«

»

Dorel Schor – schițe

TĂIETORII DE FRUNZE

În urmă cu aproximativ un an, a intrat şeful în biroul meu şi m-a surprins tăind frunze la câini…
– Ce faci? m-a întrebat cu severitate.
Era clar că nu aveam de ales, aşa că am răspuns sincer:
– Tai frunze la câini…
Răspunsul meu era atât de firesc şi de explicit încât l-au pus în încurcătură. Drept urmare, în loc să mă beştelească, şeful s-a arătat interesat de amănuntele operaţiei.
– Cum procedezi? E greu?
– Nu e prea greu, dar nici prea uşor, l-am asigurat. Îţi trebuie răbdare, multă îndemânare şi, evident, experienţă. În lume există performeri, virtuoşi care obţin adevărate minuni.
– Nu mai spune! s-a minunat şeful… Precis?
– Sigur că da… Există multe foruri care taie frunze la câini, instituţii, asociaţii, sindicate, ministere, parlamente…Toţi taie frunze la câini.
– O.k., a acceptat şeful. Dar care este rostul acestei activităţi? Nimeni nu face nimic fără un rost oarecare…Trebuie să existe nişte avantaje.
– Bineînţeles, l-am asigurat. În primul rând activitatea aceasta asigură un echilibru nervos şi o relaxare musculară corespunzătoare. În al doilea rând, dezvoltă simţul artistic. În al treilea rând, stimulează inteligenţa creativă… Chiar mă miră că la noi în instituţie încă nu a luat fiinţă un laborator modern de tăiat frunze.
– La câini?
– Mă rog, asta e numai o expresie. În fazele primare se taie la câini. Urmează o etapă în care ne putem lipsi de câini, iar mai târziu, datorită capacităţii de abstractizare ne descurcăm şi fără frunze. Principiul se aplică în matematicile superioare, la calcuatoare, în poezia modernă şi la costumele de baie pentru femei care, cu cât folosesc mai puţin material, cu atât sunt mai scumpe.
– Chiar am observat, confirmă şeful, dar nu am înţeles fenomenul. Dacă e aşa, eu te voi încuraja. Vom lămuri forurile superioare şi vom răspândi metoda în întreaga ramură. Şi, după acea şi în alte ramuri…
Câteva luni a fost foarte bine, am lucrat mai relaxat, fără grija pontajului, a termenelor de livrare, a normelor de îndeplinit, a relaţiilor cu publicul. După acea, au început necazurile. Au venit de sus în inspecţie, comisii peste comisii. Şeful, ce-i drept, a rămas pe poziţia lui, a susţinut, a demonstrat, a atacat. Până la urmă l-au mutat la altă sucursală, nu l-au făcut mai mic, au vrut numai linişte.
– Vor să-mi închidă gura, mi-a spus el convins. E clar că adversarii mei caută să dea problemei un aspect politic! Dacă ei doresc un aspect politic, vor avea un aspect politic! Nu aş fi crezut, dar de când am simţit că problema va căpăta aspect politic, sunt convins că va reuşi să zdruncine inerţiile… Va apare poate şi un nou partid. De ce nu? Alegători dispuşi să taie frunze la câini ne lipsesc?

URGENŢĂ MARE

Telefonul sună insistent, prelung şi obraznic, dar vocea care se aude în continuare este plăcută, feminină şi aparţine unei persoane care, în mod evident, nu are nici un motiv să se grăbească:
– Alooo, casa doctor Cutare?
– Da, doamnă.
– Dacă nu vă supăraţi, aş putea să vorbesc cu domnul doctor?
– La telefon.
– Ah, chiar dumneavoastră… Dar am impresia că v-am deranjat de la masă, dacă nu greşesc…
– Nu greşiţi deloc, doamnă, tocmai luam masa de seară.
– Vai… Dar de ce atât de târziu? E după unsprezece noaptea..!
– Într-adevăr… Am fost de gardă.
Aici se pare că vocea de la telefon ezită o clipă, dar îşi revine elegant:
– Regret că vă deranjez atât de nocturn, dar pentru mine e foarte urgent. Primiţi urgenţe?
– Dacă e urgent…
– E foarte urgent… De câteva luni îmi cade părul. Mai ales când mă spăl pe cap. E bine să mă spăl pe cap?
Se pare că doctorul s-a lămurit, dar răspunde civilizat.
– Spălaţi-vă pe cap cât doriţi…
– Dar coafeza mea spune că nu e bine să mă spăl. Zice să mă spăl pe cap numai la ea contra cost!
Se pare că doctorul începe să-şi piardă răbdarea.
– Doamnă dragă, chestiunea nu e urgentă…
– Ah, voi bărbaţii. La fel spune şi bărbatul meu… Dar permanent să-mi fac? Că îmi vine bine.
– Nu ştiu, doamnă. Nu vă cunosc, nu ştiu dacă şi cum vă vine.
– Îmi vine bine… Atunci, pot să vin? Că azi mi-am făcut un permanent şi mi-a dat cu un sprei şi eu am impresia că spreiul ăsta întăreşte părul de deasupra, dar el cade de dedesubt. E posibil..?
Doctorul, abent, răspunde că orice e posibil. Dar vocea e prezentă:
– Există medicamente care să-l întărească?
– Există…
– Dar nu-i periculos? Că am auzit că daţi nişte vitamine care îngraşă…
– Nu îngraşă… Şi mai sunt şi alte medicamente.
– Şi nici astea nu îngraşă?
– Fiţi fără grijă…
– Dar părul meu e slab, nu ar fi bine să-l îngrăşaţi puţin?
– O să vedem, stimat doamnă, pe când doriţi să vă înscriu?
– Pe când e posibil?
– Mâine la cinci după masă.
– Cum, chiar mâine? La coafeză nu pot să obţin rând dacă nu mă înscriu minimum cu două săptămâni înainte.
Doctorul cu ultimele răbdări:
– Eu nu-s coafeză, regret foarte mult.
– Aveţi şi de ce… Ştiţi ce clientelă are o coafeză?
– Nu ştiu…Atunci când veniţi?
– Vreţi să vin?
– Eu nu vreau, dumneata ai spus că vrei.
– Păi, nu aţi spus că nu-i urgent? Atunci de ce să vin? Ca să primesc minerale şi vitamine şi şampon.?.. Nu mai bine plătesc ceva în plus la coafeză şi mă spală ea pe cap? Că imi dă şi cu spreiul care face sa nu cadă părul deasupra… Şi care miroase splendid, nu ca medicamentele. Voi, doctorii, n-aveţi decât să faceţi experienţe pe alţii, nu pe mine. Pa şi pusi! Noapte bună…

Lasă un răspuns