi se frânge.

M-am întunecat cu al meu păcat,
Și când corăbile s-au scufundat
În porturile ce străjuiesc depărtările,
Cuvintele de taină înfruntă zările.

Nu mă privi cu inimă străină,
Căci numai tu ești azi de vină,
Înviforată stau cu amintirile plecată,
Din neputințe tulburată și nevinovată.

O, mamă…

O, mamă care este mamă!
Și îngerul îți cheamă,
Prin rugăciuni o lume îți dezmeardă,
Lumina ei pașnică din vis,
Atinge chemarea din abis.

Culori înveșmântate din mâna ei caldă nepătată,
E dragostea neîntinată.
Cu glasul ei duios,
Îl cheamă pe Hristos.

O, mamă te arată!
Din neguri în purpură îmbrăcată,
Cununi de lauri pe chipul tău,
Mereu mă mântuiești de cel rău.

Credința ta nestăvilită,
Adună-n suflet cuvinte în glia primenită,
Cu harul tău transmiți în dor de dor,
Energii și simțăminte care niciodată nu mor.

Țărm de lumină

Valurile înspumate se zbat
Nisipul fierbinte îl străbat,
Muzica din adâncuri se aude idilic,
Lumina reține paradisul frenetic.
Cuvintele Tale mă cheamă ținându-mă de mână,
Cerul îmi pune pe umeri cunună.
La acest răsărit marin,
Furtunarii străbat briza mării, acolo unde totu-i divin.
Cu răsuflarea în tăcere așteptăm la mal,
Minutele spectacolului se-aștern ca un semnal,
Când discul soarelui răsare,
Unde cerul se unește cu marea ce nu dispare,
Iar depărtarea adună liniștea în tăcere,
Nimic în drumul ei nu cere.
Doar necuprisul topește simfonia aurie a largului,
Vegheată de clipa neastâmpărului,
Ce va izbi în val și-n van,
Corăbii ce vor veni din an în an.
Iar mișcătoarele iluzii cuprinde-n inima mea discul solar,
Cu ondulări de raze ce oglindesc pe trepte.
De voi pleca dorul mă va cuprinde,
Voi reveni amprenta străjuiește-n mine,
Ca un magnet ce s-a desprins din vuietul de ape,
Atunci când soarele stă pe postament.

O, răsărit luminat!
Răsărit al păcii și al iubirii!
Lumina răsare și se dăruiește-n tăcere,
Uimirea ne este dată ca taină.
Privirea se îndreaptă în frumosul din noi,
Splendoarea trece în veșnicie când valurile se zbat.

Pașii mei calcă nisipul fierbinte,
Redevin omul primordial al universului.
Ce bine mă simt în prezența elementelor universale!
Algele verde de smarald dansează,
Mișcări ce îți rețin privirea încărcată,
Călătorii pescăruși străbat înaltul cerului,
Când valurile cresc,
Inima topește din minte neliniștea.

Malul Prutului atinge cerul

Nemurirea nu se câștigă decât cu sfinții
Pământul Basarabiei fiind lacrimă amară,
Fiică pierdută și sacrificată la masa durerii
Malul Prutului atinge cerul ce ne separă.

Doamne, Te chem și stinge-ne focul cel noros,
România este Mama cuvîntului tainic duios,
Ion și Doina au cântat cu lacrimi fără de păcat
Și au aprins făclii pe urmele călăii ce ne-au secat.

Privesc cîmpia noastră însorită a libertății
Cât vor mai plânge înstrăinați în lume frații?
Sfântul, Ștefan, Domn cel Mare crucile veghează,
”Nu vă lăsați, adun iar oastea pănă se înserează!”

Centenarul Marii Uniri

Aici suntem cei mulți și vii
Țara cheamă a noștri copii,
Mormintele nu s-au deschis,
Jertfa românilor e un paraclis.

Din osemintele uitate,
Noi ne-am făurit o sfântă carte,
O carte scrisă de martiri,
Ce nu sunt firave amintiri.

Rupeți lanțurile trecând peste toate,
Lumina românilor stă în dreptate.
Ce liniște înfiorătoare te apasă,
Când nu ești cu frații tăi la aceeași masă.

O, țara mea, cu glorie ai renăscut!
Din lacrimă între Carpați și Dunăre,
Vitejii eroi te-au apărat ca și un scut,
Deși barbarii au căutat ca să te fure.

Tu n-ai îngenunchiat între genune,
Credința și iubirea ta a renăscut,
În fiecare petic de cer, soarele n-apune,
Căci tricolorul în suflet îți e cusut.

Nașterea Ta Hristoase

Prin dorul iernii liniștea pătrunde tainic
Prin fulgi de nea iubirea coboară serafic,
Cerul amoțit atinge-n suflet nemurirea,
Copilul Mariei aduce astăzi lumii fericirea.

Îngerii coboară împletindu-i frumoasă cunună,
Un glas, un freamăt dau mângâiere pe raza cea lină,
O, ce veste minunată s-a răspândit în Betleem cetate!
Magii călăuziți de stea străbat atâta singurătate.

Pe toți iubirea Ta nemărginită în Eden ne înalță,
Nașterea Ta, Hristoase a trezit pe morți la viață,
Adam cel Nou a răstignit teroarea cruntă a morții,
Din somnul cel de veci ai prigonit negura rece a sorții.

Lumină sălășluită din Cuvântul lui Dumnezeu,
Logos întrupat din Duhul Sfânt și din Fecioară,
Venit-ai în lume pentru a ne elibera de povară,
Nu sol, nici înger, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu.

Nașterea Ta, Hristoase, Răsăritul cel de Sus,
Lerui Ler și Domn din cer,
Într-o iesle săracă azi vi s-a născut Iisus,
Fie-vă milă de cei ce cer,
Pentru a colinda nașterea Ta !
Lerui Ler și Domn din cer.

Lasă un răspuns