«

»

Dorel Schor – schițe

SCRISORI EUROPENE

SCRISOAREA I
Draga si liebe Suzana,
Observi probabil ca ti-am scris „liebe”, ca semn ca m-am si acomodat cu locul si simt ca parca m-am nascut aici, departe de galagia si caldura si agitatia pemanena de la noi. Aici e liniste, muntii sunt formidabili, iarba e verde si deasa, mirosul de brad ma inebuneste, peste tot vad vaci grase, se aud numai clopote de biserica, guten tag, fragi cu smantana, sunca originala, ce sa-ti mai scriu, e o destindere si o pace permanenta si totul e atit de grozav , ca merita un fristic cu chifle si lapte cald un milion de euro sau franci elvetieni. Ca sa nu mai vorbim de curatenie si ordine si disciplina si civilizatie si nivel de trai si respect reciproc, asa ca te sarut cu toata dragostea care o stii tu,
Ionathan (Hansi)

SCRISOAREA II
Draga si scumpa Suzana,
A trecut o saptamina de cind ma aflu aici si am un noroc iesit din comun pentru ca deocamdata nimic nu s-a schimbat si vremea tine cu mine, e aceeasi liniste nemaipomenita in jur, mirosul de brad si de iarba continua, de parca ar exista un spay special care le parfumeaza atmosfera, clopotele si vacile sint la fel, ce sa-ti mai scriu, nu-i rau de loc, muntii sint tot asa de formidabili, sezonul de fragi continua, acum au iesit si murele, am invatat in afara de de guten tag sa spun si gute naht, oamenii nu sint aici prea vorbareti, dar in schimb nu poti avea pretentii, toti sunt civilizati, se respecta reciproc, fiecare la locul lui si la casa lui, curati si ordonati, in rest toate bune si preda complimente la vecini si la rude si la prieteni si la cine intreaba de mine si pe tine te sarut si sa fii sanatoasa, al tau,
Ionatan (Hans)

SCRISOAREA III
Scumpa mea Suzica draga,
Adevarul este ca nu stiu ce noutati sa-ti scriu, dupa doua saptamini. Vremea e buna, nu ploua, nu-i rece, e indiferenta. Muntii in regula, iarba multa, cred ca m-am si ingrasat putin de la smintina lor, de la chifle si chiar de la bere, ca am inceput sa beau cite o halba, doua, nu de alta , dar ce sa fac? Sa ma uit la vaci? La clopotul din turla? Nu-i rau aici, ca au iarba si fragi si mure, sunca si celelalte, dar zau daca inteleg cum pot oamenii astia sa traiasca toata viata cu liniste, munti si iarba… As da nu stiu cit sa am aici un falafel din suk, putina galagie dupa masa de prinz, ceva actiune… Linistea si curatenia asta ma enerveaza, poti sa faci un sindrom nervos cu ordinea lor patologica, pina si florile sunt aici aliniate, una nu misca in front. Saluta, te rog, pe rudele noastre, pe vecini, absolut pe toti, chiar si pe magarul ala de la etajul patru cu care nu vorbesc si preda complimente functionarei de la banca si tipului de la zarzavaturi, precum si unuia Iosef, sofer pe autobuzul trei, cu care plecam noi in centru. Pe tine te sarut si sa ne vedem cit de curind ofviderzein,
Ionatan (Ioni)

SCRISOAREA IV
Suzi draga,
Iti scriu pentru ca ti-am promis ca o sa-ti scriu o data pe saptamina si nu vreau sa spuna mama ta ca nu m-am tinut de cuvint, cu toate ca acum eu mi-am aranjat un bilet de avion si o sa ajung acasa mai devreme decit crezi. Simt ca inebunesc daca mai vad iarba si sunca, smintina si ordine si disciplina, munti si liniste, respect reciproc si vaci baltate. Te sarut zgomotos, cu caldura si agitatie si sa fiu al naibii daca mai am nevoie de linistea si de civilizatia lor, cel putin pina anul viitor, ca la astia nu suna telefonul nici macar din greseala, guten tag si gute naht, dar intre astea nici o converzatie, se uita ca prin sticla la tine, ce-i drept civilizat si coordonat, dar nu e pentru mine. Asa ca ma simt mult mai bine dupa cura asta de sanatate si te sarut cu cele mai elegante sentimente,
Eu.

 

