«

»

Dorel Schor – Nimic deosebit

În perioada dintre întâi şi cincisprezece ale lunii trecute, în blocul nostru nu s-a întâmplat nimic deosebit, în afară de ce a păţit vecinul Marcu pe data de unsprezece când a alunecat pe trepte şi a rămas lat.
Nu era nimeni acolo cu excepţia lui Leopold Gurnişt care s-a cam zăpăcit, neştiind ce să facă şi cum să procedeze. Noroc că Marcu şi-a revenit repede, s-a ridicat şi a declarat că poate să mişte capul în toate direcţiile, dar îl cam doare.
Domnul Leopold l-a sfătuit să se ducă imediat la un doctor, dar Marcu nu a vrut să-l asculte, a spus că e un fleac şi o să ia, după nevoie, una sau două tablete. Cu asta s-au încheiat evenimentele din ziua respectivă şi nimeni nu a bănuit ce va urma. Dar chiar a doua zi, în loc să se trezească devreme, să-şi facă la repezeală o cafea cu lapte şi s-o întindă rapid la slujbă, Marcu a zăbovit în pat până după ora nouă, apoi a intrat la pubul Central unde a comandat trei mici şi o bere. A rămas acolo peste o oră, citind ziarul, fără să se grăbească. Noi am crezut că e în concediu medical, dar nu era…
Două sau trei zile după aceea, Marcu ajunsese de nerecunoscut. De unde noi îl ştiam cam otova, adică puţin cam negljent şi neatent la amănuntele exterioare, deodată ne-am nimerit cu el că poartă cămăşi elegante şi pantaloni ultramoderni, pantofi excentrici şi chiar o brăţară groasă, că se piaptănă nu ştiu cum şi îşi lasă mustaţă.
– Cum te simţi? l-au întrebat prin rotaţie, ba unul, ba altul dintre vecini.
Şi el, referindu-se desigur la micul accident de pe scări, îi asigura pe toţi că aproape a şi uitat de căzătură, că are o mică umflătură, un cucui fără importanţă, care o să-i treacă. Bun, numai că cineva l-a văzut pe Marcu intrând sau ieşind de la sediul unui partid politic, altcineva putea să jure că, exact în acelaş timp l-a zărit la cinematograf sau la concert, exact când trebuia, în mod normal, să fie la servici…
Leopold a fost delegat de către comitetul de locatari să-i facă o vizită inopinată, sub un pretext oarecare, la o oră onorabilă. Şi ce credeţi? I-a deschis o coniţă necunoscută, o blondă între două vârste, destul de sumar îmbrăcată, cum s-a exprimat Leopold, adică „prea intim pentru un interior în care nu locuieşti”.
Domnul Gurnişt a presupus, pe bună dreptate, că duduia e vreo rudă care se simte ca acasă, în timp ce Marcu e plecat la lucru, Dar nu era aşa, Marcu nu era plecat nicăieri, dimpotrivă, era foarte prezent şi întreba din baie cine a venit şi ce vrea. Apoi a apărut cu un obraz bine săpunit şi cu unul nu, era foarte bine dispus şi i-a spus omului:
– Intră, intră, faceţi cunoştinţă, Leopold! Şi Raimonda!
Leopold i-a întins femeii mâna, a zâmbit descumpănit şi s-a retras strategic după câteva momente, în timp ce Marcu, n-o să mă credeţi, tră- lă- lăia o melodie, iar Raimonda l-a condus amabil la uşă şi i-a spus „Mai treceţi pe la noi!”.
Ei, nu! Că asta chiar că era prea de tot…
Doamnele din bloc au analizat situaţia, dentistul Kleinergrois s-a exprimat, ca specialist, că ceva s-a întâmplat cu vecinul şi prietenul nostru şi că trebuie de văzut neapărat care ar putea să fie cauza. Abia marţi, acum câteva zile, lucrurile s-au elucidat. Marcu, la fel de elegant şi de bine dispus l-a întâlnit în lift pe Menaşe şi i-a spus:
– Ştii că mă însor? După aproximativ un veac de singurătate, am decis să mă însor…
Şi Leopold, care fusese martor la ce i se întâmplase lui Marcu pe data de unsprezece, a declarat: „Nu v-am spus eu că a căzut în cap?!”.

Lasă un răspuns