«

»

MARIANA PÂȘLEA – HALOUL LECTURII

Am deschis Hermeneia, cel mai proaspăt volum al cunoscutei prozatoare Mirela-Ioana Dorcescu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, apărut la Editura Mirton din Timișoara, cu emoție, cu drag, dar și cu convingerea că voi găsi în el, pe lângă eseuri și exegeze de certă valoare, și o parte din sufletul mare și cald al autoarei. Așteptare împlinită!

Cartea este dedicată soțului ei, Poetul Eugen Dorcescu, și este prefațată de Ildikó Gábos-Foarță, care alege un titlu inedit pentru succintul său cuvânt înainte: „77” – adică vârsta pe care o va împlini, în curând, poetul timișorean.

Alcătuită din trei părți distincte – Excelența textului, Haloul textului și Efigii –, cartea este străbătută, de la un capăt la altul, de un fir călăuzitor, printre poeme și autorii acestora, cei pe care autoarea a avut bucuria privilegiului de a-i cunoaște și de a-i prețui în momente-cheie ale vieții, printre personalități și evenimente care i-au influențat destinul. Anume: cultul și slujirea valorii.

Deși folosește termeni și metode specifice cercetării științifice, Mirela-Ioana Dorcescu are priceperea de a-și alcătui opera în așa manieră, încât ea să devină accesibilă cititorului. Un fragment dintr-un poem de referință al lui Eugen Dorcescu, intitulat Moartea tatălui, face intrarea potrivită în lumea Hermeneiei. Este urmat de o Introducere, în care autoarea ne face cunoscut un concept cu referință inepuizabilă, acela de „secțiune de aur” (sectio aurea), despre identificarea căruia în poezie a scris, cu mulți ani în urmă, însuși autorul Nirvanei. Secțiunea de aur se configurează, matematic, într-un număr irațional (Phi – 1,6…), care măsoară armonia universală și atestă o „proporție divină”, după cum afirmă autoarea. Numărul de aur a fost identificat, de-a lungul vremii, în artele plastice și în muzică. Dar iată că suntem invitați, acum, să-l contemplăm și în poezie – contribuție al cărei pionierat și a cărei însemnătate nu le putem sublinia îndeajuns. Secțiunea de aur este prezentă în poezia ce vizează perfecțiunea, mai exact : abisalitatea cvasi-irațională a perfecțiunii („perfecțiunea este irațională”, crede Eugen Dorcescu, citat de autoare). Așadar, să propui și să susții conceptul, ca absolut operativ și în poezie, să faci, apoi, analiza unor poeme importante, cu multiple și adânci semnificații, să le descoperi, în fine, acestora, secțiunea de aur este o mare îndrăzneală și presupune un demers de excepție, de o noutate absolută. Cu patru decenii în urmă, Eugen Dorcescu a emis, e drept, ipoteza secțiunii de aur în poezie, descoperind-o într-o serie de poeme ale clasicilor români (M. Eminescu și L. Blaga), rezulatele cercetării sale fiind publicate în Embleme ale realității, București, Ed. Cartea Românească, 1978. Dar autoarea Hermeneiei preia, creator, ideea, asigurându-i anvergură teoretică, operativitate și stabilitate hermeneutică. Și o ilustrează, aplecându-se, cu intuiție și pricepere, asupra câtorva poeme ale soțului său și ale bunului prieten al acestuia, poetul Șerban Foarță. Astfel, În tăcere, Nirvana (Ars poetica), Ecclesiast, Trubadurul din vis 9, Triada, Elegiile de la Carani și Ioanitul sunt textele din lirica dorcesciană în care autoarea constată existența secțiunii de aur, materializată în perfecțiunea formei, în sublimul și forța ideilor poetice. Apoi, atenția Domniei Sale se îndreaptă spre alte poeme, de altă factură, dar la fel de valoroase: Dona con dona, Spălai ferestre, Nu știu alții cum sunt, ale altui binecunoscut poet al urbei de pe Bega, Șerban Foarță. Cu mijloace specifice cercetării textului, autoarea descoperă și în acestea secțiunea de aur ca semn indubitabil al valorii.

În cea de a doua secvență a părții întâi (Exegeză), pe aproximativ o sută de pagini, Mirela-Ioana Dorcescu face o analiză profundă a poemelor dorcesciene. Sunt trecute în revistă teme și simboluri (Nirvana, Lupul, Râul, Drumul), pe care cititorul le poate afla în texte adesea evocate, precum Poemul 26, O arhi-amintire, Avatar, Râul, Cântec de călătorie și altele. Autoarea asociază simboluri, în cupluri estetice, cum ar fi : Cavaler – Lup, Drum-Râu etc. „Drumul are un rol esențial în creația lui Eugen Dorcescu”, se afirmă, pe bună dreptate, „ca și râul, simboluri ale destinului, ale trecerii: «Și drumul se scurtează cu încă o zi» (Semioză)”. În plan precumpănitor stilistic, Mirela-Ioana Dorcescu se concentrează asupra figurilor sonore, ocazionate de rimele rare și de structurile prozodice. Se cuvine reținută această preocupare, într-o vreme în care subtilitatea vechii, și eternei, retorici pare a fi fost uitată.

Următoarea secțiune a cărții poartă numele de Haloul textului și se concretizează în zece duioase amintiri despre oameni, întâmplări, cărți și locuri, călătorii în spațiu și în timp, fiecare dintre ele purtând o dată calendaristică, pe baza căreia aceste memorii sunt dispuse în ordine cronologică. Talentul nativ al autoarei, dovedit fără tăgadă de cele câteva cărți de proză, deja bine cunoscute, începând cu Punctul interior și terminând cu Celesta, este potențat în crearea unei pleiade de personaje, prezente în aceste mișcătoare pagini, unele dintre ele având ca referință persone de renume, implicate în activități culturale, de înnobilare a sufletului, desfășurate în Timișoara sau în alte localități din Banat.

Haloul textului are un statut inedit și foarte interesant. Aflat la punctul de întâlnire al vieții literare, al literaturii trăite, cu viața academică și cu cea cultural-comunitară, aflat la intersectarea biografiei cu bibliografia și a existenței cu arta, aflat la punctul de separare a prezentului de trecut și de viitor, acest capitol descrie o lume a elitei spirituale, din întreg Banatul, vizând, prin sine însuși, și dinamica tabloului cultural de azi, și eventuale perspective artistice, și istoria literară.

Partea a treia și ultima a Hermeneiei, intitulată sugestiv Efigii, aduce sub ochii și în inima cititorului chipurile unor „Oameni care au fost” și de care autoarea se simte legată pentru totdeauna: Doamna Profesoară Doina Comloșan, Valentina Bobină Vucovan, Corina Victoria Sein și Emil Șain. Întâmplările narate în această ultimă secvență dau rotunjime cărții – o carte de maturitate, o carte rară, unică, prin forța intelectuală și afectivă a mesajului și prin frumusețea scriiturii – , o carte minunată, pe care am citit-o cu sufletul la gură și pe care o recomand, cu căldură, acelora care iubesc cititul, cea mai nobilă și de folos îndeletnicire.

Lasă un răspuns