ORA EXACTĂ

  • E extraordinar, spune domnul Brodiciche, cât de mult a avansat nivelul de trai în ultimele două decenii. Eu îmi amintesc că la Odesa, acum vreo treizeci şi ceva de ani, dacă aveai un ceas pobeda era normal, dar să ai două ceasuri pobeda deja era exagerat… Si acum, aşa pe nesimţite, avem ceasuri căcălău, pardon de expresie. Şi, între noi fie vorba, nici nu ai nevoie de ele. Stai în salon, te uiti la televizor, şi dacă vrei să ştii cât e ora, apeşi un buton de pe telecomandă şi-ţi apare la fix. Asta n-ar fi nimic, dar ai ceas şi la computer, în dreapta jos, acolo îti spune şi dacă eşti AM sau PM, adica antemeridian sau postmeridian, nu vă gândiţi la alte prostii…
  • Dar la bucătărie…
  • La bucătărie, dragă domnule, ai ceas la maşina de gătit. E pus acolo pentru ca să ştie cucoana când se termină programul la cuptor. Dar dacă nu ai nimic la cuptor, digitalul ăla te informează, vrei nu vrei, cât timp ai stat în bucătărie, in câte minute ai mâncat salata şi în câte ai dat gata supa cu tăiţei…
  • Măcar în dormitor…
  • In dormitor am două. Un ceas deşteptător cu sonerie şi telefonul ăla portabil pe care trebuie numai să-l aranjezi decuseară la cât vrei să te scoale, numai că la el nu merge cu şapte fără un sfert, trebuie să-l pui la şase patruzecisi cinci…
  • Atunci la closet… Acolo ai linişte.
  • Fii, domnule, serios. Am primit cadou nu ştiu câte ceasuri de perete. Dacă cumperi un frigider, primesti un ceas patrat. Cumperi un covor de doi metri, vine la pachet cu un ceas rotund. Unde să le agăţi, spune şi matale? Pui unul în veceu şi atunci ştii cât şi cum. Si mai plasezi unul în baie, pentru cazul că te bărbiereşti sau ca soţia să nu întârzie la cercul de ceramică… Nu mai spun că la radio îţi comunică la fix şi la jumătate cât e ora exactă. Si acuma, că am ieşit la pensie, ce crezi dumneata că am primit din partea conducerii, a sindicatului şi a colegilor de lucru? Poţi să ghiceşti?
  • Ştiu şi eu… O săptămână cu doamna la o staţiune balneară…!?
  • Ttţ.
  • Un abonament dublu la Teatrul Naţional…
  • Nici.
  • Un tablou expresionist sau impresionist…
  • Nu, prietene. Am primit un ceas de mâna, cronometru, în care nu intră apa până la şaptezeci de metri adâncime, care îţi spune ziua şi luna, poziţia planetelor şi mai are nu ştiu câte alte funcţii importante şi indispensabile. Un ceas! Incă un ceas!
  • Adevărat? N-aş fi ghicit niciodată…

PENDULA

  • Am o mare problemă, îmi spune Menaşe.
    Într-adevăr, pare oarecum îngrijorat, mai mult nehotărât, am impresia că vrea să îmi ceară un sfat prietenesc. Iar eu, în astfel de cazuri, sunt trup şi suflet, gata să-mi ajut amicul.
  • Îl ştii pe domnul Oiţerman, fabricantul. Călătoreşte mult, pleacă unde îl cheamă interesele întreprinderii, e un bun om de afaceri, interprinzător şi subtil. Şi uneori, cînd îl însoţeşte şi nevastă-sa, îmi încredinţează mie cheile vilei, cu rugămintea să stropesc florile o dată la trei, patru zile. Pentru mine nu e o problemă, mai ales că Rozica e liberă, o facem cu plăcere…
  • Şi?
  • Şi anul trecut, când a fost în Africa neagră, la întoarcere ne-a făcut un cadou special: o lingură din lemn sculptat, lucrătură de mână, originală, specifică triburilor din Bango Bango. Chestia asta m-a încurcat grozav.
  • Cu ce te-a încurat? Doar nu eşt obligat s-o foloseşti la ciorbă…
  • Coada lingurii are vreo doi metri lungime şi căuşul vreo patruzeci de centimetri. O lingură de alungat duhurile rele… Am spus mersi şi am depozitat-o în debara.
  • Bun… Şi care e problema?
  • Problema e că Oiţerman m-a vizitat într-o zi, pe neanunţate, s-a uitat în salon, in camera de lucru, a deschis ca din greşeală uşa de la dormitor, s-a uitat şi în bucătărie şi a rostit supărat: „va să zică nu ţi-a plăcut”. Şi a plecat iremediabil supărat foc. Nu mă întreba ce tricuri am făcut ca să-l aduc la noi încă o dată. Am dat jos pendula, am atârnat linguroiul chiar în mijocul salonului şi numai aşa l-am făcut să mă ierte.
  • Atunci iar e bine…
  • A fost bine până ce am primit de la familia Ghezuntertoit un tablou. Un nud în ulei veritabil, o reproducere după tabloul lui Corot cu facerea lumii. Cred că nu a ştiut cum să scape de el, subiectul e discutabil, plus că cine a pictat copia se pricepe la pictura ca şi mine. Ghezuntertoit chiar mi-a sugerat unde să atârn tabloul, pe locul din salon unde stă pendula, care şi aşa nu e modernă… Aşa că am spus mersi şi am depozitat opera în debara, cu faţa la perete…
  • Înţeleg că ai rezolvat problema.
  • Am rezolvat pe dracu’. Peste o săptămână e ziua lui Rozica, o cifră rotundă. Or să vină toţi, mă refer la Oiţermani şi la familia Ghezuntertoit în mod special. Întrebarea e ce să atârn în salon, pendula, lingura sau tabloul??
    Eu, cum am spus, în astfel de situaţii, sunt trup şi suflet, gata să-mi ajut amicul. Aşa că dacă cineva dintre dumneavoastră are vreo ideie bună, gen judecata lui Solomon, rog frumos să mi-o comunice.

Lasă un răspuns